Prima pagină » Economic » România așteaptă 43.000 de turiști din Republica Moldova în acest an, după ridicarea vizelor

România așteaptă 43.000 de turiști din Republica Moldova în acest an, după ridicarea vizelor

România așteaptă 43.000 de turiști din Republica Moldova în acest an, după ridicarea vizelor
Ridicarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în spațiul Schengen, dar și campaniile viitoare de promovare la Chișinău a destinațiilor românești, vor aduce în România un plus de peste 10.000 de turiști din țara vecină în acest an, estimează Răzvan Filipescu, președintele ANT

Numărul turiștilor din Republica Moldova așteptați în România ar putea ajunge, astfel, în acest an, la 43.000 de persoane.

„Ne așteptăm ca în acest an, după ridicarea vizelor, să avem un plus de peste 10.000 de turiști din Republica Moldova. În anul 2013 au venit în România aproximativ 33.000 de turiști din această țară, iar în 2012, circa 29.000”, a declarat agenției Mediafax Răzvan Filipescu, președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), prezent la un târg de turism care se desfășoara între 10 și 13 aprilie la Chișinău.

 

Răzvan Filipescu, președintele ANT, spune că România va începe în luna septembrie o campanie de promovarea outdoor la Chișinău și în media din Republica Moldova, care va dura un an și va costa 300.000 de euro.

În cadrul campaniei de promovare vor fi promovate litoralul românesc, stațiunile balneare, printre care Vatra Dornei, Slănic Moldova și Sovata, city break-urile în București și Iași, Valea Prahovei și croazierele pe Dunăre.

„Am constatat că Delta Dunării este o destinație care prezintă interes pentru turiștii din Republica Moldova”, a mai spus Filipescu.

La standul României din târgul de la Chișinău și-au expus ofertele 16 firme din țară, și alte câteva societăți de turism, care au venit cu standuri proprii.
Parlamentul European și Consiliul European au luat recent decizia finală privind includerea Republicii Moldova pe lista țărilor ai căror cetățeni nu vor mai avea nevoie de vize, începând cu 28 aprilie, pentru a călători în Spațiul Schengen.

De eliminarea vizelor vor beneficia doar cetățenii din Republica Moldova care dețin un pașaport biometric.
Ridicarea vizelor nu înseamnă că moldovenii vor putea intra în spațiul Schengen pentru a munci, ci doar în scopuri turistice, pentru o perioadă de 90 de zile.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli