Prima pagină » Știri externe » Administrația SUA este îngrijorată de activitățile NUCLEARE iraniene /Teheranul, îndemnat să permită urgent accesul inspectorilor AIEA

Administrația SUA este îngrijorată de activitățile NUCLEARE iraniene /Teheranul, îndemnat să permită urgent accesul inspectorilor AIEA

Administrația Joe Biden a exprimat preocupări, joi seară, în legătură cu activitățile nucleare ale Iranului, îndemnând regimul de la Teheran să reia imediat cooperarea totală cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

”Iranul continuă să extindă programul nuclear în moduri care nu au niciun scop pașnic credibil. Noi rămânem foarte preocupați de activitățile nucleare iraniene și continuăm să le monitorizăm cu vigilență”, a declarat, într-o conferință de presă, Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

”Așa cum am transmis în Declarația comună a Grupului G7, vineri, Iranul trebuie să coopereze fără întârziere cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA)”, a subliniat Matthew Miller.

Grupul G7 a condamnat activitățile nucleare ale Iranului și cooperarea Teheranului cu Moscova, inclusiv prin furnizarea de asistență militară pentru invazia în Ucraina.

”Iranul trebuie să înceteze acțiunile destabilizatoare. Reiterăm determinarea de a asigura că Iranul nu va dezvolta niciodată și nu se va dota cu arme nucleare. Îndemnăm Iranul să înceteze acțiunile de escaladare nucleară și activitățile de purificare a uraniului, care nu au nicio justificare civilă. Iranul trebuie să se implice într-un dialog serios și să furnizeze asigurări convingătoare că programul nuclear este exclusiv civil”, a comunicat Grupul G7, cu ocazia summitului desfășurat în Italia.

De asemenea, Grupul G7 a îndemnat Iranul ”să înceteze asistența acordată Rusiei pentru războiul din Ucraina” și să nu mai furnizeze Moscovei ”rachete balistice și tehnologia specifică”.

Iranul a inițiat lucrări pentru extinderea complexului nuclear de la Fordow, ceea ce ar putea tripla producția de uraniu purificat, conform unor documente citate de cotidianul The Washington Post. De asemenea, Teheranul a anunțat că intenționează intensificarea activităților nucleare în complexul nuclear Natanz.

Iranul a intensificat activitățile nucleare ca reacție la sancțiunile impuse de Statele Unite după ce Administrația Donald Trump a anulat în 2018 Acordul atomic semnat de Teheran cu marile puteri. Iranul condiționează reluarea cooperării totale cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică de anularea în totalitate a sancțiunilor occidentale.

Foto: Profimedia

Citește și:

Bloomberg: Vladimir Putin a deschis un nou front în RĂZBOIUL HIBRID împotriva NATO, prin activități destabilizatoare în zona Mării Baltice

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!