Prima pagină » Știri externe » Ambasadorul SUA la NATO, după criza turco-rusă: Rusia nu este un inamic, dar nu se mai comportă ca un partener

Ambasadorul SUA la NATO, după criza turco-rusă: Rusia nu este un inamic, dar nu se mai comportă ca un partener

Ambasadorul SUA la NATO, după criza turco-rusă: Rusia nu este un inamic, dar nu se mai comportă ca un partener
„Nu mă aștept ca NATO să declare Rusia drept un inamic. Mă aștept însă la un larg consens asupra faptului că Rusia nu se mai comportă ca un partener", a explicat Douglas Lute, ambasadorul SUA la NATO.

Miniștrii de Externe ai statelor membre NATO se reunesc marți și miercuri la Bruxelles, unde vor discuta despre finanțarea trupelor de securitate ale Afganistanului, despre provocările de securitate ridicate la granițele NATO de către Statul Islamic (Daesh) și situația din Africa de Nord, dar și despre relația NATO cu Rusia și cu Ucraina. Criza dintre Turcia și Rusia, apărută după ce lunea trecută două F-16 turcești au doborât un Suhoi 24 rusesc care ar fi pătruns în spațiul aerian al Turciei, din Siria, nu va lipsi de pe agenda ministerialei de la Bruxelles, a explicat Douglas Lute, ambasadorul SUA la NATO.

Oficialul american a explicat că, așa cum a arătat și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg încă de lunea trecută, Alianța sprijină Turcia în efortul de a-și apăra teritoriul.

„Consiliul s-a reunit lunea trecută și a declarat fără echivoc că sprijinim dreptul Turciei de a-și apăra teritoriul și spațiul aerian și NATO va face orice este necesar pentru a sprijini Turcia în acest efort. Trebuie spus că deja există baterii de rachete Patriot ale NATO în Turcia, ca sistem de apărare, există deja avioane americane F-15 cu baza în Turcia, la cererea guvernului turcesc. Toate sunt în sprijinul Turciei de a se apăra și vor sta cât timp este necesar. Nu există nicio îndoială între cei 28 de membri ai NATO că vom veni în unii în ajutorul celorlalți„, a declarat ambasadorul Douglas Lute.

În ce privește relația NATO cu Rusia, oficialul american a recunoscut că aceasta nu mai este funcțională (de altfel acest lucru se întâmplă încă de anul trecut), însă deși Rusia nu mai poate fi considerat un partener, asta nu înseamnă că va fi declarată un inamic al NATO.

Nu mă aștept ca NATO să declare Rusia drept un inamic. Mă aștept la un larg consens asupra faptului că Rusia nu se mai comportă ca un partener. Este destul de evident, de la anexarea Crimeii la destabilizarea Donbass-ului, la periferia NATO, care a inclus și statele baltice, și acțiunile din Siria. Deci este clar că nu este un partener, dar nu aș folosi cuvântul inamic. Cred că realitatea crudă este că NATO și Rusia trebuie să descopere cum să conviețuiască, dat fiind faptul că sunt vecini”, a declarat Lute.

Despre doborârea avionului rusesc: „A fost o situație periculoasă, însă nici NATO, nici SUA nu au avut nimic de-a face cu ea”

Oficialul american a explicat că toate semnalele arată că lucrurile între Rusia și Turcia s-au calmat și că apelul la „dezescaladare” și dialog este respectat de ambele părți, în ciuda sancțiunilor economice impuse de Rusia Turciei.

A fost un incident foarte serios, nimeni nu îl ia prea ușor. Este o problemă fundamentală între Turcia și Rusia, cele două guverne comunică și în ultimele zile am văzut o reducere a retoricii, într-un efort de a dezescalada această problemă, pe care SUA și NATO o salută. Credem că dialogul între Moscova și Ankara este calea de urmat și sperăm ca acest proces să continue. Observăm eforturi din ambele părți pentru dezescaladare, în ciuda unor măsuri serioase, precum sancțiunile economice ale Rusiei”, e declarat Douglas Lute.

