Prima pagină » Economic » Înainte de a ajunge în fruntea celor mai mari companii din lume, acești bărbați au făcut același lucru

Înainte de a ajunge în fruntea celor mai mari companii din lume, acești bărbați au făcut același lucru

Adrian Popa
Sunt puține organizații care „călesc" un om mai bine ca armata.

Vă prezentăm cinci cazuri de directori executivi de companii uriașe care au avut o carieră în armată (surse: Business Insider, Ranker):

Robert A. McDonald, directorul executiv al Proctor and Gamble (1). La doar 11 ani, McDonald i-a trimis o scrisoare guvernatorului statului Indiana pentru a-i permite să se înroleze în armată. Cererea i-a fost refuzată, dar visul tânărului de a îmbrăca uniforma s-a materializat mai târziu, după ce a absolvit prestigioasa Academie Militară WestPoint. Șeful P&G a făcut parte din 82nd Airborne Division și a ieșit din armată cu gradul de căpitan.

Daniel Akerson, directorul executiv al General Motors (2). Șeful unuia din cei mai mari producători auto din lume, Akerson a servit ca ofițer pe distrugătorul USS Dupont. Experiența l-a întărit pe șeful GM. O dată, pe când s-a plictisit să aștepte medicul în salon, Akerson și-a smuls singur tuburile din mână și a plecat acasă.

Alex Gorsky, directorul executiv al Johnson&Johnson (3). A absolvit la WestPoint și a lucrat în armată timp de șase ani, ajungând căpitan. A fost un membru al grupului de elită Army Rangers. A ajuns director la Johnson&Johnson la 51 de ani și este membru al consiliului director al IBM.

Sumner Redstone, directorul executiv al Viacom (4). După ce a absolvit la Harvard, a lucrat în Armata SUA în cel De-al Doilea Război Mondial la decodarea comunicațiilor japoneze. Astăzi, Redstone conduce imperiul media Viacom și are o avere estimată la 4,8 miliarde de dolari.

Frederick W. Smith, directorul executiv al FedEx (5). Smith este un veteran de război, decorat de mai multe ori, care a participat de două ori la Războiul din Vietnam în cadrul US Marines, prima dată ca infanterist și a doua oara ca pilot. El este considerat părintele serviciului de livrări în aceeași zi, preluat mai târziu de cel mai mare retailer online din lume, Amazon.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?