Prima pagină » Economic » UE continuă negocierile cu SUA asupra detaliilor Acordului comercial /„Comisia Europeană va suspenda CONTRAMĂSURILE”

UE continuă negocierile cu SUA asupra detaliilor Acordului comercial /„Comisia Europeană va suspenda CONTRAMĂSURILE”

UE continuă negocierile cu SUA asupra detaliilor Acordului comercial /„Comisia Europeană va suspenda CONTRAMĂSURILE”

Uniunea Europeană continuă să colaboreze cu Statele Unite pentru finalizarea Declarației comune privind tratatul comercial, anunță Comisia Europeană, precizând că pregătește suspendarea intrării în vigoare a măsurilor de retorsiune.

”Uniunea Europeană continuă să colaboreze cu Statele Unite pentru finalizarea Declarației comune, așa cum s-a stabilit pe 27 iulie. Având în vedere acest obiectiv, Comisia Europeană va adopta acțiunile necesare pentru a suspenda șase luni contramăsurile UE în relația cu Statele Unite, care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 7 august. Adoptarea măsurilor necesare de către Comisia Europeană este prevăzută pentru mâine, 5 august, prin procedură de urgență”, a transmis luni Comisia Europeană, conform agenției ANSA.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a confirmat vineri taxele vamale de 15% impuse Uniunii Europene și a prezentat o listă cu tarifele aplicabile în relația cu zeci de țări, în contextul eforturilor Washingtonului de reducere a deficitului comercial.

”Deficitul comercial reprezintă o amenințare neobișnuită și extraordinară la adresa siguranței naționale și a economiei Statelor Unite, având sursa în totalitate sau în mod substanțial în afara Statelor Unite”, arată ”Ordinul executiv privind Tarifele Reciproce”, emis de președintele Donald Trump.

Uniunea Europeană a anunțat că este pregătită să renunțe la măsurile de retorsiune împotriva Statelor Unite doar dacă Administrația Donald Trump acceptă actualul proiect de Acord comercial, care ar trebui să prevadă excepții pentru anumite produse.

”Dacă am ajuns la un acord, nu mai avem nevoie de tarife de retorsiune. Aceasta este poziția, nu vă pot spune precis când vor avea loc procedurile legale, dar aceasta este intenția noastră dacă totul decurge cum ne așteptăm”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

VIDEO Analist: Economia Germaniei va simți PUTERNIC impactul taxelor lui Trump /”Pierdere masivă pentru schimburile comerciale”

Proteste în Ierusalim, în contextul tentativelor Guvernului Netanyahu de a-l DEMITE pe procurorul general

Kremlinul îl avertizează pe Trump asupra repoziționării submarinelor NUCLEARE /„Este necesară prudență”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli