Prima pagină » Economic » INFORMARE. Transgaz încheie contracte importante cu două companii în care statul își exercită controlul direct sau indirect. Ambele acte juridice însumează aproape patru milioane lei

INFORMARE. Transgaz încheie contracte importante cu două companii în care statul își exercită controlul direct sau indirect. Ambele acte juridice însumează aproape patru milioane lei

INFORMARE. Transgaz încheie contracte importante cu două companii în care statul își exercită controlul direct sau indirect. Ambele acte juridice însumează aproape patru milioane lei

SNTGN Transgaz SA Mediaș a încheiat două acte juridice (contracte) în valoare de aproape patru milioane lei, cu societăți în care statul român își exercită controlul direct sau indirect și a căror valoare cumulată reprezintă cel puțin echivalentul în lei a 50.000 de euro, potrivit anunțului făcut de sursa citată, miercuri, 15 aprilie 2020.

Contractul 547L/din 18 martie 2020, pentru luna aprilie a.c., este încheiat cu Electrocentrale București SA (în insolvență), are o valoare estimată a actului juridic de 1.902.753,59 lei cu TVA, și vizează prestarea serviciilor lunare de transport aferent punctelor de ieșire în Sistemul Național de Transport al gazelor naturale (SNT), se arată în raportul curent Transgaz din 14 aprilie 2020.

De asemenea, în calitatea sa de Operator de Transport și de Sistem al sistemului electroenergetic național (OTS), SNTGN Transgaz SA Mediaș a încheiat un alt contract cu SNGN Romgaz SA, în calitate de Utilizator de Rețea (UR). Documentul poartă numărul 589L/18 martie 2020, pentru luna aprilie 2020, pentru prestarea serviciilor lunare de transport aferent punctelor de ieșire în SNT. De această dată, valoarea estimată a actului juridic este de 1.944.211,29 lei.

În ceea ce privește garanțiile constituite, ambele contracte stipulează la Art. 14, alin (1), că, cităm: „În vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale, fiecare parte va constitui în favoarea celeilalte parţi o garanţie în conformitate cu prevederile Codului reţelei”, iar la alin. (2) contractul prevede că, cităm: „În scopul îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1) din prezentul articol OTS (n.r. – Transgaz) va face dovada ratingului de creditare”.

În plus, la alin. (3) al aceluiași capitol se specifică faptul că, cităm: „UR (n.r. – Romgaz) este exceptat de la obligaţia de a constitui garanţia financiară de plată în favoarea OTS dacă: a) face dovada unui rating de creditare, emis de una dintre agenţiile de rating agreată de OTS sau cel puţin la acelaşi nivel cu cel acordat OTS, valabil pe perioada derulării prezentului contract; b) plăteşte în avans contravaloarea serviciilor de transport.

Nu în ultimul rând, la alin. (4), semnatarii contractului au agreat că: „În situaţia în care, pe durata prezentului contract, se schimbă fie nivelul de rating acordat UR, fie agenţia agreată de OTS, UR este obligat să notifice OTS în termen de 3 zile lucrătoare de la producerea modificării şi să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor privind garanţiile cuprinse în prezentul capitol în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data producerii modificării”.

Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise este Bursa de Valori București.

Sursă foto: Shutterstock/caracter ilustrativ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria