Prima pagină » Economic » Medicii se vor PENSIONA la 70 de ani sau deloc, în anumite condiții. Unde pot lucra

Medicii se vor PENSIONA la 70 de ani sau deloc, în anumite condiții. Unde pot lucra

Medicii se vor PENSIONA la 70 de ani sau deloc, în anumite condiții. Sursa Foto: Shutterstock

Guvernul a decis creșterea vârstei de pensionare a medicilor de la 67 de ani la 70 ani, transmite Antena 3 CNN. 

Actul normativ, aprobat săptămâna trecută, prevede chiar posibilitatea pentru medici să lucreze până la orice vârstă, în anumite condiții.

Medicii se pot pensiona abia la vârsta de 70 ani

Măsura a fost deja publicată în Monitorul Oficial și este prevăzută într-o ordonanță a guvernului (OG nr. 44/2024) aprobată săptămâna trecută de Executiv.

„Medicii pot continua activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului sau prin notificarea casei de asigurări de sănătate de către medicul care se află în relație contractuală în mod direct cu aceasta. Medicul va notifica casa de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală, cu cel puțin 30 de zile înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii”, prevede actul normativ, într-o prevedere a art. 391 din Legea nr. 95/2006.

De asemenea,  medicii care au depăşit limita de vârstă de 70 de ani pot profesa în continuare în unităţi sanitare private.

Medicii septuagenari nu mai pot să fie șefi de secții sau de laboratoare

Potrivit legii, după împlinirea vârstei de 70 de ani, medicii nu mai pot participa la concurs şi nu mai pot fi numiți în niciuna dintre funcţiile de conducere care fac parte din comitetul director al spitalului public. Nu vor mai putea profesa ca șefi de secţie, şefi de laborator sau ca șefi de serviciu medical.

Medicii care împlinesc vârsta de 70 de ani în timpul exercitării unei funcții de conducere vor fi pensionaţi conform legii. Anterior, medicii, indiferent de sex, se puteau pensiona de la 67 ani. Acum, potrivit noilor prevederi, medicii vor putea activa în domeniu și după vârsta de 70 ani, în spitale cu deficit de personal sau în zonele defavorizate.

„În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de 70 de ani prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, la propunerea unităţii sanitare publice, cu avizul anual al CMR, prin colegiile teritoriale judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite, până la ocuparea posturilor prin concurs”.

Citește și: CALCUL complet | Ce pensie va primi un român, după recalculare, dacă a muncit 16 ani cu carte de muncă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O nouă versiune ChatGPT, lansată în următoarele săptămâni. Ce noi funcții anunță OpenAI?