Prima pagină » Economic » Legea salarizării unitare a intrat în vigoare. De când vor primii românii lefuri mai mari

Legea salarizării unitare a intrat în vigoare. De când vor primii românii lefuri mai mari

Legea salarizării unitare a intrat în vigoare. De când vor primii românii lefuri mai mari
Legea salarizării unitare a intrat, sâmbătă, în vigoare după ce a fost promulgată miercuri de președintele României, Klaus Iohannis.

Legea salarizării prevede o creștere etapizată a salariilor bugetarilor cu 56%, într-un buget de 32 de miliarde de lei până în 2020 și 43 de miliarde până în 2022, potrivit ministrului Muncii.

„Legea este în conformitate cu programul de guvernare aprobat de Parlamentul României și prevede o creștere etapizată a salariilor bugetarilor cu 56 la sută, pe o anvelopă bugetară de 32 de miliarde de lei până în 2020 și de 43 de miliarde de lei până în 2022. La baza piramidei salariale, creșterile sunt de peste 100 la sută, ajungând și la 300 la sută, cum este cazul în apărare, dar scad în vârf, acolo unde unele salarii erau atât de mari încât disproporția nu putea fi corectată nici măcar la nivelul anului 2022”, declara Lia Olguța Vasilescu, la momentul adoptării legii.

La momentul promulgării, Administrația Prezidențială a transmis că președintele „susține necesitatea de creștere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechitățile și disfuncționalitățile salariale. În același timp, Președintele României susține necesitatea unei creșteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivațiile adecvate și performanțele necesare din partea tuturor beneficiarilor”.

Șeful statului a amintit că legea este un proiect asumat, la nivel guvernamental și parlamentar, de către PSD, ca parte esențială a programului de guvernare.

Iohannis a atras însă atenția „că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern și Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliția aflată la guvernare are obligația să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie și implicații negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate și Creștere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB”.

„Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spațiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil și responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investițiile și proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental’, consideră președintele Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a descoperit în apartamentul unde românca Maria Săceanu a fost ucisă de un student fascinat de serialul „Dexter”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