Prima pagină » Economic » Instanța supremă va pronunța în 17 martie sentința în dosarul „Hidroelectrica”

Instanța supremă va pronunța în 17 martie sentința în dosarul „Hidroelectrica”

Instanța supremă a finalizat, luni, judecarea dosarului "Hidroelectrica", în care sunt acuzați fostul ministru al Economiei Codruț Șereș și șase foști directori ai companiei, și va pronunța sentința în 17 martie.

Procurorul DIICOT a cerut luni, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Codruț Șereș pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu, și a foștilor șefi din Hidroelectrica Eugen Pena, Victoria Geormăneanu, George Asan, Nicoale Opriș, Traian Oprea și Georgeta Iosif, pentru constituire de grup infracțional organizat și abuz în serviciu.

Procurorul a mai solicitat ca cei șapte inculpați să achite costurile expertizelor făcute în acest dosar, care se ridică la peste 3,7 milioane de lei, dar și prejudiciul creat ANAF, în cuantum de 149 de milioane de lei, și cel adus SC Hidroelectrica, de 399 de milioane de lei.

Codruț Șereș a arătat, în ultimul cuvânt, că nu se consideră vinovat de niciuna dintre infracțiunile de care este acuzat în rechizitoriu.

„În mandatul meu de numai doi ani, am încercat să perfecționez funcționarea Ministerului Economiei. Rezultatele controalelor la Hidroelectrica au fost prezentate Guvernului și Parlamentului. Nu pot să mă declar vinovat de lucruri pe care nu le-am făcut”, a spus fostul ministru al Economiei, în fața instanței.

La finalul dezbaterilor, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit să pronunțe în 17 martie decizia în dosarul „Hidroelectrica”.

La termenul din 19 februarie, avocatul lui Șereș a arătat că fapta pentru care a fost trimis în judecată clientul său nu ar avea corespondent în noul Cod penal, astfel că, față de cel pe care îl apără, instanța ar trebui să închidă cazul.

La rândul său, procurorul de ședință a spus că faptele corespondente din noul Cod penal sunt de constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și a cerut judecătorilor să continue judecata, prin prisma acestor fapte.

Noul Cod penal prevede, pentru subminare economică, o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 de ani. Pedeapsa pentru abuz în serviciu este închisoarea de la doi la șapte ani, cu mențiunea că dacă faptele au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

În acest dosar, fostul ministru al Economiei, Codruț Șereș, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activitățile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari.

În rechizitoriul trimis instanței, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Codruț Șereș de complot și subminarea economiei naționale.

În același dosar, procurorii i-au deferit justiției și pe cei care făceau parte din conducerea Hidroelectrica, respectiv pe Eugen Pena, fost director general, Victoria Geormăneanu, fost director economic, George Lavinius Asan, director furnizare, Nicolae Opriș, fost șef Serviciu Marketing – Furnizare, Traian Oprea, director general, Georgeta Iosif, director economic.

Potrivit probelor din dosar, Eugen Pena a inițiat și a constituit o asociere infracțională, împreună cu Traian Oprea, Victoria Geormăneanu, George Lavinius Asan, Nicolae Opriș și Georgeta Iosif și au desfășurat activități infracționale care au produs un prejudiciu considerabil patrimoniului societății și bugetului consolidat al statului.

Activitatea infracțională a vizat modalitatea de contractare a cantităților de energie electrică rezultate din producția proprie și din achizițiile de la alți producători, în condiții total nefavorabile societății și a condus la imposibilitatea asigurării, în anumite perioade de timp, a rezervei de putere necesare funcționării în siguranță a Sistemului Energetic Național – ramură strategică a economiei naționale, aspect de natură să submineze economia națională.

Fosta echipă de conducere de la Hidroelectrica este acuzată că, în cursul anului 2003, în contextul apariției fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea și a prognozelor meteorologice privind situația hidrologică pe râurile interioare, nu a invocat clauza de forță majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, și nici nu a luat măsuri în vederea renegocierii prețurilor, cu consecința înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către SC Hidroelectrica SA.

Astfel, în condițiile efectelor negative ale secetei hidrologice asupra funcționării în siguranță a Sistemului Energetic Național, acuzații nu au procedat pentru reducerea cantităților de energie electrică aferente contractelor comerciale încheiate cu consumatorii eligibili și furnizorii licențiați de pe piața concurențială, ci au acționat în sensul onorării în totalitate a cantităților contractate sau chiar depășirii acestora, prin achiziția de energie de la producătorii termo, la prețuri mult mai mari decât cele stabilite conform contractelor de vânzare de energie electrică, au arătat procurorii DIICOT în actul de sesizare a instanței.

Totodată, în perioada 2002 – 2003, acuzații au dispus cumpărarea de energie electrică de la SC Termoelectrica SA la prețuri mari și au revândut energia electrică către furnizorii licențiați și consumatorii eligibili la prețuri mult diminuate față de prețurile stipulate în contractele încheiate cu aceștia, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au mai arătat că, în perioada 2003 – 2004, aceștia au acționat în sensul încheierii în mod ilegal a unui număr de patru contracte de furnizare de energie electrică, cu majorarea cantităților de energie electrică pe o perioadă de nouă-zece ani, deși SC Hidroelectrica SA nu avea dreptul să încheie în această perioadă contracte pe piața concurențială pentru furnizare de energie electrică și nici acte adiționale la contractele aflate în derulare.

În cazul lui Ioan Codruț Sereș, anchetatorii au stabilit că, în calitate de ministru al Economiei și Comerțului, a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii SC Hidroelectrica SA, prin nedenunțarea și omisiunea sesizării organelor judiciare a faptelor ilicite de care a luat cunoștință prin natura funcției deținute, a dispus efectuarea de modificări asupra materialul realizat de Corpul de Control și nu a luat măsurile care se impuneau pentru ca activitatea SC Hidroelectrica S.A. să se deruleze în mod legal.

În acest fel, acuzații au pus în pericol Sistemul Energetic Național și au cauzat un prejudiciu în sumă de aproximativ 5.400 miliarde lei, echivalentul a 165 milioane de dolari, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Procurorii DIICOT au pus sechestru asigurător pe mai multor autoturisme, locuințe și terenuri, precum și pe sume de bani aparținând inculpaților, în valoare totală de aproximativ șase milioane de lei, 400.000 de euro și 200.000 de dolari, măsura fiind luată pentru acoperirea prejudiciului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