Prima pagină » Economic » România pierde 3 milioane de euro pentru că vasele de croazieră nu pot circula pe Dunăre din cauza secetei

România pierde 3 milioane de euro pentru că vasele de croazieră nu pot circula pe Dunăre din cauza secetei

România pierde 3 milioane de euro pentru că vasele de croazieră nu pot circula pe Dunăre din cauza secetei
Seceta din ultima vreme a făcut ca nivelul Dunării pe teritoriul României să scadă schiar și sub 2 metri, iar vasele de croazieră cu turiști străini nu mai pot circula până în Deltă, turoperatorii estimând că România va pierde astfel peste 3 milioane de euro dacă autoritățile nu draghează fluviul.

Seceta din ultima vreme a făcut ca nivelul Dunării pe teritoriul României să scadă schiar și sub 2 metri, iar vasele de croazieră cu turiști străini nu mai pot circula până în Deltă, turoperatorii estimând că România va pierde astfel peste 3 milioane de euro dacă autoritățile nu draghează fluviul, informează Mediafax.

„Problema se pune în principal pe partea bulgară, între Turnu Măgurele și Giurgiu, unde există un prag care se poate traversa foarte greu în momentul de față din cauza cotelor foarte mici, de aproximativ doi metri. Cei de la ministerul Transporturilor nu au ajuns la niciun rezultat cu bulgarii, care refuză să dragheze. Românii refuză și ei, pentru că e obligația Bulgariei, și toată lumea are de pierdut”, a declarat agenției Mediafax Gheorghe Mărginean, proprietarul agenției Karpaten Turism, care acoperă peste 80% din serviciile la sol adresate turiștilor care vin în croazieră pe Dunăre în România.

Mărginean estimează că în cel mult o săptămână, după prognoza meteo și a cotelor apelor Dunării, navele cu turiști nu vor mai putea ajunge în Deltă.

El mai spune că soluțiile găsite în anul trecut au fost să se oprească navele la Turnu Măgurele, la Calafat sau la Turnu Severin, și de acolo să fie preluați turiștii cu autocarele către Deltă.

„Vor fi costuri suplimentare, care trebuie suportate de turoperatori. Anul trecut au fost probleme similare din septembrie și s-au anulat peste 70 de croaziere. Am improvizat unele croaziere, transportându-i cu autocarul până la București, bineînțeles, toate cu reclamații, pentru că una e să ai confortul de pe nava de croazieră, alta e să vii cu autocarul. Dar multe croaziere s-au anulat”, a mai spus el.

Doar Karpaten mai are de realizat, între 1 august și începutul luni noiembrie, 304 croaziere până în Deltă, fiecare cu câte 135-150 de turiști, deci minim sunt 41.000 de persoane care ar trebui să ajungă anul acesta pe croaziere până în Deltă. În afară de acestea, alte 60 de nave din portofoliul altor companii urmează să ajungă în Deltă.

„Calculat valoric, ar însemna peste trei milioane de euro, venituri care ar fi încasate de agențiile de turism din România, care se ocupă de excursiile facultative, de căpitănii, care încasează taxe, de stațiile portuare, care au taxe de pasageri, și de firmele de transport, pentru autocare. Acești bani se vor pierde dacă Dunărea nu va fi dragată. Fiecare dintre acești turiști stă cam trei zile în România și are o zi tur de București, o altă zi tur de Constanța și o altă zi tur de Deltă”, a mai spus Mărginean, care precizează că agenția Karpaten are programate în acest an croaziere pe Dunăre cu 117.000 de turiști.

Majoritatea turiștilor (80%) sunt germani, iar în jur de 10-15% vin din SUA. Cele mai multe croaziere încep la Passau (Germania), dar mai sunt și unele de la Budapesta.

„Cele mai multe pleacă de la Passau, traversează Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia și se împotmolesc la noi. Un turist străin plătește pentru o croazieră cel puțin 80 de euro pe zi, cu pensiune completă. Asta înseamnă nave de trei stele, pentru că cele de cinci stele sunt mult mai scumpe. Media de vârstă pe navele de croazieră fluviale variază de la 65 de ani până pe la 80 de ani. Ei dorm pe navă și în fiecare zi fac excursii opționale, dar noaptea se întorc”, a adăugat reprezentantul Karpaten.

Și Mircea Vladu, directorul agenției Prestige Tours, specializată în organizarea de vacanțe în România pentru turiștii străini, susține că singura soluție este dragarea Dunării.

„Chiar și la cote normale ale apelor Dunării avem de multe ori probleme, cu atât mai mult acum, când e secetă. Deci dragarea este obligatorie pentru ca navele să poată circula pe Dunăre. Sunt anumite locuri pe unde navele nu pot trece, chiar dacă au pescajul de numai doi metri”, a spus Vladu.

El a afirmat că din cauza acestor probleme, armatorii și turoperatorii de croaziere străini sunt și mai puțin încântați să ajungă în România, unde oricum sunt puține facilități și oportunități de turism pe cursul Dunării, exceptând Delta.

„Turiștii vin din Germania și au vizitat în drumul lor Bratislava, Viena sau Budapesta, și au 2-3 excursii opționale pe zi, pe când de la Belgrad până la Giurgiu navighează două zile și două nopți fără oprire, neavând ce să vadă. Agențiile trăiesc mai mult din excursiile opționale, și nu poți face asemenea excursii oprind la Calafat sau Turnu Măgurele. Pe viitor se vor reduce din ce în ce mai mult excursiile până în România, pentru că nu oferim condiții normale”, a adăugat Mircea Vladu.

El a exemplificat că în momentul de față navele, din cauza apei mici, nu mai pot acosta la Cernavodă, și opresc cu turiștii străini în Fetești. Primul dezavantaj pentru turoperatori sunt costurile de transport cu autocarul pentru turiștii care au vizite în zona Constanței.

„Se pierd excursii la sol, se pierd rezervări la hoteluri, pentru că mulți turiști mai rămân o noapte-două în București înainte sau după croazieră, și toți cei care vin stau în hoteluri de cinci stele. Pierd turoperatorii, pierd hotelurile și pierde și statul, iar în total, dacă luăm în calcul toate serviciile, este vorba de mai multe milioane de euro”, a completat Vladu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cuba susține că a ucis patru persoane după focuri trase de o ambarcațiune din SUA
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete din Belarus
Mediafax
Abrudean, despre lentoarea deciziilor în coaliție: „Există oarecare opoziție din când în când”
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică