Prima pagină » Economic » Miza înființării la București a unui „sediu secundar strategic” al Transgaz și Romgaz. Primarul din Mediaș pregătește un miting de protest

Miza înființării la București a unui „sediu secundar strategic” al Transgaz și Romgaz. Primarul din Mediaș pregătește un miting de protest

Miza înființării la București a unui
Constantin Niță, ministrul delegat pentru Energie, intenționează să înființeze un sediu secundar "strategic" pentru Romgaz și Transgaz, în Capitală, astfel încât managementul privat al celor două companii cu afaceri de peste 1,3 miliarde de euro să fie mai aproape de autorități, dar și de potențiali investirori.

Constantin Niță, ministrul delegat pentru Energie, intenționează să înființeze un sediu secundar „strategic” pentru Romgaz și Transgaz, în Capitală, astfel încât managementul privat al celor două companii cu afaceri de peste 1,3 miliarde de euro să fie mai aproape de autorități, dar și de potențiali investirori.

Sindicaliștii și autoritățile locale din Mediaș se opun inițiativei, acuzând că în timp s-ar putea decide mutarea companiilor la București, ceea ce ar reprezenta o lovitură dură pentru economia locală din județul Sibiu, dependentă de contribuția celor doi giganți din domeniul producției și distribuției de gaze naturale.

Ministrul pentru Energie susține însă că sucursala din Capitală va fi strict strategică, iar activitatea de bază va continua să se desfășoare la Mediaș.

„Este un sediu secundar. Pentru ca Romgaz și Transgaz să se miște mai bine în piață este nevoie să fie acolo unde sunt investitorii. Nu o să mutăm toată societatea. O să fie o direcție de strategie, una de relații internaționale și una de top management. Activitatea de bază va rămâne la Mediaș”, a declarat Niță pentru gândul, adăugând că la Mediaș nu se va desființa niciun loc de muncă.

La nivelul anului 2011, Romgaz avea în jur de 5.770 de angajați, iar Transgaz 4.950, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Totodată, cele două companii controlate de stat prin Ministerul Economiei, respectiv Ministerul Finanțelor au înregistrat rezultate pozitive în valoare de peste 332,9 milioane de euro, fiind unele dintre cele mai profitabile companii din portofoliul statului.

Ministrul pentru Energie a mai apreciat că protestele angajaților de la Mediaș, care s-au aflat joi în grevă japoneză, au fost politizate, adăugând că a chemat marți la minister liderii sindicali pentru a lămuri situația. Totodată, Niță a precizat că la Romgaz urmează să fie numită o echipă de manageri din mediul privat „în cel mult o săptămână”.

„Trebuie să fim cât mai eficienți pentru a produce energie ieftină”, ne-a mai declarat ministrul.

Primarul din Mediaș: Am putea pierde 4 milioane de euro

Primarul orașului Mediaș, Teodor Neamțu, a anunțat pe blogul personal că va organiza marți un miting de protest la adresa inițiativei de înființarea a unui sediu secundar.

„Deja e bătut în cuie. Sper să vină cel puțin 3.000 de persoane la miting”, a declarat pentru gândul Teodor Neamțu.

Cea mai mare temere a primarului din Mediaș se referă la o eventuală mutare a sediului central al celor două companii care au vărsat la Primărie și la Consiliul Județean sume semnificative din impozitul pe veniturile realizate.

„Conform prevederilor Codului Fiscal, compania își varsă impozitul pe venit în localitatea în care are sediul social, administrativ. Primul pas (al guvernului n.r.) va fi mutarea sediului principal. Cele două companii au contribuit la vistieria Mediaș cu 18 milioane de lei (circa 4 milioane de euro) sub formă de cotă defalcată din impozitul pe venit. Suma reprezintă 60% din cifra de investiții a Primăriei Mediaș, în 2013”, a precizat primarul.

În opinia sa, toți locuitorii județului Sibiu vor avea de pierdut deoarece Romgaz și Transgaz contribuie și la bugetul Consiliului Județean cu circa 12-14 milioane de lei (echivalentul a 3,1 milioane de euro), bani din care sunt finanțate lucrări de investiții sau care se duc către bugetele comunelor mai sărace.

„Temerea administrației publice se referă la sumele defalcate, temerea muncitorilor se referă la desființarea unor locuri de muncă pentru specialiști, iar temerile societăților din Mediaș se referă la pierderea unor parteneriate comerciale”, a adăugat Neamțu.

Sindicaliștii s-au aflat în grevă japoneză joi

Totodată, președintele Sindicatului Liber Romgaz, Ioan Stoicovici, a precizat că argumentele guvernanților cu privire la motivele care stau în spatele deciziei de a înființa un sediu secundar nu sunt viabile din punct de vedere economic.

„Unul dintre argumente a fost că investitorii care vin în România aterizează la Otopeni și de la București la Mediaș mai fac patru ore. Nu au avut niciun argument economic solid. Noi avem Aeroportul Internațional de la Sibiu, avem drumuri reabilitate, faci o jumătate de oră de la Sibiu la Mediaș. Da, trebuie să extragem și de la Constanța, facem o sucursală la Constanța, dar nu la București. Romgazul este cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și cea mai devreme acasă și o vor la București, dar nu au niciun motiv economic”, a declarat Scoicovici, potrivit Mediafax.

Joi, în jur de 380 de angajați ai Romgaz s-au afalt în grevă japoneză, în semn de protest față de intenția deschiderii unui sediu secundar, temându-se că sucursala din București ar putea însemna mutarea definitivă a societății în Capitală.

Listarea pe bursă și managementul privat

Un pachet de 15% din acțiunile Transgaz, compania națională de transport a gazelor naturale, a fost scos la vânzare pe piața de capital săptămâna trecută, guvernul sperând să obțină între 68 și 90 de milioane de lei pentru participațiile puse la bătaie. Executivul a anunțat tot la finele săptămânii trecute numele managerilor aflați pe lista scurtă de propuneri pentru consiliul de administrație al Trangaz. Este vorba despre Petru Văduva, fostul CEO al Țiriac Holdings, avocatul Radu Ștefan Cernov, fostul asociat al ministrului Dan Șova, inginerul Mihaela Preda, director al Direcției relații instituționale și politici comunitare în cadrul OPSPI și Ion Sterian, membru PNL, membru AGA în Transgaz și director executiv al Direcției Tehnice la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat.

Statul intenționează totodată să listeze pe bursă 15% din acțiunile Romgaz până la sfârșitul lunii octombrie, cu o întârziere de șapte luni față de termenul asumat inițial în fața creditorilor internaționali ai României, prin acordul de finanțare de tip stand-by semnat în 2011 cu Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială (BM) și Comisia Europeană (CE).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
O operațiune militară pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz este nerealistă, a transmis Emmanuel Macron