Profilul stewardesei perfecte. Ce criterii trebuie să îndeplinească o persoană care aplică pentru un astfel de post

Publicat: 17/06/2012, 15:47
Actualizat: 12/04/2014, 15:21

Absolventă de liceu cu aspect fizic plăcut, responsabilă, spontană, cu o stare de sănătate impecabilă și cunoștințe de limba engleză la nivel avansat, acesta este, în general, profilul unei persoane care poate să se angajeze pe un post de însoțitoare de bord în cadrul unei companii aeriene.

Fiecare companie de transport aerian are însă cerințe diferite în ceea ce privește candidatul perfect. Atitudinea pozitivă, cunoștințele teoretice și practice din domeniu sunt, la rândul lor, importante în fața angajatorilor.

gândul vă prezintă o analiză a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care își doresc să devină însoțitoare de zbor în cadrul companiilor de profil din România și din străinătate.

Ce vârstă trebuie să ai pentru a deveni stewardesă în cadrul unei companii aeriene din România

Una dintre cerințele cu care se confruntă candidatele care vor să obțină un post de însoțitoare de zbor în cadrul companiilor aeriene românești este cea legată de vârsta minimă la care ele pot aplica pentru un astfel de loc de muncă.

FOTO: Tarom

În România, vârsta minimă de angajare ca stewardesă diferă de la o companie la alta, variând între 18 ani, în cazul companiilor Tarom și Carpatair, și 21 de ani, în cazul companiei Blue Air, în timp ce vârsta maximă de angajare este de circa 40 de ani.

Ce personalitatea trebuie să aibă o însoțitoare de zbor

„Un însoțitor de bord care dorește să facă parte din echipa Tarom trebuie să demonstreze o atitudine pozitivă și empatică față de cei din jur, abilitatea de a se adapta ușor la oameni și lucruri noi, flexibilitate și motivație pentru a gestiona un program de lucru neregulat”, a declarat pentru gândul Felicia Clătici, specialist în relații publice al companiei.

Spontaneitatea este și ea apreciată de către angajatorii din acest domeniu. „Pentru a avea succes în acest job trebuie să fii spontan, inspirat, să ai farmec, să îi cucerești pe oameni cu rapiditatea cu care zboară un Boeing, să fii isteț, pregătit și să ai o educație riguroasă”, a declarat pentru gândul și Florentina Tatu, purtător de cuvânt al Blue Air.

Candidatul perfect pentru obținerea unui astfel de loc de muncă trebuie să aibă și abilități excelente de comunicare, trebuie să arate că poate muncii sub presiune și că poate să lucreze ușor în echipă, după cum subliniază și reprezentanții companiei aeriene Wizz Air.

Înălțimea candidatului perfect: de la 1,58 metri la 2,12 metri pe vârfuri, cu mâna ridicată

Un alt element care influențează selecția celor care vor să obțină un post de însoțitor de bord este și înălțimea. Limita minima variază de la o companie la alta, dar nu este, în general, mai mica de 1,58 metri.

Astfel, dacă în cazul companiiei Wizz Air, înălțimea minimă în cazul femeilor care aplică pentru un astfel de post este de 1,65 metri, în cazul elvețienilor de la Swiss, aceasta poate scădea până la 1,58 metri. Cei de la Qatar Airways le cer candidatelor să ajungă, cu mâna, până la înălțimea de 2,12 metri, stând pe vârfuri. Reprezentanții companiei Lufthansa vor ca însoțitoarele lor de bord să aibă o înălțime cuprinsă între 1,58 metri și 1,75 metri, iar olandezii de la KLM vor ca înălțimea maximă a acestora să fie de 1,85 metri și menționează, încă înainte de interviul de angajare, că femeile nu trebuie să poate pantofi cu toc pentru a atinge acest standard.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

„O glumă care circulă în aviație încă de pe vremurile lui Aurel Vlaicu spune că o însoțitoare de bord trebuie să fie suficient de înaltă încât să ajungă la echipamentele de salvare care se află în compartimentele de deasupra, suficient de puternică încât să deschidă ușa într-o situație de urgență și suficient de slabă încât să încapă pe culoar”, ne-a mai explicat Tatu.

Cât de mari pot fi dioptriile ochelarilor unei stewardese

Problemele de vedere sunt și ele un element care poate face diferența în cadrul recrutării stewardeselor. Limitele diferă însă de la o companie la alta, dar se încadrează, în general, fie între +/-4 dioptrii, fie între +/-5 dioptrii. În cazul în care această cerință nu este respectată de către un candidat care vrea să obțină un astfel de loc de muncă, ea duce automat la picarea examenului medical.

Persoanele care vor să își rezolve deficiențele de vedere pot apela la o operație cu laser cu cel puțin șase luni înainte de prezentarea la controlul medial, după cum explică reprezentanții companiei Lufthansa.

Cât de importante sunt cunoștințele teoretice

Pentru a obține un astfel de post candidații trebuie să dețină cel puțin o diplomă de absolvire a examenului de bacalaureat. Cunoștințele teoretice și practice în domeniu pot determina, la rândul lor, selecția unei persoane în vederea angajării, după cum ne-au explicat reprezentanții Blue Air.

„Majoritatea operatorilor aerieni preferă să dețină în cadrul lor două categorii de personal aeronautic civil navigant pe de o parte să dețină însoțitori de bord experimentați, care să selecteze, să instruiască și să promoveze personalul din subordine, dar și tineri neexperimentați, responsabili, conștiincioși, cu dorință de afirmare”, susține Tatu.

„Pregătirea teoretică în domeniul aviației, pentru a deveni însoțitor de bord, se face la școala de aviație și durează două luni, cursul fiind intensiv și având scopul nu numai de a pregăti, ci și de a verifica pe parcurs evoluția fiecărui cursant”, ne-a mai menționat aceasta.

