Prima pagină » Economic » FMI amână vizita în România

FMI amână vizita în România

FMI amână vizita în România
Delegația FMI amână vizita în România, urmând ca oficialii să ajungă la București după referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Delegația comună a Fondului Monetar Internațional (FMI), a Comisiei Europene (CE) și a Băncii Mondiale (BM) amână vizita în România, urmând ca oficialii să ajungă la București după referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, a anunțat luni premierul Victor Ponta.

„Întotdeauna delegațiile au considerat să vină nu în campanie electorală. Săptămână imediat după, pe 31 iulie va avea loc delegația. Este o procedură normală”, a explicat Ponta.

Delegația FMI va fi condusă de Erik De Vrijer (foto) și era programată să înceapă pe 24 iulie, însă a fost amânată până după data de 29 iulie, când va avea loc referendumul.

Ministrul Finanțelor, Florin Georgescu, a anunțat pe 4 iulie că experții Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale vor veni la București pe 24 sau 25 iulie, pentru o nouă evaluare a acordului, nefiind prevăzut ca misiunea să fie amânată din cauza situației politice interne, potrivit Mediafax.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!