Turcia, Arabia Saudită și Pakistanul au semnat vineri un acord istoric de apărare comună și au pus bazele unei alianțe militare de tip NATO în lumea musulmană. Tratatul conține o clauză de securitate colectivă esențială ce prevede că un atac armat împotriva oricăreia dintre cele trei țări va fi considerat un atac împotriva tuturor, relatează Reuters.
Pactul de apărare dintre cele trei state a fost parafat în cadrul unui summit trilateral la care au participat președintele turc, Recep Erdogan, prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman și premierul pakistanez Shehbaz Sharif.
Acordul are ca scop consolidarea descurajării colective împotriva oricărui act de agresiune și prevede că un atac armat împotriva oricăreia dintre cele trei părți va fi considerat un atac împotriva tuturor, au precizat cei trei lideri într-o declarație comună.
„Simbolismul politic al summitului este semnificativ. Trei dintre cele mai influente state din lumea musulmană se reunesc într-un moment de incertitudine sporită, demonstrând o disponibilitate tot mai mare în rândul puterilor regionale și medii de a se coordona mai strâns în chestiuni de securitate”, a declarat Abdulaziz Sager, președintele Centrului de Cercetare al Golfului, un think tank cu sediul în Arabia Saudită.
Alianța defensivă trilaterală combină astfel tehnologia militară avansată a Turciei, puterea financiară a saudiților și detenta nucleară a Pakistanului. Principalii piloni ai acordului prevăd activarea asistenței militare reciproce în cazul unei agresiuni externe; o colaborare mai strânsă și producție militară comună a echipamentelor militare; îmbunătățirea interoperabilității dintre cele trei armate și partajarea informațiilor pentru combaterea amenințărilor.
Semnarea acestui tratat de apărare a fost puternic accelerată de criza din Orientul Mijlociu. În ultima perioadă, Arabia Saudită s-a confruntat în mod repetat cu atacuri cu drone și rachete lansate de grupările pro-iraniene din Irak și de rebelii houthi din Yemen, dar și cu rachete și drone din partea Iranului în perioadele de maximă intensitate ale conflictului dintre SUA și Iran. De asemenea, această escaladare a conflictului a afectat direct și securitatea transportului naval în Strâmtoarea Ormuz și Marea Roșie.
Ca represalii la atacurile întreprinse de SUA și Israel, Teheranul a mai atacat baze americane și infrastructură civilă în Kuweit, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Oman, Iordania și Israel. Deși Turcia și Pakistanul, aflate la granița cu Orientul Mijlociu, au evitat atacuri directe semnificative, ambele țări sunt nerăbdătoare să calmeze conflictele care le amenință propria securitate și sănătate economică.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Fphoto_2026-08-07_15-36-41.jpg)
Această alianță reconfigurează complet echilibrul de forțe în Orientul Mijlociu, unde pentru Turcia reprezintă o diversificare strategică în afara granițelor occidentale, deși oficialii de la Ankara au precizat că noul pact nu înlocuiește obligațiile țării în calitate de membru cheie al NATO.