FOTO: Mihai Dăscălescu/Publimedia

În cadrul unui astfel de curs persoanele interesate de acest domeniu învață noțiuni de legislație, proceduri care trebuie respectate în situații normale și în situații de urgență, limba engleză, dar și geografie, meteorologie și noțiuni de transport aerian, de medicină și de securitate aeronautică.

Ele vor învăța, de asemenea, caracteristicile aeronavelor pe care ar putea să lucreze ulterior. La final, cursanții dau o serie de examene, de rezultatul cărora depinde promovarea cursului teoretic.

Cei de la Tarom le cer persoanelor dornice de obținerea unui loc de muncă de însoțitor de bord să fie absolvente ale cursului inițial de instruire teoretică și practică, predat într-o organizație de pregătire autorizată, conform Reglementărilor Aeronautice Civile Române.

În cazul companiei aeriene Wizz Air, pentru obținerea unui post de însoțitor de zbor candidații trebuie să le prezinte angajatorilor o diplomă care să confirme faptul că dețin cunoștințe medii ale uneia dintre limbile cerute de către Autoritatea Civilă din Ungaria.

Cunoștințele de limba engleză sunt necesare pentru a obține locului de muncă mult visat

O cerință comună la angajarea în cadrul unei companii aeriene, fie ea din România sau din stăinătate, este aceea ca viitorul salariat să dețină cunoștințe de limba engleză. Acesta trebuie să știe nu numai să vorbească limba fluent, ci și să scrie corect. Cunoașterea și altor limbi străine, cum ar fi franceza, italiana sau spaniola, fie și doar la nivel mediu, reprezintă un plus în fața oricărui angajator.

Unele dintre companiile aeriene din străinătate cer, de asemenea, ca limba engleză să nu fie vorbită cu accent de către angajații lor.

Ce interzic companiile din domeniu

Cea mai mare parte a companiilor aeriene, atât din România, cât și din străinătate le interzic stewardeselor să aibă tatuaje sau să le expună în timpul orelor de lucru.

Piercing-urile nu sunt nici ele acceptate, de exemplu în cazul companiei Wizz Air. Excepție fac situațiile în care piercingurile nu se află la vedere.

FOTO: Octav Ganea/Publimedia

Care este programul de lucru al unui însoțitor de bord

„Timpul anual de muncă este de 2.000 de ore, din care timpul total de zbor trebuie să nu depășeasca 900 de ore”, ne-au explicat reprezentanții Tarom.

Între două zboruri însoțitorilor de bord trebuie să li se acorde cel puțin 12 ore de odihnă, iar la 7 zile consecutive de muncă ei trebuie să primească cel puțin 36 de ore de odihnă consecutive. „Numărul maxim de ore de muncă în 28 de zile consecutive pentru un însoțitor de bord sau pentru un pilot este de 190, dintre care numărul maxim de ore de zbor este de 100”, au completat și reprezentanții Blue Air.

„Poate că pare un program de muncă destul de flexibil și scurt, însă aceste reglementări privind timpul de muncă au fost stabilite datorită faptului că multe accidente aeronautice s-au produs din cauza stării de oboseală a membrilor de echipaj și condițiilor speciale de muncă”, susține Tatu.

Persoanele care vor să obțină un loc de muncă în domeniu trebuie să știe, de asemenea, că trebuie să fie dispuse să lucreze după un program flexibil, să locuiască la cel mult o oră și jumătate de aeroportul bază sau chiar să se mute în alt oraș, în funcție de compania pentru care aplică în vederea obținerii unei astfel de funcții.

Ce alte cerințe trebuie să îndeplinească un candidat

Pe lângă cerințele legate de înălțime, de cunoștințe teoretice și practice și de înfățișare, candidații trebuie să îndeplinească și alte condiții pentru a obține locul de muncă mult visat. Deși ele diferă de la o companie la alta, printre cele mai menționate de către angajatorii români și de către cei străini se numără condiția fizică excelentă, abilitatea de a înota și bunele competențe interculturale.

FOTO: Publimedia/Shutterstock

Unele companii din străinătate le pot cere viitorilor angajați și experință în relațiile cu consumatorii, cunoștințe de vânzări sau deținerea unui carnet de conducere clasa III.

Ce șanse au bărbații care vor să devină însoțitori de bord

Dacă până de curând, aceaste posturi erau ocupate, aproape în întregime de către femei, în ultimul timp tot mai mulți bărbați sunt interesați de un astfel de loc de muncă și se înscriu la cursuri pentru a obținere calificările necesare angajării, susțin reprezentanții Blue Air.

„Dezavantajul acestiu job poate fi programul destul de aglomerat sau cursele lungi, epuizante. Bărbații fac față la fel de bine cerințelor acestui job”, ne-au explicat ei.

Elvețienii de la Swiss le cer acestora, drept condiție ce trebuie îndeplinită pentru a trece de selecțiile realizate în vederea angajării, să aibă stagiul militar terminat.

Milioane de persoane aleg să călătorească, anual, cu avionul

Dacă în urmă cu doi ani, doar în ultimul trimestru al lui 2010, au fost transportați prin intermediul companiilor aeriene circa 2.378.000 de pasageri români, în aceeași perioadă a anului 2011 numărul lor a fost de 2.484.000.

Dintre aceștia 374.000, respectiv 361.000 au călătorit cu avionul la nivel național, în timp ce 2.004.000 de persoane, respectiv 2.123.000 de persoane, au ales ca mijloc de transport pentru a ajunge în străinătate tot avionul, conform datelor făcute publice de către Institutul Național de Statistică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit...
Vești proaste de la Casa de Pensii. Peste 1,5 milioane pensionari nu vor mai primi...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația