Prima pagină » Economic » Soluția Slovaciei, României și Bulgariei ca să scape de dependența de Rusia

Soluția Slovaciei, României și Bulgariei ca să scape de dependența de Rusia

Slovacia, Romania și Bulgaria pregătesc un gazoduct către Balcani

Eustream a propus livrarea de gaze din terminalele europene prin sistemul de conducte al Slovaciei, în Ucraina și de acolo în România și Bulgaria, relatează Reuters.

Susținătorii proiectului spun că acesta va face ca state precum Bulgaria și Serbia să poată primi gaze chiar dacă Rusia întrerupe livrările către Ucraina.

„Anticipăm că vom semna un memorandum de înțelegere atât cu România, cât și cu Bulgaria în decurs, să zicem, de două săptămâni”, a declarat președintele Eustream, Tomas Marecek, la o conferință pe tema gazelor de la Viena.

El a adăugat că Eustream acționează ca promotor principal al acestui proiect, dar discută cu multe alte părți care ar putea, teoretic, să participe ca acționari.

În ultimii 10 ani Rusia a întrerupt de trei ori livrările de gaze către Ucraina, măsură care a afectat în special regiunea balcanică, unde multe țări depind aproape în totalitate de gazele rusești primite printr-o singură rută de tranzit.

Compania slovacă analizează înființarea unei companii mixte cu mai multe companii străine, pentru construcția proiectului, al cărui cost estimat este cuprins între 750 milioane euro și 1,2 miliarde de euro, în funcție de traseul final care va fi stabilit, a spus Marecek.

„Intenționăm să discutăm cu nume germane mari. Vom discuta în mod sigur cu OMV și am făcut-o deja cu Gaz de France”, a precizat șeful Eustream.

Conducta cu o lungime de 570 de kilometri ar avea o capacitate de transport de până la 20 de miliarde de metri cubi de gaze pe an și va putea să transporte gaze din Rusia către Balcani, precum și din Occident spre această regiune.

Gazoductul ar conecta actulul sistem al Eustream, care are o capacitate de peste 80 de miliarde de metri cubi, la conducta ucraineană Soyuz, utilizată în prezent sub capacitate, care ajunge la granița cu România.

În afara gazelor rusești, noua conductă ar putea transporta gaze dintr-un terminal din Austria sau din surse alternative, precum Marea Caspică și Mediterana, a spus Marecek.

El a adăugat că acest gazoduct ar face ca Europa și întreaga regiune balcanică să fie mai puțin dependentă de Rusia, atât în privința rutelor cât și a furnizorilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SUA pregătesc o nouă hartă strategică a Orientului Mijlociu. Planul lui Trump
Digi24
Cum încearcă „tocilara sexy” să convingă mai multe italience să urmeze o carieră în domeniul științific. Quantum Girl e virală pe net
Cancan.ro
De ce a murit Costeluș de la Clejani? Cauza reală a decesului
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Adevarul
Pericolul care pândește democrațiile europene. Matthew Kaminski, fost redactor-șef „Politico“: „Oamenii sunt nemulțumiți că elitele i-au dezamăgit“
Mediafax
Jocul copilăriei devenit Campionat Mondial: 400 de concurenți luptă pentru titlu
Click
Motivul pentru care Marcel a vrut să participe la „Insula Iubirii” cu soția sa. Ce vrea să vadă Armina
Digi24
Scandal-monstru în avion. Pasagerii s-au văzut obligați să lege cu bandă adezivă un bărbat recalcitrant
Cancan.ro
Motivul real pentru care Marcel și Armina au fost dați afară DE URGENȚĂ de la Insula iubirii 2026. Cum a comis-o soția lui Maluma
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
România are 138 de radare fixe care zâmbesc și se încruntă. Dar niciunul nu te amendează
Descopera.ro
Până și bebelușii învață mai ușor decât modelele AI
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Ce anume decide personalitatea unui om? Un studiu a identificat peste 1.000 de variante genetice
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie