Prima pagină » Economic » Deficitul comercial al României a sărit de pragul de 20 de miliarde de euro. Ce promisiuni le face premierul exportatorilor și importatorilor

Deficitul comercial al României a sărit de pragul de 20 de miliarde de euro. Ce promisiuni le face premierul exportatorilor și importatorilor

Valoarea importurilor continuă să o depășească pe cea a exporturilor, ajungând la 22 de miliarde de euro, conform datelor de la finalul lunii august, o creștere majoră, provocată de scumpirile la energie, după cum a anunțat, luni, Guvernul, în contextul întâlnirii dintre premierul Nicolae Ciucă și membri ai Executivului cu reprezentanții Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR).

Problematica reducerii deficitului balanței comerciale a României – ajuns la un nivel-record – a fost principala temă pe care premierul Nicolae Ciucă a discutat-o în cadrul întâlnirii, de la Palatul Victoria, cu delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), respectiv reprezentanți ai societăților comerciale membre ANEIR și structurilor asociative membre ale Consiliului de Export al României.

Potrivit Executivului, deficitul comercial pe primele 8 luni din 2022 a crescut cu 7,381 miliarde euro, la 22 miliarde de euro, pe fondul unei majorări puternice a costului cu resursele energetice și a sancțiunilor impuse Federației Ruse.

Evoluția comerțului internațional

Creșterea anunțată de Palatul Victoria este raportată la perioada similară de anul trecut. Astfel, conform Buletinului informativ lunar al Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului deficitul balanței comerciale a României ajunsese la 14,6 miliarde de euro la 31 august 2021, după o creștere cu 26,9%, de la nivelul de 11,5 miliarde de euro la 31 august 2020.

Nivelul a tot crescut în ultimele luni, conform sursei citate. Valoarea totală a comerţului internaţional al României, în primele șase luni ale anului 2022, a fost de 105 miliarde de euro, în creștere cu 26,5% faţă de primele șase luni ale anului 2021, exportul înregistrând o creștere la 44,7 miliarde de euro (+23,9%), iar importul, o creștere la 60,2 miliarde de  euro (+28,6%).

În aceste condiţii, după șase luni din 2022, deficitul balanţei comerciale a României crescuse cu 44,4%, de la nivelul de 10,6 miliarde de euro (la 30 iunie 2021) la 15,4 miliarde de euro (la 30 iunie 2022), conform Buletinului informativ lunar al Departamentul de Comerț Exterior din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

O lună mai târziu, la finalul lui iulie 2022, conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, deficitul comercial dintre exporturile FOB și importurile CIF în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2022 a fost de 18,7 miliarde de euro, mai mare cu 5,8 miliarde de euro faţă de primele șapte luni de anul trecut.

Noi oportunități pentru întreprinzătorii români

Potrivit comunicatului transmis de Guvern, premierul a subliniat preocuparea Executivului de a susține producătorii români și categoriile vulnerabile de cetățeni și a amintit că România va fi a șasea beneficiară din UE a fondurilor alocate prin REPowerEU, planul Comisiei Europene menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia și să accelereze tranziția verde.

„Prioritatea Guvernului în toată această perioadă a fost protejarea cetățenilor și economiei de efectele crizelor pe care le traversăm. Pachetele guvernamentale Sprijin pentru România vor continua să fie implementate, dar și îmbunătățite, în urma întâlnirilor pe care le avem cu mediul de afaceri. Sunt convins că noua Agenție Română pentru Investiții și Comerț Exterior va reuși să ofere suportul necesar companiilor românești exportatoare pentru a-și dezvolta afacerile pe piețele europene și internaționale. Totodată, perspectivele oferite de aderarea noastră la Schengen și OCDE vor deschide noi oportunități pentru întreprinzătorii noștri, pe care suntem pregătiți să-i susținem în continuare”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții mediului privat au subliniat nevoia de sprijin pentru promovarea exportatorilor români, derularea unor mecanisme care să le permită păstrarea și creșterea competitivității pe piețele europene, precum și reziliența economică, prin asigurarea lanțurilor locale de aprovizionare cu materie primă.

Cu această ocazie, Mihai Ionescu, președinte executiv al ANEIR a salutat, înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului de vineri, 28 octombrie, conform înregistrării video publicate.

Prin actul normativ se înființează Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului. Agenția va avea personalitate juridică și se constituie prin reorganizarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, prin divizare parțială, prin preluarea activităților, posturilor și personalului Direcției Investiții Străine și Departamentului Comerț Exterior, cu excepția Direcției Politici Comerciale.

Noua structură va răspunde de aplicarea politicii Guvernului pentru atragerea investițiilor străine directe și de portofoliu în România, promovarea comerțului exterior, inclusiv a serviciilor românești, exclusiv domeniul turismului, precum și de urmărirea investițiilor românești în străinătate, conform informării Guvernului.

Alături de premierul Nicolae Ionel-Ciucă, la întâlnirea de luni au participat șeful Cancelariei Prim–Ministrului, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu, ministrul  Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, precum și secretarul de stat Dan Drăgan, din cadrul Ministerului Energiei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșeala URIAȘĂ pe care o faci când mănânci pizza! Avertismenul MAESTRULUI nr. 1 în lume
Digi24
Șoșoacă inventează nenorociri la televiziunea rusă: „Politicienii de la putere se duc în munți și opresc apa românilor”
Cancan.ro
Tentativă de omor şi un dosar închis. Noi dezvăluiri despre relaţia dintre Mădălina Apostol şi Cătălin Grozavu
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
BĂSESCU, pronostic INCREDIBIL. Cine va candida la PREZIDENȚIALE și cine va fi PREMIER
Click
Ce îl enervează cel mai tare pe Aris la Andreea Esca: „Nu se abține niciodată”
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Vânturile generate de găurile negre sunt de 100 de ori mai puternice decât se credea
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania