Granturi de 100 de milioane de euro pentru sectorul cultural. Care sunt condițiile și cine va putea beneficia de schema de ajutor de stat 

Granturi de 100 de milioane de euro pentru sectorul cultural. Care sunt condițiile și cine va putea beneficia de schema de ajutor de stat 
Vicepremierul Raluca Turcan ,în conferință de presă alături de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan / Sursa: Facebook - Raluca Turcan
Publicat: 18/11/2020, 17:26
Actualizat: 18/11/2020, 20:36

Artiștii vor beneficia de granturi în valoare de 100 de milioane de euro, conform unei scheme de ajutor de stat anunțate, miercuri, de vicepremierul Raluca Turcan și detaliată de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Schema este cuprinsă într-un memorandum prezentat în primă lectură în ședința de miercuri a Guvernului.

„Practic, azi adoptăm memorandumul, nu mai este nevoie de notificarea Comisiei, avem nevoie doar de aviz de la Consiliul Concurenței, intră în dezbatere publică. Actorii vizați trebuie să se înscrie pe un site, pe care l-am pus la dispoziție și o să-l prezentăm public, și în urma înscrierii pe acest site dimensionăm foarte clar și bugetul pe care o să-l alocăm în total. Noi plecăm de la un plafon de 100 de milioane (de euro – n.r.) și sperăm să fie o estimare corectă, și de asemenea este și o condiție de eligibilitate înscrierea pe acest site”, a explicat vicepremierul Raluca Turcan la debutul ședinței de Guvern de miercuri seara.

Turcan: „Linia de finanțare va fi destinată inclusiv sectorului independent”

Măsurile elaborate pentru susținerea sectoarelor culturale, lovite de pandemia de COVID-19, după rundele de consultări din ultimele luni, au fost prezentate de vicepremierul Raluca Turcan într-o conferință de presă la care au participat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Termenul estimat pentru operaționalizarea schemei va fi începutul anului 2021.

„Am făcut o evaluare în piață, am discutat cu artiști și oameni de cultură, am identificat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă și am găsit următoarea soluție: o schemă de ajutor de stat cu un buget estimat de 100 de milioane de euro. Schema funcționează sub formă de granturi și vine să completeze măsurile pe care le-am lat deja în beneficiul celor care activează în acest domeniu pe perioada care s-a scurs până acum”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

Potrivit vicepremierului, memorandumul cu privire la schema de ajutor de stat pentru industria culturală va fi prezentat în ședința de Guvern și de această schemă vor putea beneficia:

  • Industria culturală independentă
  • Organizatorii de eveniemente culturale și festivaluri de muzică
  • Librării și editurile

Eligibile vor fi organizațiile nonguvernamentale și societăți comerciale, IMM-uri și întreprinderi mari.

Există două tipuri de granturi:

  • Microgranturi cu o valoare fixă de 4.000 de euro
  • Granturi variabile, raportate fie la vânzarea de carte sau la numărul de bilete comercializate în anul 2019, cu un plafon maxim de 800.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

Pentru a benefica de acest ajutor, toate entitățile trebuie să se înscrie în Registrul Sectorului Cultural, pe de o parte pentru a cunoaște exact impactul financiar și în același timp ca o condiție pentru preînscrierea la aplicarea pentru aceste granturi, a explicat vicepremierul.

„Am spus că începem cu un buget estimat de 100 de milioane de euro, urmând ca informațiile obținute în etapa de preînscriere să fie folosite pentru valoarea finală a acestei scheme de ajutor de astat. Aș vrea să accentuez faptul că linia de finanțare va fi destinată inclusiv sectorului independent, beneficiarii fiind așadar ONG-urile din domeniul cultural și zona de artiști independenți plus partea de IMM-uri și întreprinderi mari”, a spus Turcan.

„Sectoarele cultural-creative au fost foarte puternic afectate în pandemie, în primul rând din punctul de vedere al interacțiunii cu publicul și al păstrării distanței fizice, dar în același timp și din punct de vedere financiar, fiind puternic afectați economic”, a spus vicepremierul.

Pentru elaborarea schemei au avut loc aproximativ 15 runde de întâlniri cu artiștii și organizatorii de evenimente, în cadrul unui grup de lucru dedicat, la solicitarea și cu acordul părților implicate, a subliniat vicepremierul.

