Prima pagină » Economic » Europa este tot mai BĂTRÂNĂ. Se nasc tot mai puțini copii

Europa este tot mai BĂTRÂNĂ. Se nasc tot mai puțini copii

Bătrânul continent este în declin demografic fără precedent, iar Parlamentul European este nevoit să ia măsuri cât mai repede pentru a preveni efectele negative asupra economiei. 

În România s-a ajuns la un minim istoric de nașteri. În 2021, în Botoșani, veneau pe lume peste 4.000 de copii. În 2023, numărul nașterilor a scăzut cu 1.000, precizează Știrile PRO TV.

Unele parohii din județ susțin că au avut doar două botezuri, în timp ce numărul înmormântărilor a fost de 10 ori mai mare.  Inclusiv numărul nunților e în scădere. Tot mai puțini tineri își permit economic să-și întemeieze familii.

Datele arată că din 1990 încoace, natalitatea a scăzut constant. Dacă imediat după Revoluția din 1989 erau 317.746 de nașteri pe an, în 2020, pe durata pandemiei, s-a ajuns la 203.418 de nașteri.

După începerea războiului de la graniță și agravarea inflației, în 2023, numărul nașterilor pe an a ajuns la un minim istoric: 155.418!

Silvia Luican, sociolog, spune că din perspectivă antropologică, alegerea de a face un copil este pentru prima oară individuală.

„Nu mai este o normă socială. A devenit acceptabil social ca tinerii să aleagă dacă vor să devină părinți, mai sunt factorii socio-economici, dar și cei culturali. Au o preferință să dezvolte un stil de viață care să pună în prim plan libertatea individuală, cariera…”.

Unii români au declarat pentru echipa de corespondenți de la Știrile PRO TV că principala cauză este „lipsa de comunitate”, înainte fiind mai strânși și mai apropiați – „tot satul creștea un copil”.

Un tânăr spune că e preferabil să ai un statut financiar pentru a crește un copil în condiții decente pentru a nu-l „chinui”. În România, există doar un singur program de fertilizare prin vitro.

Până în 2050, 30% din populația României va avea peste 65 ani (generația milenială născută între anii 1980-1996). Până în 2100, numărul pensionarilor se va dubla:  6 pensionari la 10 angajați.


Sursa Foto: Shutterstock

Citește și: Costurile mari și îmbătrânirea populației pot crește VÂRSTA de pensionare. Ce spun specialiștii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NOI SCUMPIRI la carburanți. Motorina sare de 10 lei pe litru la Petrom și Rompetrol
Digi24
Reacția Varșoviei după ce Vladimir Putin a afirmat că o parte din Ucraina va fi cedată Poloniei în viitor
Cancan.ro
O fetiță de 7 ani s-a înecat la piscină, în Sunny Beach. Românii cer ajutor pentru a afla condițiile în care s-a stins
Prosport.ro
Simona Halep, prima apariție după ce și-a oficializat relația cu afaceristul Dorin Mateiu. S-a afișat cu favoritul familiei ei
Adevarul
42 de kilometri de autostradă sunt gata, dar rămân închiși. Expert: „Nu există niciun motiv tehnic”
Mediafax
ȘOCANT! Ciprian Ciucu: M-a pus dracu să candidez. Regret, la nivel personal
Click
Ce meserie are fiul lui Dragoș Dolănescu, la 21 de ani, în Costa Rica: „Mama lui din cer ar fi fost tare mândră!”
Digi24
Scădere bruscă în sondaje pentru Péter Magyar: Cum a zdruncinat „Afacerea Judit Polgár” scena politică de la Budapesta
Cancan.ro
Țeapă de 1.500 lei/noapte într-un hotel de 4 stele din Olimp. Ce a găsit acest turist în cameră
Ce se întâmplă doctore
Tânăra din Craiova, care ar fi luat o bacterie periculoasă la un festival, e în stare gravă! Aparatul ECMO o ţine în viaţă. Medicii nu au reușit să afle cu ce a fost infectată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ofertă la Dedeman: camera auto Full HD cu Wi-Fi are preț tăiat
Descopera.ro
Ceva ciudat se întâmplă cu „inima” galaxiei noastre
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Alooo…iubito, în ce ești îmbrăcată?
Descopera.ro
Problemele financiare pot accelera îmbătrânirea creierului, avertizează un studiu