Prima pagină » Economic » EPOPEEA OLTCHIM. Drumul de la „domnul Bulă” la „sacii cu bani”, spectacolul anului 2012. Soarta combinatului în 2013

EPOPEEA OLTCHIM. Drumul de la „domnul Bulă” la „sacii cu bani”, spectacolul anului 2012. Soarta combinatului în 2013

Rezolvarea situației de la combinatul chimic Olchim Râmnicu Vâlcea reprezintă una dintre marile provocări ale Guvernului Ponta II.

Rezolvarea situației combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea reprezintă una dintre marile provocări ale Guvernului Ponta II pentru 2013.

Situația Oltchim, considerat unul dintre cele mai mari combinate petrochimice din Europa de sud-est, rămâne deocamdată incertă. Autoritățile au dat dovadă de lipsă de consecvență de-a lungul procesului de privatizare ratat și puternic controversat. Privatizare, administrare specială, reluarea privatizării cu un investitor strategic și restructurare au fost variantele la care a făcut apel, pe rând, statul.

Pe motiv de alegeri parlamentare, nici premierul Ponta ori ministrul Economiei de la acea vreme, Daniel Chițoiu, nu au vrut să pomenească nimic de angajamentele față de Fondul Monetar Internațional. Pe scurt, Guvernul s-a angajat la FMI, prin memorandumul anexat ultimei scrisori de intenție, că Oltchim va fi trecut în lichidare voluntară dacă privatizarea eșuează.

Procesul de privatizare s-a transformat într-un adevărat circ mediatic, cu Dan Diaconescu defilând cu „sacii de euro” scoși de la bancă.

Pe de altă parte, procesul de privatizare a combinatului Oltchim a iscat și un scandal politic. Actorii – premierul Victor Ponta și fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu – s-au gratulat reciproc cu expresii de genul „domnul Bulă”, „hoțul hoților” sau „mitomanul national”.

Ce se va întâmpla cu combinatul Oltchim în 2013

Combinatul de la Râmnicu Vâlcea urmează să treacă printr-un proces de restructurare în cursul anului viitor, a anunțat la începutul lunii decembrie premierul Victor Ponta.

În schimb, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, declara cu puțin înainte de alegeri că Oltchim va intra în insolvență „cel mai târziu în luna ianuarie”, comparând combinatul cu „un bolnav aflat în moarte clinică, ținut cu perfuzii”.

Oltchim a trecut în 2012 printr-o privatizare ratată, după ce patronul OTV Dan Diaconescu desemnat câștigător al licitației, nu a adus cele 45 de milioane de euro pentru pachetul de acțiuni de 54,8% deținut de stat.

Totul a pornit de la criteriile stabilite de consultantul de privatizare – PwC – între ele neregăsindu-se experiența și bonitatea participanților. În acest mod, o persoană fizică având datorii și dosare penale a putut să liciteze și în final să fie declarat câștigător. Practic, combinatul chimic era să fie privatizat „pe persoană fizică”.

Ulterior, Diaconescu a fost audiat la DNA în legătură cu licitația pentru preluarea acțiunilor deținute de stat la Oltchim.

De altfel, privatizarea Oltchim a intrat în istorie ca primul eveniment de acest gen transmis în direct la televizor.

Președintele OPSPI, Remus Vulpescu, și-a dat demisia după insuccesul licitației Oltchim, el fiind numit ulterior consilier al ministrului Economiei, Daniel Chițoiu, la acea vreme.

La sfârșitul lunii septembrie, în „etapa” în care autoritățile așteptau ca Dan Diaconescu să vină cu banii, primul ministru Victor Ponta și ministrul Economiei Daniel Chițoiu la acea vreme anunțau că în cazul în care patronul OTV nu achită prețul, „în maximum șase luni, cu consultarea Fondului Monetar International și a Bancii Mondiale, să reluam privatizarea cu un investitor strategic”

În prezent, situația Oltchim rămâne incertă, autoritățile promițând, înainte de alegerile parlamentare, redeschiderea treptată a secțiilor combinatului.

Datorii de peste 700 de milioane de euro

Situația economico-financiară a Oltchim s-a deteriorat de la an la an, premierul Ponta prezentând datele, la finele lunii septemnrie, într-o conferință de presă.

Datoriile Oltchim către furnizori au crescut de la 11 milioane lei, în decembrie 2009, la 73 milioane lei, în decembrie 2010, și la 291 milioane lei, in decembrie 2011.

Datoriile Oltchim către bănci pentru credite nerambursate au crescut de la 500 milioane lei în decembrie 2009, la 552 milioane lei în decembrie 2010, ca în decembrie 2011 să scadă la 51 milioane lei, premierul Ponta argumentând situatia prin faptul ca Oltchim nu a mai găsit finanțare pe piața bancară.

Ponta a sustinut totodată că Oltchim înregistra datorii totale de 700 milioane euro.

Firmele căpușă

În timp ce combinatul din Râmnicu Vâlcea raporta pierderi de sute de milioane de lei anual, firmele private a căror activitate se sprijina pe compania controlată de stat nu au simțit criza si au continuat sa obtina profituri de milioane de euro, potrivit Ziarului Financiar.

Astfel, Protectchim, Oltgroup PVC, Designro și Metchim, firme din Râmnicu Vâlcea, multe afiliate Oltchim, dar la care combinatul vâlcean a deținut sau deține numai participații minoritare, sunt de ani de zile „abonate” la contractele cu compania de stat. Acestea au realizat între anii 2007 și 2011 profituri care au cumulat 3,3 milioane de euro.

Cine are de suferit

Dincolo de circul mediatic și privatizarea ratată, cei care au de suferit din cauza problemelor de la Oltchim sunt cei peste 3.000 de angajați.

Luni de zile, oamenii nu și-au primit salariile, după ce combinatul își încetase activitatea.

În prag de alegeri parlamentare, autoritățile au decis însă că angajații trebuie să fie plătiți. Astfel că, treptat, oamenii și-au primit banii, cu doar câteva zile înainte de alegeri salariații combinatului primindu-și și ultimele restanțe salariale, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei de la începutul lunii decembrie.

Uite banii, nu-s banii

Pe 28 decembrie, Guvernul a decis să anuleze hotărârea în baza căreia o parte dintre angajații Oltchim ar fi trebuit să primească în luna decembrie ajutoare sociale, argumentând că aceștia au încasat salariile restante, iar acordarea ajutoarelor ar genera discriminare între beneficiari și angajații care ar primi doar salariul.

Acordarea de ajutoare a fost decisă în contextul în care combinatul Oltchim își încetase producția din cauza unor datorii de peste 500 milioane euro, iar angajații nu mai primeau salariile de mai multe luni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial