Rus se declară „adept al autostrăzilor”. „Cum prind autostradă, cum mă prinde Poliția, plătesc amenzi”

Rus se declară adept al autostrăzilor. Cum prind autostradă, cum mă prinde Poliția, plătesc amenzi
Publicat: 04/10/2014, 10:41
Actualizat: 04/10/2014, 10:43

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a precizat joi, în cadrul Bucharest Forum 2014, că generația următoare de miniștri va face autostrăzi.

Ministrul a declarat că România are probleme, în acest moment, cu partea de nord-est a țării. „Teoriile vechi, de pe vremea comunismului, cu dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor țării, nu erau prostii, pentru că acolo este potențial uman”, a spus Rus, precizând că, în acest moment, zona de vest a țării are o dinamică de dezvoltare mult mai mare decât cea de est.

„Avem probleme cu zona de sud-vest, Pitești-Craiova, la fel, avem cel mai mare producător și exportator care are probleme grave în a-și transporta marfa către beneficiar, din cauza insuficientei modernizări a infrastructurii, care ar trebui să fie suport pentru el”, a arătat Rus.

El a adăugat că, „rațional vorbind, trebuie să ne corelăm dorințele și visele pe care le avem cu posibilitățile pe care le avem”.
„Eu, singura problemă pe care am avut-o cu legea până acum este permisul de conducere și viteza. Deci, sunt adeptul autostrăzilor în totalitate. Raportez cu supușenie că acum trei luni mi-au luat carnetul ultima oară. Cum prind autostradă, cum mă prinde Poliția, plătesc amenzi”, a precizat Rus.

El a adăugat: „În acest moment putem vorbi despre autostrăzi transcarpatice, timp de câțiva ani, dacă vrem să purtăm discuții, sau putem intra într-o zonă de past-cluster, în rezolvarea problemelor, de la drumuri regionale la drumuri expres, rapide, cu patru benzi, care trec prin localități, care au traseu de autostradă. Generația viitoare de miniștri va face autostrăzi”, a arătat Ioan Rus.

Ministrul Transporturilor a mai spus că, în urmă cu 20 de ani, nu și-ar fi închipuit că România va ajunge să exporte mașini Dacia în Germania. „Am vorbit mai devreme cu colegii de la Pitești Mioveni. Cine își închipuia, acum 20 de ani, că România va exporta Dacii în Germania? La Stuttgard, în poartă la Mercedes, că vindem Dacii? Dacă cineva îmi spunea cum 20 de ani că așa va fi, și că vom avea cotă de piață importantă, spuneam că are probleme cu Spitalul 9 din București”, a afirmat Rus.

El a dat și exemplul fabricii din Sebeș care urmează să înceapa fabricația celei mai moderne cutii de viteze automată. „Cine își închipuia că în România se vor fabrica cutii de viteză, automate, cu nouă trepte? Cea mai modernă cutie de viteză automată din lume, începe fabricația, fabrica este aproape gata, la Sebeș. Cine credea că noi vom putea pătrunde într-o astfel de piață? Niciodată să nu credem că nu avem șanse adevărate. Avem, cu o condiție, să avem oameni inteligenți în jurul nostru, și sănătoși, fără îndoială”, a declarat Rus.

Ministrul Trasporturilor a vorbit și despre Planul General pentru Transporturi, despre care a spus că este „un document strategic integrat, care stă la baza planificării a ceea ce vom face până în 2030” și a adăugat că „din trei sau din cinci în cinci ani se vor reface aceste lucruri, pentru că vor fi evoluții pe care în acest moment le-am anticipat poate insuficient de bine”.
„Acest document, care a fost elaborat exclusiv de profesioniști în aceste treburi și nu de politicieni, încercăm să îl ținem în dezbatere publică, în perioada aceasta, urmând a fi transfromat într-un program operațional al României, de care să ne ținem, pentru a asigura suportul pe infrastructură”, a precizat Ioan Rus.

Ministrul a ținut să precizeze că „începând de la Constanța, portul, Dunărea, porturile dunărene în sine, toate au un potențial enorm față de ceea ce utilizăm în acest moment, iar în interiorul unei stretegii solide, se pot naște oportunități economice care pot aduce plus valoare României”.

În ceea ce privește infrasrcutura feroviară, Rus a menționat că avem aproximativ 20.000 de kilometri de linie ferată, precizând că doar 20-30% din potențial este valorifdicat în acest moment. „Diferența nu este valorificată suficient”, a mai declarat Rus, precizând că este nevoie de finanțări pentru tot ceea ce înseamnă mentenanța infrastructurii, modernizare și studii de alt tip, inclusiv de fezabilitate.
„Nu am făcut acest lucruri până în acest moment pentru ca această infrastructură să fie o bază solidă de dezvoltare economic, nu am făcut acest lucru nici cu infrastructura rutieră, nici cu cea aeriană”, a declarat ministrul Transporturilor.

Rus a spus că vorbește în calitate de manager al unei companii foarte mari, Ministerul Transporturilor, care are subsumate mai multe companii. „Ca manager privat, vorbesc în termeni de venituri și costuri și profit la sfârșitul zilei. Compania mea, națională, Tarom, are un angajat la 1.400 de călători, Wizz Air-ul are un angajat la 7.000 de călători. Cum fac eu ca a mea companie să îl bată pe Wizz Air, și să nu cred, rațional, că mă va bate Wizz Air-ul pe mine? Asta trebuie să explici sindicatelor, companiei, să tot explici”, a mai spus Rus, precizând că „noi avem o problemă în a fi raționali în tot ceea ce facem, altfel nu vom putea avea succes”.

„Avem probleme și din acest punct de vedere și atunci acest afort continuu de modernizare a societății, și pe componenta învățământ, medical, trebuie să meargă în paralel cu componenta de modernizare economică și de a explica cetățenilor ce înseamnă economie de piață”, a mai spus ministrul Transporturilor.

România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă și 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Master Planul de Transport, în condițiile în care fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, promitea în aprilie 1.800 kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu – Brașov (103 km), Ploiești – Comarnic (49 km), Craiova – Pitești (115 km), Comarnic – Brașov (54 km), Brașov – Bacău (158 km) și Gilău – Borș (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro fără TVA, potrivit unui document de sinteză furnizat de Ministerul Transporturilor.
În plus, Master Planul cuprinde construcția de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.

În actuala variantă a Master Planului, secțiunea Sibiu – Pitești, de 115 km, una dintre cele mai așteptate autostrăzi din România, promisă de autorități, figurează ca viitor drum expres.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce ar fi mâncat...
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău...
Dieta biochimică a lui Ion Iliescu | Ce mănâncă, de fapt, fostul președinte la 94...
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Ce a făcut CRBL imediat după divorțul de Elena: „E bine ca bărbat singur”. Artistul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Situaţie critică. Europa devine dependentă de Rusia într-un domeniu vital. Şi România a fost afectată
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"Zici că era la sala de fitness". Iulia Vântur, concert live! Blondina a fost criticată...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
„Apocalipsa plantelor”: bacteriile decimează culturile și provoacă pagube de milioane de euro