Prima pagină » Economic » Ponta spune că „oamenii au puțin mai mulți bani, au mai multă încredere”

Ponta spune că „oamenii au puțin mai mulți bani, au mai multă încredere”

Ponta spune că
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că se poate conta pe stabilitatea cursului de schimb leu-euro.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că se poate conta pe stabilitatea cursului de schimb leu-euro, subliniind că și încrederea ajută la mișcarea economiei, întrucât, atunci când au încredere, oamenii nu mai „economisesc, că vin vremuri grele”, ci consumă.

„Putem conta pe stabilitate, ceea e cel mai important și pentru exportatori, pentru producători, dar e important și pentru milioanele de companii și de persoane fizice care au credite în euro. Să ai un curs euro-leu stabil este un lucru foarte bun. Știți foarte bine, oricare dintre noi care are un euro, știe cum se uită în fiecare zi, nu cumva să crească cursul de schimb, pentru că asta presupune o cheltuială suplimentară”, a spus premierul.

BNR a anunțat vineri un curs de 4,4164 lei/euro, foarte apropiat de nivelul de joi. Referința BNR a coborât cu 0,01%, față de nivelul de 4,4170 lei/euro anunțat joi, și se menține astfel la cel mai redus nivel din ultimele 9 luni și jumătate.

Ponta a adăugat a subliniat că, pentru prima oară după 2008, se înregistrează o creștere semnificativă a cererii, spre exemplu, pe piața de autoturisme, ceea ce „înseamnă că oamenii au puțin mai mulți bani, au mai multă încredere”.

Vânzările de autovehicule – autoturisme și vehicule comerciale – au crescut în aprilie pentru a zecea lună consecutiv, iar după patru luni livrările au urcat cu 23,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 27.003 unități, susținute de segmentul autoturismelor.

Potrivit premierului, atunci când au încredere, oamenii nu mai „economisesc, că vin vremuri grele”, ci consumă, ceea ce se reflectă în mai multe locuri de muncă și mai multe investiții.
„Sunt două lucruri care țin de creșterea consumului: în primul rând, să aibă mai mulți bani și, în al doilea rând, să aibă încredere, că dacă n-au încredere își țin banii și economisesc, că vin vremuri grele. Mai multe resurse la consumatorul final, la persoanele fizice, și încrederea că lucrurile vor merge totuși mai bine, nu mai rău, ne ajută să mișcăm economia și asta înseamnă mai multe locuri de muncă, mai multe investiții, e de fapt un cerc care se învârte”, a conchis Ponta.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...