Întrebat dacă NATO a avut vreo legătură cu decizia Turciei de a doborî avionul rusesc care îi încălca spațiul aerian, oficialul american a negat, însă a spus că Alianța și SUA erau la curent cu încălcările anterioare comise de Rusia.

„Am ținut legătura cu Turcia încă din octombrie, când spațiul său aerian a fost violat, în legătură cu pericolul persistent al operațiunilor rusești atât de apropiate de granița turcească. Deci, da, am ținut legătura cu Turcia, dar nu în sensul că a existat vreo coordonare sau operațiune comună în legătură cu incidentul în sine. A fost o decizie suverană a Turciei, în spațiul aerian turcesc, sub regulile turcești de angajare în luptă. Am ajuns la concluzia că a fost o situație periculoasă, însă nici NATO, nici SUA nu au avut nimic de-a face cu ea„, a explicat ambasadorul american la NATO.

În privința suspiciunilor, prezentate de Rusia drept realitate, că avionul doborât nu ar fi intrat de fapt în Turcia, Douglas Lute a menținut poziția NATO de până acum: „După consultările cu Turcia, susținem datele prezentate de Turcia – date radar, înregistrări audio ale avertismentelor către aeronavele rusești. Aceste date sunt susținute și de alți aliați, deci credem că descrierea incidentului făcută de Turcia este corectă și o susținem„.

Douglas Lute a explicat că acordul dintre Coaliția internațională care acționează în Siria, împotriva Statului Islamic, și Rusia privind regulile comune de acțiune în spațiul aerian sirian nu putea preveni incidentul de la granița cu Turcia.

„Coaliția a convenit cu Rusia să agreeze un set de reguli comun, privind mecanisme foarte practice, prin care piloții să vorbească cu piloții, planificatorii să vorbească cu planficatorii și așa mai departe – implică frecvențe radio, etc. – pentru a nu avea surprize în aer, deasupra Siriei. Toate aceste aranjamente nu vor preveni problema, dacă avioanele Rusiei violează spațiul aerian suveran al Turciei. Este o diferență între a împărți frecvențele radio în spațiul aerian sirian și o națiune care violează spațiul alteia. Aceste reguli nu vor preveni incidente dacă teritoriul Turciei nu este respectat”, a spus Douglas Lute.

Blocada turcească asupra navelor rusești, în Bosfor și Dardanele, nu se confirmă

Douglas Lute a negat informația apărută recent în mediul online, că Turcia ar fi blocat accesul navelor rusești între Marea Neagră și Marea Mediterană, prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, în baza Acordului de la Montreux, care îi dă acest drept, în caz că este atacată.

Nu am văzut nimic care să sugereze că Turcia a întreprins vreo acțiune în legătură cu strâmtorile. Turcia a luat de zeci de ani foarte în serios responsabilitățile sale internaționale sub Tratatul de la Montreux, care guvernează traficul prin acele strâmtori, însă nu am văzut nimic care să sugereze că s-a schimbat ceva și nu mă aștept la vreo schimbare în această privință„, a explicat ambasadorul SUA la NATO.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EFECTUL austerității oarbe – România începe SĂ PIARDĂ viteză de convergență economică
Digi24
Ce va face PNL la propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Răspunsul lui Ilie Bolojan
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
VESTE BUNĂ! Elevii care întârzie la BAC la Matematică sau Istorie din cauza furtunilor pot susține examenul la ora 13:00
Click
Ce diferență de vârstă este între Paula Chirilă și Dan Giuvelic: „L-am întrebat câți ani are și am zis aoleu”
Digi24
„Opțiunea Ceaușescu” și trădarea Chinei: Care sunt marile amenințări la adresa lui Putin și ce semne prevestesc sfârșitul regimului său
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Starea de criză la pompă A EXPIRAT de astăzi. Cât costă ACUM litrul de motorină în România?
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Ce fac oamenii cu telefoanele vechi și de ce aleg această „soluție”?