În cadrul conferinței, vicepremierul a trecut în revistă măsurile de care au beneficiat cei din domeniul cultural-creativ până în prezent:

  • Acces la schema de granturi stabilită prin ordonanța 130/2020, microgranturi de 2.000 de euro, granturi de capital de lcuru și de investiții
  • Șomaj tehnic, adică 75% din salariul mediu brut pe țară. Potrivit vicepremierului, pentru cei care activează în sectorul cultural există aproximativ 3.000 de beneficiari
  • Indemnizația pentru drepturi de autor pentru cei care au avut venituri exclusiv din contracte pe drepturi de autor
  • Exigibilitatea impozitului pentru rezidenți și nerezidenți, o măsură aplicabilă organizatorilor de evenimente
  • Reglementări privind biletele achiziționate de public la festivalurile care nu au putut fi desfășurate în anul 2020.

Condiție obligatorie: înscrierea în Registrul Cultural

„Este o zi foarte importantă astăzi pentru cultura românească”, a precizat și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Potrivit ministrului, aceasta este o schemă de ajutor de stat-umbrelă, care vizează cinci măsuri, iar beneficiarii eligibili sunt entități de drept priva- organizații neguvernamentale, societăți comerciale, atât IMM-uri, cât și întreprinderi mari, care au desfășurat activități în ultimii doi ani conform raportului de activitate asumat de reprezentantul legal al solicitantului, în unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului – teatru, muzică, dans, artele vizuale – pictură, sculptură, film, forografie, patrimoniu, carte, audiovizual sau educație culturală, cu condiția obligatorie să fie înscriși în Registrul Cultural la momentul solicitării.

Platforma și formularul de înscriere vor fi dispnibile de mâine, a spus ministrul. Perioada de preînscriere se va încheia miercuri, 25 noiembrie. „Cine nu se înscrie nu va putea beneficia de sprijinul financiar”, a subliniat Bogdan Gheorghiu.

  • Operatorii cultural care nu au venituri din vânzare de bilete vor fi beneficiari de microgranturi, valorea maximă a ajutorului de stat pe microgranturi este echivalentul a 4.000 de euro per beneficiar de ajutor de stat, a spus Gheorghiu.
  • La măsura graturi pentru organizarea de festivaluri culturale, operatorii culturali care au organizat un festival cultural cu vânzare de bilete, valoarea maximă a ajutorului de stat este de echivalentul în lei a 25% din valoarea brută biletelor vândute la ediția din 2019 a festivalului respectiv, dar nu mai mult de 800.000 de euro. „Este un plafon care este practic aplicat la nivelul întregii Europe”, a precizat ministrul.
  • Pe măsura care vivează granturi pentru organizarea de evenimente culturale, aici avem în vedere operatorii culturali care au organizat evenimente culturale în anul 2019 și au venituri din bilete vândute:
  • Evenimente muzicale și evenimente tip stand-up comedy – între unul și 10 evenimente organizate în 2019, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul a 5% din valoarea brută a biletelor vândute în 2029, dar la fel, nu mai mult de 800.000 de euro
  • Evenimente muzicale și evenimente tip stand-up comedy – între 11 și 50 evenimente organizate în 2019, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul a 7% din valoarea brută a biletelor vândut în 2019, dar la fel, nu mai mult de 800.000 de euro
  • Evenimente muzicale și evenimente tip stand-up comedy – la cei cu peste 50 de evenimete organizate, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul a 9% din valoarea brută a biletelor vândute în 2019, dar la fel, nu mai mult de 800.000 de euro
  • Evenimentele din alte domenii culturale decât domeniu, altele decât evenimente muzicale și evenimente tip stand-up comedy, valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul a 50% din valoarea brută a biletelor vândute în 2019, dar la fel, nu mai mult de 800.000 de euro
  • Granturile pentru librării – valoarea maximă valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul a 25%din valoarea brută a vânzărilor de carte din 2019, dar la fel, nu mai mult de 800.000 de euro.
  • Granturile pentru edituri– valoarea maximă valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul a 25% din valoarea brută a vânzărilor fizice directe de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 de euro.

„Practic, aici ajutăm editurile din două puncte de vedere, pentru că o dată banii care merg către librării vor ajunge și la edituri, dar există cazuri când editurile vând direct carte, fără intermediul librăriilor și de aceea am implementat această măsură suplimentară pentru a acoperi și acest segment”, a spus Gheorghiu.

Contribuția statului la aceste granturi este de 80%, iar beneficiarul trebuie să vină cu 20%.

