Prima pagină » Economic » Dispecerul Energetic Național, 70 de ani de la prima tură. Șeful Transelectrica: „Este INIMA sistemului – fără oprire, fără pauză, fără întrerupere”

Dispecerul Energetic Național, 70 de ani de la prima tură. Șeful Transelectrica: „Este INIMA sistemului – fără oprire, fără pauză, fără întrerupere”

Operatorul național de sistem și transport al energiei electrice a marcat, miercuri, 70 de ani de funcționare neîncetată a Dispecerului Energetic Național, aflat sub umbrela sa, un reper pentru siguranța și securitatea energetică a României.

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a sărbătorit 70 de ani de la asigurarea primei ture, la 13 iunie 1955, în cadrul Dispecerului Energetic Național (DEN) – structura-cheie care asigură, în timp real, siguranța funcționării sistemului electroenergetic național și coordonarea acestuia în rețeaua interconectată europeană. Aniversarea a fost celebrată, miercuri, printr-un eveniment care a reunit oficiali guvernamentali, oficiali din cadrul autorității de reglementare din sectorul energetic, reprezentanți ai Parlamentului, lideri ai celorlalți operatori din sistemul energetic, precum și actuali și foști  angajați ai DEN.

Dispecerul Energetic National a fost înființat la 1 februarie 1955, inițial sub denumirea de Serviciul Dispecer Național. La inițiativa conducătorilor tehnici și a dispecerilor care au contribuit la înființarea Dispecerului Energetic Național, în data de 13 iunie 1955, s-a asigurat prima tură, aceasta fiind și data oficială de naștere a DEN.

Astfel, 13 iunie 1955 este data care marchează punctul de pornire pentru transformările și dezvoltarea ulterioare ale conducerii Sistemului Electroenergetic Național (SEN). Înființarea Dispecerului Energetic Național, la 13 iunie 1955, a fost impusă de interconectarea sistemelor energetice zonale ale Ardealului și Moldovei, în 1954.

De șapte decenii, Dispecerul Energetic Național din cadrul Transelectrica este centrul operațional care monitorizează și echilibrează, clipă de clipă, producția și consumul de energie electrică în România. Este o misiune strategică asumată cu profesionalism și rigoare de generații de dispeceri, care, în tăcere, dar cu o responsabilitate uriașă, au vegheat continuu la buna funcționare a infrastructurii energetice.

Pe parcursul celor 70 de ani, Dispecerul Energetic a trecut prin numeroase transformări esențiale: de la începuturile centralizării operaționale, la automatizarea sistemelor, modernizarea infrastructurii IT și integrarea în rețeaua europeană ENTSO-E, până la gestionarea în timp real a celor mai complexe și provocatoare situații energetice. Aceste etape au consolidat rolul DEN ca garant al echilibrului și stabilității în alimentarea cu energie electrică a României.

„DEN este un nod strategic”

„Mă simt cu adevărat onorat să fiu Ministru al Energiei în momentul în care se marchează 70 de ani de la înființarea Dispecerului Energetic Național. Este, fără exagerare, una dintre cele mai importante instituții din sistemul energetic românesc. DEN este un nod strategic care asigură, în fiecare secundă, funcționarea în siguranță a Sectorului Energetic Național. Din 1955 până astăzi, inginerii și specialiștii de la Dispecer au vegheat neîntrerupt asupra producției și consumului, pentru a evita probleme grave, au intervenit în momente critice, au gestionat crize și au menținut România în sincron cu rețeaua europeană. Munca lor nu se vede, dar fără ea nimic nu ar funcționa așa cum trebuie la nivelul Sectorului Energetic Național. Le mulțumesc, în numele Ministerului Energiei și al Guvernului României, tuturor celor care lucrează sau au lucrat în această instituție de elită. Profesioniști de cel mai înalt nivel, a căror rigoare, responsabilitate și devotament sunt un exemplu”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Aniversarea celor 70 de ani ai Dispecerului Energetic Național nu este doar un moment festiv, ci un omagiu adus tuturor celor care, prin competență și dedicare, asigură în fiecare zi funcționarea în siguranță a Sistemului Electroenergetic Național și securitatea energetică a României. Dispecerul Energetic este inima sistemului – fără oprire, fără pauză, fără întrerupere. Le suntem recunoscători tuturor celor care au făcut și fac în continuare ca inima să bată și să aducă lumină în România! La mulți ani, Dispecerului Energetic Național!”, a transmis și director general executiv al Transelectrica, Ștefăniță Munteanu.

„Această aniversare este, înainte de toate, despre oameni. Despre cei care, zi de zi, veghează asupra echilibrului energetic al României cu o responsabilitate și profesionalism. Fiecare dintre colegii noștri care lucrează în Dispecerul Energetic Național este o parte unică și importantă într-un sistem care nu are voie să greșească. 70 de ani înseamnă generații întregi de specialiști care au contribuit, prin muncă tăcută, dar esențială, la stabilitatea și siguranța energetică a țării. Lor – pionierilor care au pus prima cărămidă, le datorăm începuturile. Vouă – celor care duceți mai departe această misiune, vă datorăm continuitatea și încrederea în viitor. La mulți ani!”, a urat directorul Dispecerului Energetic Național, Transelectrica, Virgiliu Ivan.

Evenimentul aniversar s-a bucurat de prezența membrilor Directoratului Companiei, a membrilor Consiliului de Supraveghere, Rareș Stelian Rusu și Dumitru Virgil Orlandea, a ministrului Energiei, Sebastian Burduja, a președintelui ANRE, George Niculescu, precum și a președinților comisiilor de specialitate din Parlamentul României, respectiv președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, Bende Sándor, și președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, Antal István-Loránt.

Citiți și:

OMV Petrom și Romgaz au început FORAJUL primei sonde de exploatare gaze naturale din proiectul Neptun Deep. „România marchează un moment istoric”

Cât câștigă statul de la cele mai mari companii din ENERGIE la care are acțiuni. Acestea se află în TOP 10 la BVB în funcție de capitalizarea bursieră

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!