Prima pagină » Economic » Finanțele propun creșterea pragului de venit din „Electorată” la 3.000 lei. Cu cât ar putea scădea ratele la creditele în franci elvețieni

Finanțele propun creșterea pragului de venit din „Electorată” la 3.000 lei. Cu cât ar putea scădea ratele la creditele în franci elvețieni

Finanțele propun creșterea pragului de venit din „Electorată
Ministerul Finanțelor propune modificarea, prin lege, a ordonanței de urgență privind restructurarea creditelor lansată în iunie 2014, denumită atunci "Electorata", prin mărirea plafonului pentru venituri de la 2.200 lei brut la 3.000 lei brut, numărul potențialilor beneficiari crescând cu 200.000.

Ministrul Finanțelor, Darius Vâncov, a făcut propunerea în cadrul comisiei de buget a Camerei Deputaților, unde sunt audiați, în acest moment, reprezentanții BNR, ai Asociației Române a Băncilor, a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare.

În expunerea sa, Darius Vâlcov a cerut, astfel, amendarea ordonanței 46/2014, în condițiile în care gradul de îndatorare a populației este la un nivel ridicat. Statistic, ministrul Finanțelor a arătat că din soldul creditelor populației, de 101 miliarde de lei, 61% sunt credite în valută, iar cele în franci elvețieni reprezintă 9,8 miliarde de lei, adică 15,7% din total.

„În acest caz, considerăm necesară, mai ales pe fondul tensiunilor apărute ca efect al evoluției cursului francului elvețian, urgentarea amendării prevederilor ordonanței 46/2014”, a precizat Vâlcov, în cadrul comisiei de buget.

Concret, el a făcut referire la simplificarea schemei de rescadențare a creditelor, extinderea sferei de cuprindere în această schemă a debitorilor persoane fizice, sprijinirea mai consistentă a debitorilor în sensul creșterii veniturilor disponibile, prin deduceri speciale pentru credite de la 900 la 1.500 de lei pe lună (maximum 240 de lei reducere de la impoziul pe venit).

În plus, Ministerul de Finanțe a propus și acordarea deducerii speciale din luna următoare rescadențării creditului și flexibilizarea mecanismului de rescadențare și a duratei.

Dacă aceste modificări vor fi adoptate cu celeritate în Parlament, Darius Vâlcov a precizat că se vor putea aplica de la 1 martie 2015.

Guvernul a aprobat în vara anului trecut o ordonanță de urgență pentru restructurarea creditelor care acordă persoanelor fizice o reducere fiscală dacă acestea beneficiază de scăderea dobânzii de către bancă cu până la 35% pentru o perioadă de doi ani.

Ordonanța s-a dovedit însă neatractivă atât pentru bănci, cât și pentru clienți, astfel că, potrivit unor surse din sistemul bancar, până la începutul acestui an nu au fost înregistrate restructurări de credite pe baza actului normativ.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii