Prima pagină » Economic » Roboții care „fură” locurile de muncă. Ce joburi vor dispărea în curând

Roboții care „fură” locurile de muncă. Ce joburi vor dispărea în curând

Aproape jumătate dintre locurile de muncă din Statele Unite ar putea fi automatizate "într-un deceniu sau două", potrivit unei lucrări semnate de Carl Benedikt Frey și Michael Osborne.

Aproape jumătate dintre locurile de muncă din Statele Unite ar putea fi automatizate „într-un deceniu sau două”, potrivit unei lucrări semnate de Carl Benedikt Frey și Michael Osborne, ale cărei concluzii au fost expuse recent în The Economist, scrie Business Insider.

În ultimii 30 de ani, programele software și roboții au început să fie din ce în ce mai folosite și au înlocuit o ocupație specifică, cea a lucrătorului ce deține competențe medii, are un post în care activitatea este una de rutină și lucrează pentru un salariu mediu în special în producție și în administrare.

FOTO: Business Insider

Frey și Osborne anticipează că următorul val de progres tehnologic va continua să decimeze forța de muncă umană în domenii unde roboții au început deja să fie folosiți, respectiv în producție, suport administrativ, retail și transporturi. Multe dintre locurile de muncă existente în fabrici ar putea astfel „să dispară în următorul deceniu”.

Persoanele care lucrează pe posturi de casieri, funcționari sau agenți de vânzări prin telefon ar putea fi înlocuite în curând cu roboți.

FOTO: Business Insider

Cei care lucrează în domeniul medical, în cel al protecției și siguranței și pe poziții de management se pot considera norocoși pentru că în cazul lor automatizarea este puțin probabil să apară în următorii ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
România este singura țară din Uniunea Europeană care reduce investițiile în cercetare. Cine a avut cea mai mare creștere?