Prima pagină » Economic » Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei de la Cernavodă

Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei de la Cernavodă

Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei de la Cernavodă
Construcția centralei nuclearelectrice de la Cernavodă a fost începută de fostul regim comunist la sfârșitul anilor '70, când era prevăzut să aibă patru reactoare. Ulterior, a fost luată decizia ridicării și a celui de-al cincilea reactor.

Guvernul va sista lucrările la reactorul 5 al centralei Cernavodă, aflat în conservare după finalizarea a doar 2,8% din proiect, apreciind că oficialii Comisiei Europene nu vor aproba construcția din cauza tehnologiei învechite și luând în calcul un studiu potrivit căruia investiția este inoportună.

„Proiectul CANDU 700 a fost realizat la nivelul anilor 1970. Estimându-se ca dată de punere în funcțiune a unității 5 anul 2025, se poate considera că la acea dată autorizarea va fi practic imposibilă, Uniunea Europeană neacceptând decât grupuri energetice nucleare de generații noi, III + și IV, acest proiect fiind de generația II +”, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de Ministerul Economiei.

Construcția centralei nuclearelectrice de la Cernavodă a fost începută de fostul regim comunist la sfârșitul anilor ’70, când era prevăzut să aibă patru reactoare. Ulterior, a fost luată decizia ridicării și a celui de-al cincilea reactor.

Primul reactor a fost pus în funcțiune în 1996, iar al doilea în 2007, fiind operate de compania de stat Nuclearelectrica. Unitățile 3 și 4 ar urma să fie finalizate în 2019 și 2020, dar Guvernul nu are încă niciun angajament clar al investitorilor pentru continuarea lucrărilor.
Proietul de act normativ precizează că în luna martie a fost realizat un studiu de fezabilitate privind oportunitatea continuării lucrărilor la Unitatea 5, care a concluzionat că proiectul „nu este oportun, necesar și nici economic”.

Motivele identificate în studiul de fezabilitate pentru sistarea lucrărilor sunt costurile prea mari pentru modernizarea instalațiilor, temerea că Uniunea Europeană nu va aproba punerea în funcțiune, din cauza vechimii, și posibilitatea ca apa din Dunăre, folosită pentru răcirea instalațiilor centralei, să nu fie suficientă.

„La Unitatea 5, deoarece gradul de completitudine al lucrărilor existente în șantier este de circa 2,8%, și datorită schimbărilor legislative, se estimează că această unitate va fi considerată ca unitate nouă și în consecință Uniunea Europeană nu va aproba continuarea lucrărilor și punerea ei în funcțiune în baza proiectului existent”, potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Centrala din Cernavodă asigură, cu cele două reactoare funcționale, aproximativ 19% din consumul de electricitate din România.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!