În ceea ce privește categoriile de costituri eligibile, ministrul a enumerat:  cheltuielile de exploatare efectuate real în cadrul proiectului diferențiate specifice fiecărei măsuri, închirierea unor proprietăți și locații culturale, închiriere/achiziție scenă tehnică, închiriere/achiziție logistică, onorarii pentru artiști, costurile pentru promovare, producție publicitară și difuzare și costuri suportate direct ca urmare a proiectului de securitate.

„Noi vom condiționa aceste finanțări în așa fel încât banii să se cheltuiască pentru ca beneficiarii să fie din punct de vedere piramidal toți cei care activează în sectorul cultural respectiv, pentru că, știți foarte bine, există terțe profesii care țin de fiecare domeniu de activitate în sectoarele culturale, iar practic noi vom condiționa finanțarea în așa fel încât ne asigurăm că atunci când finanțăm un organizator de evenimente vor beneficia și artiștii, când finanțăm librăriile sau editurile, ne asigurăm că vor ajunge bani și la autori”, a subliniat ministrul.

„Noi am finanțat operatorul final, dar prin modalitatea prin care am condiționat aceste finanțări ne asigurăm că, piramidal, baniivor ajunge către toate sectoarele, 1. pentru a asigura continuitatea și 2. pentru a nu risca deprofesionalizarea, pentru ca în moementul în care se revine la o situație normală să nu fim în situația în care piața muncii în sectorul cultural să fie una sărăcită între timp prin deprofesionalizare”, a subiniat Gheorghiu.

Care este calendarul estimat

Ministrul a subliniat că nu se va condiționa acordarea ajutorulului de existența cofinanțării de 20% a beneficiarului din start. „Prin ajutorul de stat pe care îl vom oferi, le oferim posibiliatatea să poată genera contribuția beneficiarului pe parcursul derulării actului pe parcursul actului pe care îl finanțăm”, a spus Bogdan Gheorghiu.

Până pe 25 noiembrie – deci o săptămână va dura etapa de preînscriere în Registrul cultural al operatorilor economici. „Această etapă este necesară pentru evaluarea impactului bugetar al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii, astfel încât bugetul alocat să fie cel necesar și suficient. După ce Ministerul Culturii va avea acest impact bugetar, vom putea pune în consultare publică actul normativ aferent schemei de ajutor de stat. Bugetul estimat este de 100 de milioane de euro, dezbaterea în care vă veți putea implica cu toții va dura două săptămâni”, a spus ministrul.

Potrivit ministrului, furnizorul și administratorul schemei va fi Minsiterul Culturii, prin Unitatea de Management a proiectului, iar furnizorul fondurilor va fi Ministerul Finanțelor sau Ministerul Fondurilor.

Nicușor Dan: „Oferta culturală este un indicator al calității vieții”

„Cultura nu este doar o necesitate și nu este doar un indicator al civilizației unei națiuni, cultura este un motor de dezvoltare, pentru că dacă un om din lumea asta vrea să se ducă într-un city-break în Belgrad sau în București sau în Budapesta o să se uite care este oferta culturală”, e declarat Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, prezent la evenimentul de presă.

„Oferta culturală este un indicator al calității vieții și din nou mă întorc la partea economică: dacă o firmă vrea să se instaleze la București sau la Belgrad sau la Budapesta se va uita la calitatea învățământului, poluarea aerului și la oferta culturală din respectivul oraș și de aceea, repet, cultura este un motor de dezvoltare economică”, a subliniat Nicușor Dan.

„Bucureștiul are o mare oportunitate cu zona creativ-culturală pentru că s-a format în timp aici un ecosistem cultural creativ cu foarte multe realizări, în special în zona indeendentă și de aceea salut acest ajutor venit din partea Guvernului pentru întregul sector cultural, pentru că ajută ca o întreagă expertiză și profesionalizare care a avut loc în acești ani să nu se piardă”, a spus Nicușor Dan.

Nou împrumut pentru infrastructură culturală

Ministrul Culturii a anunțat că tot azi, în ședința de Guvern, dacă instituția pe care o conduce, alături de Ministerul Finanțelor, va supune atenției un memorandum care are obiect un nou acord de împrumut cu Banca de Dezvoltate a Consiliului Europei „Este extrem de important, pentru că acest acord vizează o sumă de 270 de milioane de euro care sunt destinați exclusiv infrastructurii din domeniul cultural”, a spus ministrul. Este vorba de opt obiective de interes național care vor beneficia de acești bani.

