Unitatea 1 a Centralei Nucrealroelectrice de la Cernavodă s-a oprit luni seară, la doar trei zile după ce fusese reconectată la Sistemul Energetic Național. Reactorul a fost oprit neprogramat, iar durata estimată a intervenției este de aproximativ 36 de ore. Centrala Nucleară nu produce deloc curent electric, reactorul 2 e programat să livreze energie de mâine.
Potrivit surselor Gândul, oprirea Unității 1 a fost provocată de imposibilitatea menținerii vidului la condensatorul turbinei, după ce ambele ejectoare ale instalației s-au defectat. Oprirea accidentală ar fi avut loc în jurul orei 17:57, mai spun aceleași surse.
Nuclearelectrica, operatorul centralei, nu a comunicat deocamdată oficial cauzele care au dus la oprirea Unității 1, la doar trei zile după repunerea în funcțiune. În aceste condiții, durata intervenției și momentul reluării producției de energie depind de remedierea defecțiunii tehnice. Incidentul intervine în aceeași zi în care compania anunțase începerea manevrelor de repornire a Unității 2, cu sincronizarea la rețea estimată pentru marți, 10 noiembrie.
Producția de energie nucleară în România a fost reluată vineri, 6 noiembrie, după mai bine de trei luni în care centrala de la Cernavodă nu a mai furnizat electricitate în Sistemul Energetic Național. Unitatea 1 a fost reconectată la rețeaua electrică națională.
Centrala de la Cernavodă, oprită integral pe 13 august, asigură aproximativ o cincime din producția de energie electrică a României, în condiții normale de funcționare. Cele două reactoare au o capacitate instalată de aproximativ 700 MW fiecare.
Ministerul Energiei a anunțat într-un scurt comunicat că secvența de pornire a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost inițiată luni, 9 noiembrie. Conform calendarului comunicat, sincronizarea acesteia la rețea era estimată pentru 10 noiembrie, iar atingerea puterii nominale pentru 11 noiembrie.
„Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 00:42, a fost inițiată secvența de pornire a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă”, a transmis Ministerul Energiei.