Prima pagină » Economic » MANEVRE l Greii din piața petrolului cad la înțelegere

MANEVRE l Greii din piața petrolului cad la înțelegere

MANEVRE l Greii din piața petrolului cad la înțelegere

În condițiile în care piaţa țițeiului este încă sub presiunea unei cereri scăzute, ca urmare a restricţiilor impuse asupra transportului de persoane şi de mărfuri pentru a combate răspândirea pandemiei COVID-19, Rusia a anunțat este gata să colaboreze cu SUA şi Arabia Saudită în privinţa scăderii producţiei de petrol.

Anunțul a fost făcut vineri, 3 aprilie 2020, de preşedintele rus Vladimir Putin, care are în vedere o reducere de zece milioane de barili pe zi, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Suntem pregătiţi pentru un acord cu partenerii noştri în cadrul mecanismului OPEC şi suntem pregătiţi să cooperăm cu SUA pe acest subiect”, a Putin, potrivit stenogramei videoconferinţei cu ministrul Energiei, publicat pe site-ul Kremlinului. „Conform estimărilor preliminare, cred că este posibil să existe o scădere (n.r. – a producţiei de petrol) de aproximativ zece milioane de barili pe zi. Poate un pic mai puţin, poate un pic mai mult. Cred că este necesară unirea eforturilor pentru echilibrarea pieţei şi reducerea producţiei (n.r. – de petrol)”.

În acest context, Putin a adăugat că țara sa menţine o strânsă legătură cu partenerii saudiţi.

În aceeași zi, OPEC a confirmat organizarea unei reuniuni extraordinare a membrilor şi aliaţilor săi luni. Și asta în condițiile în care, cu o zi înainte, preşedintele american, Donald Trump, scrisese pe Twitter despre posibile reduceri ale producţiei saudite şi ruseşti, de ordinul a zece milioane de barili pe zi. Postările lui Trump au dus la o creştere imediată a preţului ţiţeiului.

În prezent, oferta de petrol rămâne supra-abundentă pe fondul războiului preţurilor dintre Riad şi Moscova.

Sursă foto: Pixabay/caracter informativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O absență colosală: cine lipsește din poveștile pentru copii scrise de AI?