Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR: „Deși îmi iubesc țara, statul mă urăște”

Lucian Croitoru este consilierul Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Vă prezentăm comentariul său: „Câțiva prieteni și-au exprimat părerea că, la noi, statul îi urăște pe cetățeni. Nu contează dacă au dreptate sau nu. Contează doar că unor cetățeni ai acestei țări le trece prin cap că în timp ce ei muncesc pentru binele lor și al familiilor lor, și astfel pentru țara lor, statul îi urăște. Nu știu dacă sunt mulți cei care gândesc astfel. Dar dacă este în mintea multora, acest gând va submina încrederea în instituții.

Pot fi multe cauze pentru acest gând, fiecare plătitor de impozite putând avea motivele lui. În opinia mea, cauza profundă stă în atitudinea legiuitorului față de cetățean. Aceasta se transferă în spiritul diverselor legi, pe care cetățenii îl înțeleg atunci când efectele legilor ajung la ei. În multe cazuri, ceea ce ajunge la cetățean pare să fie ostilitate și ură. Ce altceva să înțeleagă cetățeanul când, din cauza unor legi în care de multe ori joacă rolul de vânat, el pierde bani, timp și încredere?

EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu refugiul lui Omar Hayssam, de la Nehoiu. Teroristul sirian se autoproclamase „prinț” al Buzăului

05:00

FLASH NEWS Alarmă aeriană în Tulcea după detectarea unor ținte la granița cu Ucraina. Mesaj RO-Alert pentru populație

23:06

Pentru a fi mai clar, dau două exemple. Primul exemplu privește modul în care o persoană fizică este sancționată dacă circulă pe drumuri naționale fără rovinietă. În funcție de mașină, sancțiunile sunt mai mari sau mai mici, dar nu mai mici de 250 de lei. În această sancțiune este cuprinsă și valoarea unei roviniete pe 12 luni.

Cu toate acestea, sancțiunea se aplică și dacă treci de mai multe ori pe zi prin dreptul camerei de supravechere și, între timp, nu ți-ai cumpărat rovinietă. Este celebru cazul călugăriței care a primit 250 de amenzi. Aici se vede disprețul statului față de cetățean. Legiuitorul ar fi putut să aleagă să îl protejeze pe cetățean, precizând în lege că din banii pe prima sancțiune, îi cumpără acestuia o rovinietă pe 12 luni. Cetățeanul ar fi remarcat că statul sancționează nerespectarea legii și, prietenește, previne repetarea încălcării ei. Așa ar face un stat care îl respectă pe cetățean.

Dar nu, legiuitorul a ales să fie ambiguu. Pe această bază, o companie de stat s-a transformat în vânător de amenzi. Ea stă la pândă, așteptând cu bucurie ca cetățenii să repete greșeala, pentru a le da cât mai multe sancțiuni care aduc mai mulți bani la buget. Sancțiunea ajunge la cetățean în câteva luni. Între timp, cel care a uitat să cumpere rovinieta acumulează amenzi, iar compania „la pândă” nu are niciun motiv să se grăbească să îl prevină. Când primește cele 250 de amenzi, călugărița realizează că statul pedepsește nerespectarea legii, dar că în același timp, statul nu are ca obiectiv prevenirea prietenoasă a nerespectării ei. Pe această bază, unii ar putea ajunge la concluzia că statul îi urăște.        

Al doilea exemplu despre cum ar putea unii cetățeni ajunge la concluzia că statul îi urăște se referă la impozitul anual pe mașini. În funcție de capacitatea cilindrică, impozitele pe mașini variază între 80 de lei și aproape 9000 de lei pe an. Taxa pe poluare fiind inclusă în prețul benzinei, nu poluarea explică de ce cei mai înstăriți, care au mașini cu motoare mai mari trebuie să plătească de până la 113 ori mai mult decât cei care au mașini cu motoare mai mici.

Pentru mine această discrepanță exagerată nu este o dovadă că statul îi urăște pe cei mai înstăriți. În fond, cei mai înstăriți sunt tot cetățeni ai României, iar o țară dacă vrea să fie bogată nu poate să-i descurajeze pe cei mai înstăriți. Politicienii au explicat că impozitele mari pe mașini au fost introduse ca „să geamă ăia cu Q7″. Explicația este agreată de cei care cred că diferențierea excesivă a impozitelor vizează stimularea atingerii unui grad mai mare de civilitate, în care autoturismele cu motoare excesiv de mari sunt mai puțin prezente în orașe.  

Dar explicația ar putea fi interpretată și ca o exprimare talentată a filozofiei „să geamă ăia bogați”, care a mai fost folosită în ultimii 22 de ani și care stă și la baza proiectelor curente de impozitare a averilor. Pentru unii, această explicație dată de politicieni este o dovada că statul îi urăște pe cei mai înstăriți. Pentru alții, printre care mă aflu și eu, este doar o altă dovadă de populism.

Sunt multe alte exemple care explică sentimentul unora că statul îl urăște pe cetățean. Politicienii ar trebui să înțeleagă că atitudinea față de cetățean se citește în legi. Prevederile din legi nu sunt judecate de cetățean doar prin prisma raportării obligațiilor bănești legale la veniturile individule, ci și prin spiritul care răzbate din ele.

Colectarea impozitelor depinde de atitudine. Dacă statul nu este perceput ca prieten al cetățeanului, chiar și ratele rezonabile de impozitare pot duce la rate de conformare scăzute. Probabil că, alături de slaba calitate a serviciilor publice, atitudinea arogantă a statului față de plătitorul de impozite este o cauză de fond pentru care în România veniturile bugetului public consolidat nu au depășit, în medie, 32 la sută din PIB în ultimii 22 de ani. Ea este și o cauza importantă pentru care, în ultimii 22 de ani, unele partide și coaliții politice care au făcut lucruri foarte bune pentru țară au pierdut suportul publicului”.