Contribuția BCCE ar urma să fie de 80%, iar a statului, de 20%. Perioada de implementare prevăzută este de 7 ani.

„Având în vedere colaborarea foarte bună a Ministerului Culturii cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) în proiecte similare, la propunerea prealabilă a autorităţilor române, BDCE şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini financiar aceste investiţii cu un procentaj de maximum 80%, reprezentând circa 216 milioane euro din valoarea totală netă a proiectului, diferența de 20% urmând a fi contribuţia României la proiect. Costul total net al proiectului este estimat la aproximativ 270 milioane de euro, iar perioada de implementare prevăzută este de 7 ani”, a declarat Bogdan Gheorghiu.

Astfel, Ministerul Culturii propune realizarea următoarelor 8 obiective de investiţii de importanţă semnificativă:

Consolidarea, restaurarea şi modernizarea a 6 clădiri monumente istorice:·

  • Muzeul Naţional de Istorie a României;
  • Teatrul Naţional şi Opera Română – Cluj-Napoca;
  • Fosta garnizoană militară a Timișoarei în scopul funcționării viitorului Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste;
  • Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București, sediu al Serviciului Colecții Speciale al Bibliotecii Naționale a României;
  • Vila și domeniul „Florica” de la Ștefănești, județul Argeș, date recent în folosința Muzeului Național „Brătianu”;
  • Conacul „Vârnav Liteanu” de la Liteni, județul Suceava, donat anul acesta de Johannes Sturdza Statului Român;

La acestea se adaugă refacerea și modernizarea clădirii Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova și construirea unui sediu propriu pentru Opera Națională Română din Iași.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Culturii, după aprobarea memorandumului în ședința de Guvern, conform calendarului de contractare prealabil stabilit de BDCE, împrumutul ar putea fi aprobat de Consiliul de Administrație al Băncii, cel mai devreme în ședința din martie 2021. Până atunci, o serie de detalii tehnice și financiare urmează a fi agreate între partea română și creditor, iar proiectul urmează a deveni operațional numai după ratificarea în Parlamentul României, până la finele anului viitor.

În prezent, sunt în curs de implementare la nivelul Ministerului Culturii două proiecte finanţate în cadrul împrumuturilor acordate României de către BDCE în valoare totală de 194,4 milioane de euro, ale căror scop sunt restaurarea şi reconstrucţia unui număr de 16 obiective clasate ca monumente istorice şi 5 clădiri de interes cultural.

Dintre acestea, au fost deja finalizate lucrările de consolidare şi restaurare pentru 13 monumente istorice (printre care Palatul Culturii din Iași, Muzeul Naţional de Artă, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Muzeul Naţional „Grigore Antipa”, Casa Albastră – Sibiu, Opera Română, Muzeul Național al Țăranului Român etc.), precum şi lucrările de construcţie şi/sau reabilitare a 3 clădiri cu destinație culturală, respectiv Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, Biblioteca Naţională a României şi Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca.

Suma deja investită, incluzând participația României, se ridică la 305 milioane de euro fără TVA, iar proiectele sunt implementate de Unitatea de Management a Proiectului, care are deja o expertiză în domeniu de 14 ani, de arată în documentul transmis de Ministerul Culturii.

Tot astăzi, 18 noiembrie, a fost semnat contractul de proiectare și de execuție a lucrărilor de consolidare și restaurare a Bibliotecii Franceze „Omnia” Craiova, filială a Bibliotecii Naționale a României. Clădirea bibliotecii este monument istoric, înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 cu nr. DJ-II-m-B-08029, categoria de importanță este „C”, normală, conform HG nr. 766/1997, și Clasa de importanță „II” – Construcții de importanță deosebită conform Codului de proiectare seismică P100-1-2016.

Finanțator este Guvernul României în parteneriat cu BDCE, prin Proiectul F/P1562(2006) dedicat reabilitării monumentelor istorice din România. Investiția va crea un spațiu propice pentru studiu, cercetare și organizare de evenimente culturale, prilej de a pune în valoare bogata colecție de carte franceză și nu numai, iar contractul are o valoare de 3.501.054,22 euro, fără TVA,  și are o durată de implementare de 27 de luni, din care 3 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție, exclusiv intervalele necesare obținerii avizelor, acordurilor și a autorizației de construire, au transmis oficialii Ministerului Culturii.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto