Prima pagină » Economic » TAROM și-a vândut participația la Romanian Fueling Services către Air British Petroleum. Măsura, parte a planului de RESTRUCTURARE

TAROM și-a vândut participația la Romanian Fueling Services către Air British Petroleum. Măsura, parte a planului de RESTRUCTURARE

Madalina Prundea
TAROM și-a vândut participația la Romanian Fueling Services către Air British Petroleum. Măsura, parte a planului de RESTRUCTURARE
FOTO - Caracter ilustrativ

Operatorul național de transport aerian, TAROM, a anunțat finalizarea tranzacției prin care și-a vândut participația de 50% la Romanian Fueling Services către Air British Petroleum, care deținea cealaltă jumătate, ca parte a planului de restructurare a companiei de stat.

TAROM a vândut participația la Romanian Fueling Services S.R.L., companie la care TAROM deținea 50% din capitalul social iar Air Brithish Petroleum celelalte parți sociale, în aceeași proporție (50%).

Demersul s-a concretizat, la inițiativa TAROM, în contextul deciziei de acordare a ajutorului de stat, când autoritățile române și-au asumat obligația de a vinde participațiile TAROM din cadrul companiilor în care acesta deține control majoritar (peste 50%) sau control negativ (50%) și care nu fac parte din obiectul principal de activitate al TAROM  (operațiuni de transport aerian de pasageri și marfă), astfel încât compania națională de transport aerian să își reducă prezența în piața pentru a nu afecta sau restrânge competiția internă.

Aceste demersuri trebuie finalizate cel mai devreme la finalul anului 2024, dar nu mai târziu de expirarea perioadei de restructurare, respectiv 2026.

Printre companiile vizate de acest angajament s-a numărătat și Romanian Fueling Services S.R.L, potrivit reprezentanților companiei.

În urma manifestării intenției de vânzare de către TAROM, Air Brithish Petroleum, companie de referință pe piață, co proprietar și deținător al dreptului de preempțiune, și-a arătat interesul pentru preluarea pachetului de 50% din părțile sociale alte RFS.

Contractul de vânzare -cumpărarea a fost semnat pe 26 martie 2025, iar tranzacția s-a finalizat recent în urma avizării finale de către autoritățile competente.

„De-al lungul anilor, faptul că am avut drept partener Air BP, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de carburanți pentru aviație, a constituit un factor de echilibru și stabilitate. Suntem încântați că am reușit finalizarea unei tranzacții importante, alături de ei, declară Costin Iordache, directorul general al TAROM.

În urma acestor demersuri, TAROM atinge o nouă țintă din Planul de restructurare și își urmează parcursul asumat pentru îndeplinirea obiectivelor, arată compania.

Flota TAROM

Romanian Fueling Services S.R.L., înființată în 1997, a avut în 2023, conform celui mai recent bilanț public, 10 angajați, o cifră de afaceri de 9 milioane de lei, în creștere cu 10% față de anul precedent, și un profit de aproximativ 120.000 de lei, cu peste 70% mai mic decât în anul anterior.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM este o societate comercială cu capital majoritar de stat, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, care deține pachetul majoritar de acțiuni (97,2%).

Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 25 iunie 2010, și a Alianţei SkyTeam.

Transportatorul național al României deținea anul trecut o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share.

Dintre cele 18 aeronave, 14 sunt în utilizarea curentă, iar patru Airbus 318 au ieșit din flotă după ce au fost vândute către o companie din Marea Britanie.

CITEȘTE ȘI:

Ultimul avion al TAROM de la Londra la București decolează la ora 14:50. Sloturile de pe Aeroportul Heathrow sunt preluate duminică de Qatar Airways

55 de ani de la inaugurarea Aeroportului Otopeni. MARTOR al ceremoniilor: „A fost la acel moment o deschidere deosebită față de Vest”

Cum a crescut turismul pe litoralul românesc. Presa interbelică: „În niciun an n’a fost atâta lume pe plaja Mării noastre”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări