Prima pagină » Economic » Pericolul vine din farfurie sau din farmacie? Milioane de oameni vor muri până în 2050 din cauza rezistenței la antibiotice

Pericolul vine din farfurie sau din farmacie? Milioane de oameni vor muri până în 2050 din cauza rezistenței la antibiotice

Pericolul vine din farfurie sau din farmacie? Milioane de oameni vor muri până în 2050 din cauza rezistenței la antibiotice
O simplă infecție ne poate ucide, nu pentru că nu avem medicamentele necesare pentru a o trata, ci pentru că rezistența la antibiotice a devenit în ultimul timp o provocare chiar și pentru cele mai moderne tratamente. Așa ajung 50.000 de oameni să moară în fiecare an doar în Europa și în Statele Unite. În România pericolul este mult mai mare decât ați crede. Suntem pe primul loc, după Grecia, în clasamentul rezistenței la antibiotice. Aflăm cum s-a ajuns în această situație de la Prof. Alexandru Rafila, consilier în cadrul Ministerului Sănătății și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

Mulți se tem că în carnea pe care o găsesc în supermarketuri există cantități mari de antibiotice și cred că din cauza animalelor hrănite în ferme cu acestea, pentru a fi mai „productive”, vor ajunge să se îmbolnăvească. Uită însă că atunci când sunt bolnavi se tratează singuri cu antibiotice, chiar și când nu este necesar.

Rezistența la antibiotice este o problemă reală în România, dar țara noastră nu este singura care se confruntă cu ea. Și alte state europene, precum Grecia, Cipru și Italia trec prin situație critică. Problema este, potrivit Prof. Alexandru Rafila, consilier în cadrul Ministerului Sănătății și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, aceea că în aceste state consumul mare de antibiotice produce o rezistență mai mare la ele.

„Lumea ia cu mare ușurință la noi antibiotice”, a declarat pentru gândul Rafila. „Rezistența la antibiotice a bacteriilor va face ca multe infecții să nu mai poată fi în viitor tratate”, a mai adăugat el.

Dacă la noi consumul mare de antibiotice duce la apariția rezistenței mari la acestea, în state nordice, precum Danemarca sau Suedia, consumul mic al unor astfel de tratamente păstrează rezistența la antibiotice la un nivel scăzut.

Populația, dar și medicii, ar trebui să aibă grijă să ia și să prescrie antibiotice doar dacă este cu adevărat necesar, este de părere reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății. În plus, tipul antibioticului folosit este și el important. „Trebuie să se folosească antibiotice din generații mai vechi. Să nu ne repezim să tratăm o infecție banală cu antibiotice de ultimă generație”, ne-a explicat el.

Cât despre antibioticele care ar putea să vină la pachet cu carnea din magazin, trebuie să știm că folosirea antibioticelor în fermele românești nu este interzisă total. Medicamentele sunt utilizate, în continuare, pentru tratarea animalelor și a păsărilor, dar doar atunci când ele sunt bolnave și doar sub atenta supraveghere a veterinarului, în dozele indicate de el, așa cum cere și legislația Uniunii Europene.

„Este și normal să trateze animalele cu antibiotice când sunt bolnave. Problema este utilizarea, ușor excesivă, a antibioticelor în scop profilactic, adică se administrează animalelor sănătoase ca să nu se îmbolnăvească. Lucrul acesta nu este de dorit”, a declarat Prof. Alexandru Rafila în cadrul unei conferințe de presă organizată de Romalimenta.

„În România nu există, cel puțin în zona reglementată de creștere a animalelor, a păsărilor, o problemă legată de utilizarea antibioticelor, pentru că trebuie să ne uităm puțin ce se întâmplă și la micii crescători, la crescătorii individuali”, a mai adăugat el.

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății dă exemplul Danemarcei, țară cu o politică extrem de restrictivă atunci când vine vorba despre folosirea antibioticelor în sectorul veterinar. Grație acestora, danezii au reușit să reducă cu 90% utilizarea lor din 2007 până în prezent. „Lucrurile acestea se văd în planul sănătății umane pentru că acolo rezistența microorganismelor e cea mai mică din Europa”, spune Rafila.

Dezastrul antibioticelor din Statele Unite

Dacă România trebuie să se supună legislației UE și interzice utilizarea antibioticelor în ferme, în Statele Unite circa 80% dintre antibioticele vândute sunt folosite în hrana animalelor și a păsărilor, nu pentru tratarea oamenilor.

Antibioticele nu sunt administrate, de cele mai multe ori, animalelor bolnave, ci sunt introduse în furaje și în apă pentru a preveni îmbolnăvirea lor din cauza condițiilor grele de viață, după informațiile făcute publice de către reprezentanții Natural Resources Defence Council.

Problema pusă de introducerea antibioticelor în hrana animalelor este aceea că, distrugând bacteriile cu o rezistență mai mică, se creează un mediu perfect pentru dezvoltarea bacteriile rezistente la antibiotice.

Aceste bacterii devin extrem de puternice și medicamentele obișnuite nu mai au efect în tratarea infecțiilor.

Bacteriile rezistente la medicamente pot părăsi ferma în numeroase moduri. În primul rând, acestea ajung pe carnea pe care oamenii o cumpără de la magazin, în al doilea rând, ele pot ajunge în apă, sol sau aer și, în al treilea rând, pot ieși din fermă odată cu muncitorii care intră în contact cu excrementele contaminate ale animalelor.

Milioane de oameni vor muri în următorii ani din cauza bacteriilor rezistente la antibiotice

Bacteriile rezistente la antibiotice vor provoca, până în 2050, boli precum E.coli, salmonela, malarie și tuberculoză care vor ucide 10 milioane de oameni, dacă nu se vor lua măsuri împotriva înmulțirii lor, se anunța la sfârșitul anului trecut într-un raport realizat la cererea guvernului britanic.

Circa 50.000 de persoane mor anual din cauza infecțiilor cauzate de forme rezistente ale unor bacterii, numai în Europa și în Statele Unite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi