Prima pagină » Economic » Documentul oficial în care Ministerul Finanțelor recunoaște că nu poate compensa pierderea din cauza reducerii TVA

Documentul oficial în care Ministerul Finanțelor recunoaște că nu poate compensa pierderea din cauza reducerii TVA

Datele privind impactul reducerii TVA la pâine sunt incluse într-un document oficial, elaborat de Ministerul Finanțelor și transmis Guvernului, semnat de secretarul de stat în Finanțe Dan Manolescu, cu mențiunea "pentru Ministrul Finanțelor Publice".

Datele privind impactul reducerii TVA la pâine sunt incluse într-un document oficial, elaborat de Ministerul Finanțelor și transmis Guvernului, semnat de secretarul de stat în Finanțe Dan Manolescu, cu mențiunea „pentru Ministrul Finanțelor Publice”, potrivit Mediafax.

Documentul, cu antetul Ministerului Finanțelor Publice și cu ștampilă, a fost transmis ministrului delegat pentru relația cu Parlamentul, liberalul Mihai Voicu, în data de 18 martie și a fost înregistrat la Guvern pe 21 martie.

Nota MFP, prezentată duminică de Mediafax, menționa că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ și, deși „cel puțin teoretic” poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate.

Identificarea altor surse de venit care să compenseze sumele neîncasate ca urmare a unei astfel de reduceri a cotei de TVA este necesară pentru a menține echilibrul bugetar și ținta de deficit asumată cu instituțiile financiare internaționale, relevă un document redactat săptămâna trecută de Ministerul Finanțelor.

Sursa: Mediafax

Ministerul a analizat reducerea cotei de TVA la pâine – un angajament politic al Guvernului USL – de la 24% la 9%, și impactul bugetar aferent, iar din analiză a rezultat că o astfel de măsură ar genera un impact bugetar negativ în trend ascendent, de 635 milioane lei (0,1% din PIB) în 2013, 671,7 milioane lei în 2014, 707 milioane lei în 2015 și 742,1 milioane lei în 2016.

Ministerul Finanțelor arată astfel că, deși „pentru anii următori” anului 2013 cel puțin teoretic reducerea cotei de impozitare poate crea premisele diminuării semnificative a evaziunii fiscale, creșterii bazei de impozitare și, implicit, compensării acestui impact negativ direct printr-o creștere a gradului de colectare a TVA, pe termen scurt însă, pentru a putea menține echilibrul bugetar și ținta de deficit asumată cu instituțiile financiare internaționale, este necesară identificarea altor surse de venit.

„În aceste condiții, considerăm că măsura de reducere a cotei de TVA aplicabilă livrărilor de pâine la această dată nu poate fi implementată decât în situația identificării unei alte surse de venit care să compenseze acest efect bugetar negativ pe termen scurt. Având în vedere impactul semnificativ negativ rezultat în urma analizei, coroborat cu constrângerile bugetare și acordurile cu instituțiile financiare internaționale, în prezent nu pot fi asigurate resursele financiare necesare compensării sumelor neîncasate ca urmare a reducerii cotei de TVA”, se arată în documentul obținut de Mediafax.

Ministerul Finanțelor mai arată că această problemă rămâne în atenție „în viitor”.
Ca reacție la difuzarea acestei știri, Ministerul Finanțelor a transmis că proiectul de reducere a TVA la pâine este de actualitate și reprezintă una dintre prioritățile asumate de Guvern pentru acest an și că la nivelul instituției nu există niciun document „semnat de ministrul Finanțelor” pe această temă.

„La nivelul Ministerului Finanțelor Publice nu există niciun astfel de document oficial semnat de ministrul Finanțelor. Proiectul de reducere al TVA la pâine este de actualitate și reprezinta una dintre prioritățile asumate de Guvern pentru acest an”, a transmis instituția.

Chestionat asupra documentului, ministrul Finanțelor Daniel Chițoiu a contestat caracterul oficial al acestuia. El a precizat, la Pro TV, că nu recunoaște documentul, despre care a spus că ar putea fi un document intern al direcțiilor ministerului.

„Eu nu recunosc acest document. S-ar putea să fie un document intern al direcțiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, dar și cifrele care sunt înscrise în acest document nu sunt cifre, spun eu, care să reflecte realitatea impactului bugetar. Începând cu 1 iulie 2013, TVA se reduce de la 24 la 9%”, a declarat Chițoiu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul ședinței BPN al PSD, la care presa a avut acces, că va exista o dezbatere importantă în Guvern privind proiectul de reducere a TVA la pâine, el arătând că sunt tot felul de interese ca lucrurile să nu se întâmple.

„O să avem o dezbatere importantă în Guvern – și o să vă dăm iarăși toate datele – legate de TVA la pâine. Sigur că apar documente pentru că sunt tot felul de interese ca lucrurile să nu se întâmple”, a menționat Ponta.

El a arătat că proiectul privind reducerea TVA la pâine este important pentru social-democrați și va fi implementat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!