Prima pagină » Economic » Legea prin care băncile sunt obligate să accepte convertirea creditelor în ce monedă vor consumatorii, fără costuri, a trecut de Senat. Care sunt principalele prevederi

Legea prin care băncile sunt obligate să accepte convertirea creditelor în ce monedă vor consumatorii, fără costuri, a trecut de Senat. Care sunt principalele prevederi

Legea prin care băncile sunt obligate să accepte convertirea creditelor în ce monedă vor consumatorii, fără costuri, a trecut de Senat. Care sunt principalele prevederi
Băncile ar putea fi obligate să accepte convertirea contractelor de credit în monedă străină, înclusiv cele aflate în derulare, într-o monedă alternativă, la solicitarea celor care au făcut împrumuturi, fără comisioane, fără costuri adiționale sau garanții suplimentare, au decis, miercuri, senatorii

Plenul Senatului a adoptat, în acest sens, o propunere legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 50/2010 privind contractele pentru consumatori, inițiată de un numeros grup de deputați și senatori PSD.

Propunerea legislativă prevede includerea unor clauze în contractele de credit încheiate în monedă străină prin care se instituie dreptul consumatorului de a opta pentru convertirea creditului într-o monedă alternativă, fără comisioane, fără costuri adiționale sau garanții suplimentare, și se stabilește la cursul de schimb la care se efectuează conversia.

Potrivit proiectului, adoptat cu amendamente de senatori, contractul de credit în monedă străină trebuie să prevadă dreptul consumatorului de a putea converti contractul de credit într-o monedă alternativă.

Aceasta poate să fie moneda în care în principal consumatorul își primește venitul sau deține activele care finanțează plata creditului, fie moneda statului membru UE în care consumatorul fie și-a avut reședința la momentul la care a fost încheiat contractul de credit, fie își are reședința în prezent, sau orice altă monedă solicitată de consumator.

Cursul de schimb la care se efectuază conversia este rata de schimb a pieței, aplicabilă în ziua realizării conversiei, dacă în contractul de credit nu se specifică altfel.

În proiect se mai arată că instituția de credit sau instituția financiară nebancară trebuie să se asigure că, în cazul în care un consumator deține un împrumut într-o monedă străină, acesta este avertizat, pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil, în cazul în care cuantumul total plătibil de către consumator, care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit și moneda națională.

Instituția de credit va efectua, la momentul solicitării conversiei creditelor, fără costuri și comisioane suplimentare, o simulare privind graficul de plăți atât în moneda contractului, în moneda națională, cât și în moneda de conversie.

Aceste prevederi se aplică și contractelor de credit aflate în curs de derulare, creditorii având obligația ca, la solicitarea consumatorilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să asigure conformitatea contractului cu aceste prevederi.

Senatul a adoptat acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!