Prima pagină » Economic » Liberalii, moțiune simplă la adresa ministrului Energiei: „S.O.S. sectorul energetic! PSD și ALDE duc România ÎN BEZNĂ!”

Liberalii, moțiune simplă la adresa ministrului Energiei: „S.O.S. sectorul energetic! PSD și ALDE duc România ÎN BEZNĂ!”

Liberalii, moțiune simplă la adresa ministrului Energiei: „S.O.S. sectorul energetic! PSD și ALDE duc România ÎN BEZNĂ!
Liberalii au depus la Camera Deputaților o moțiune simplă la adresa ministrului Energiei, Anton Anton, pentru situația din sectorul energetic. Moțiunea va fi dezbătută luni, 15 aprilie, votul urmând să fi dat miercuri, pe 17 aprilie.

Moțiunea simplă intitulată „S.O.S sectorul energetic! PSD și ALDE duc România în beznă!” a fost anunțată luni, în plenul Camerei Deputaților, de către liberalul Virgil Popescu.

Conducerea Camerei Deputaților a stabilit ca dezbaterea pe moțiune să aibă loc pe 15 aprilie, iar votul să fie dat pe 17 aprilie, săptămâna viitoare.

Liberalii îi reproșează ministrului Energiei situația sectorului privat.

„ Partidul Național Liberal (PNL) este profund îngrijorat de situația sectorului energetic. Prețurile la energie au crescut mult în ultimii ani, iar securitatea energetică a țării este în pericol, în principal din cauza lipsei investițiilor în sector. România a început să importe tot mai multă energie electrică și gaz natural. Ne dorim ca prin moțiunea -S.O.S. sectorul energetic! PSD și ALDE duc Romania în beznă!- să generăm o dezbatere consistentă în Parlamentul României în legătură cu situația sectorului energetic, un domeniu strategic pentru economia țării noastre. Este nevoie de sinceritate și nu de minciună! PSD și ALDE trebuie să înceteze să mai mintă, așa cum au făcut în programul de guvernare 2018-2020! Este nevoie de un moment al adevărului!”potrivit moțiunii simple.

PNL își exprimă, de asemenea, îngrijorarea pentru prețurile crescute ale energiei electrice.

„Prețurile finale la energie electrică au crescut cu peste 20% în 2018 față de nivelul din 2015. Prețurile finale la gaz natural au crescut cu peste 15%. Aceasta este consecința faptului că Guvernul PSD-ALDE a crescut taxele, a creat un haos legislativ, iar consumatorii nu își cunosc drepturile pe care le au într-o piață liberă. Mai grav este că piața a fost afectată de distorsiuni majore întrucât atât ANRE, cât și companiile mari în care statul român este acționar majoritar sau semnificativ, au fost deprofesionalizate și politizate prin angajarea „în masă” a unor rude, apropiați sau oameni de partid ai liderilor PSD-ALDE”, se mai arată în textul moțiunii.

Un alt subiect amintit de PNL în moțiunea simplă la adresa lui Anton Anton se referă la securitatea energetică a țării.

„PNL este profund îngrijorat de securitatea energetică a țării. Recent, aproape jumătate dintre locuitorii orașului Brașov au rămas, ore întregi, fără energie electrică după ce o stație de transformare a cedat, luând pur și simplu foc, din cauza lipsei investițiilor la Electrica, companie în care statul are putere de decizie, pentru că deține 48,8% din acțiuni. În tot acest timp, preocuparea adevăratului ministru al energiei, Daniel Chițoiu, era cum să mărească la un nivel obraznic indemnizațiile oamenilor puși de ALDE în conducerea Electrica SA. Vorbim despre indemnizații de 10 000 – 15 000 de euro pe lună, adică de peste 20 de ori mai mari decât cele ale Enel România sau Engie, în profund dispreț față de milioanele de români și miile de angajați ai Electrica S.A. care supraviețuiesc, de la o lună la alta, cu salariul minim pe economie. Nea Gicu Jupânu” Iorga, șeful clubului de table din Giurgiu și mâna dreaptă a domnului deputat ALDE Toma Petcu, va încasa 10 000 de euro în fiecare lună pentru două ore lucrate la Electrica. Și dacă cineva va îndrăzni să-l dea afară, compania îi va plăti sute de mii de euro despăgubiri! Este strigător la cer! Chiar nu vă e rușine?”, susțin liberalii în moțiune.

PNL acuză Executivul că blochează producția națională proprie de gaze naturale.

„Guvernul PSD-ALDE blochează producția națională proprie și dă țara pe mâna rușilor, făcând-o dependentă de resursele din import! PNL este profund îngrijorat de asaltul PSD-ALDE asupra companiilor energetice. Singura preocupare a alianței PSD-ALDE este plasarea de oameni incompetenți și obedienți, fii sau fiice, veri sau verișoare, amante, nore sau gineri în funcții de decizie în companiile din domeniul energetic și sifonarea de bani pentru clientela politică a PSD-ALDE”, conchide sursa citată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Carburanții se scumpesc din nou. Cât vom plăti la pompă pentru benzină și motorină începând cu 1 ianuarie
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Nicoleta Luciu a dezvăluit abia acum motivul retragerii din televiziune: „Am stopat totul ca să…”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de spălat vase