Prima pagină » Economic » „Peștele de un miliard de dolari” va crește la Călărași

„Peștele de un miliard de dolari” va crește la Călărași

Cea mai mare stație de reproducere a sturionilor sălbatici din Uniunea Europeană va fi inaugurată în anul 2014 în județul Călărași, la Tămădău.

Cea mai mare stație de reproducere a sturionilor sălbatici din Uniunea Europeană va fi inaugurată în anul 2014 în județul Călărași, la Tămădău, informează Agerpres.

„În luna octombrie, stația modernizată cu sprijinul tehnologiei germane va putea fi inaugurată, dar va fi dată în folosință anul viitor”, a declarat pentru Agerpres Robert Răduță, directorul societății. El a mai explicat, totodată, că valoarea investiției s-a ridicat la 5 milioane de euro și că aceasta „va fi cea mai mare investiție din România”.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și va crește capacitatea stației de reproducere a sturionilor de la 200.000 de puieți la 500.000 de puieți.

Stația călărășeană este cunoscută deja peste hotare, după ce postul National Geographic a difuzat un documentar, denumit „Peștele de un miliard de dolari”, despre aceasta.

Sturionii trăiesc îndeosebi în Marea Neagră și în Marea Caspică și sunt pescuți atât pentru carne, cât și pentru icrele lor negre care se comercializează cu prețuri mari. România și Bulgaria se numără printre cei mai mari exportatori de caviar provenit de la sturionii din zona Dunării.

Tot aici poate fi întâlnită și cea mai mare populație naturală de sturioni din Uniunea Europeană, alcătuită din cegă, morun, nisetru și păstrugă.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Criza politică împinge România spre un șoc economic devastator. Avertismentul unui economist de top
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Un studiu desfășurat timp de 30 de ani arată ce tip de antrenament este asociat cu longevitatea