„AȚI PLECAT PREA DEVREME”

Redactor:
Alina Matis
Într-un interviu în exclusivitate pentru Gândul, Prabha Sankaranarayan, președinta Organizației Internaționale Mediators Beyond Borders (MBB) și unul dintre cei mai experimentați mediatori din zonele de conflict, cu o activitate extrem de bogată în Africa, ne duce la cauzele acestei tragedii și ne explică de ce vin acești oameni la granițele Europei în containere și în bărci care, de cele mai multe ori, înseamnă o moarte sigură.

După intervenția militară a Alianței Nord-Atlantice în Libia din 2011, care a dus la înlăturarea regimului lui Muammar Gaddafi, șeful de la acea vreme al NATO, Anders Fogh Rasmussen, se declara mândru de ce au reușit Aliații în această țară. Multă vreme, Libia era dată drept exemplu de cooperare și eficiență la briefing-urile NATO. Până și pagina de Wikipedia a intevenției nu lasă loc de nuanțe: a fost o victorie decisivă a Alianței Nord-Atlantice.

Patru ani mai târziu, țara este în haos. Nu sunt mulți cei care pot spune că o duc mai bine decât înainte să-i „salvăm”. Doar traficanții de persoane prosperă. Ei sunt cei care umplu bărcile care vin spre noi. Bagă oameni și în containere, promițându-le că, la celălalt capăt al Mediteranei, îi așteaptă viața pe care și-o doresc. De aici a plecat și vasul care s-a scufundat recent cu peste 1.000 de persoane la bord, o tragedie provocată nu de vreo defecțiune tehnică, nu de faptul că barca era neîncăpătoare, ci de busculada creată când oamenii au crezut că un alt vas vine în salvarea lor. Autoritățile italiene spun că pe coastele Libiei se află în acest moment un milion de imigranți africani, care așteaptă să  pornească pe mare spre Malta sau Italia.

„Am avut o femeie din Libia, pe nume Nadjat. Încă îi aud vocea în mintea mea. Spunea: ‘ce ați lăsat în urma voastră e mult mai rău, pentru că acum toată lumea e pe străzi, cu arme în mână. Ați plecat prea devreme. Ați plecat prea devreme””. Prabha Sankaranarayan, directoarea Organizației Internaționale Mediators Beyond Borders (MBB), pare o femeie prea mică pentru poveștile uriașe pe care le poartă cu ea după o viață petrecută în zone de conflict, ajutând foști copii soldați, femei din teatre de război, dar și comunități care vor să găsească pacea. Duce aceste povești peste tot, în speranța că va găsi mereu oameni care să i le asculte și să învețe ceva din ele.

Le-a adus recent și la București. Cu o criză de proporții istorice în sudul Europei și un război la granița estică, Mediators Beyond Borders, organizația pe care o conduce Prabha Sankaranarayan, a organizat în România, între 23 și 25 aprilie, cel de-al 7-lea Congres Anual de Pace al său, la care au participat peste 200 de profesioniști în soluționarea conflictelor din 40 de țări.

Prabha Sankaranarayan nu a venit doar cu povești la întâlnirea cu gândul, ci și cu lecții, însoțite de apeluri la toleranță: „Nu sunt sigură că suntem mereu toleranți cu alegerile altor oameni. Așa că, dacă noi credem cu adevărat în suveranitate, dacă o țară decide că drumul spre democrație este pe o anumită cale, iar alta spune că e pe o altă cale, suntem noi, cei care intervenim, toleranți cu căile pe care aleg să meargă? Sau le spunem ‘nu, dacă vreți democrație, faceți-o cum zicem noi”.

FOTO: Frontex

Asistăm acum la consecințele faptului că nu am făcut destul în Africa, că ne-am amăgit că este o problemă prea îndepărtată?, a fost prima întrebare pe care gândul i-a adresat-o președintei MBB, în cadrul unui interviu în exclusivitate. „Din păcate, cred că nu numai că nu vorbim suficient despre asta, dar că, atunci când o facem, nu este neapărat discuția care trebuie”, a fost răspunsul ei. Există multe discuții potrivite, spune Prabha, care este o foarte bună cunoscătoare a zonei africane dar cu experiențe și în Europa, Asia și SUA.

Una dintre „discuțiile potrivite” de care vorbește ea se referă la ceva ce începe să devină evident și pentru publicul larg: în lumea globalizată în care trăim, problema de securitate a unei țări este problema tuturor. Așa se explică de ce situația din Libia este și problema noastră, de ce Siria, un război care, după cinci ani, a omorât orice speranță pentru pace, este o problemă tot mai mare pentru securitatea noastră, aici, în Europa.

„Acești oameni nu sunt naivi. Știu că riscă să moară”

O altă discuție trebuie să fie despre cauze, pe care noi nu am reușit să le evaluăm corect sau măcar să le înțelegem. „Dacă am fi făcut-o (dacă am fi evaluat corect aceste cauze, n.red.), lucrurile ar fi arătat ușor diferit”, spune Prabha. Prețul acestor erori și lipsă de viziune este mare și îl vedem acum în imaginile dramatice din zona Mediteranei. „Pentru aceia dintre noi care încercăm să consolidăm comunități, să apropiem membrii comunităților, este știut că atunci când istoria unui conflict nu este luată în calcul, reapare de-a lungul timpului, împreună cu noi probleme”.

Când vine vorba despre cauzele acestui val incredibil de imigrație în sudul Europei, Prabha ne face un portret în tușe sumbre a ceea ce a văzut în Africa în ultimii ani: „Ceea ce știu din anii pe care i-am petrecut ca psihoterapeut lucrând cu copii, familii și comunități afectate de violențe este că, dacă își asumă riscul de a pleca în acele condiții, putem să ne imaginăm că fug de ceva mult mai rău. Trebuie să fim atenți la asta. Sunt dispuși să își riște viața pentru că fug de ceva mult mai rău și riscă să moară. Acești oameni nu sunt naivi. Știu că riscă să moară, dar o fac cu speranța că vor ajunge la niște condiții mai bune decât cele pe care le lasă în urma lor. Cei care pleacă fug de condiții inimaginabile„.

În 23 aprilie, când lumea întreagă încă era sub șocul tragediei din 19 aprilie, liderii europeni s-au reunit într-un summit extraordinar pe tema imigrației. Au decis să tripleze fondurile pentru patrulele Triton. De asemenea, s-a discutat despre posibilele acțiuni militare împotriva rețelelor de traficanți de imigranți ilegali. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat că cele mai multe țări membre s-au oferit să contribuie și cu echipament pentru misiunile de patrulare. România, a scris site-ul EurActiv, face parte dintr-un alt club, al țărilor reticente să se angajeze cu noi contribuții pentru Triton.

FOTO: Frontex

„Nu poate fi totul despre titluri. Iar titlurile nu pot fi doar despre ce îți atrage atenția azi”

„Când ești în modul de criză, primul lucru la care te gândești este siguranța oamenilor. Nu încape discuție că, indiferent de ceea ce trebuie să facem, trebuie întâi să ne ocupăm de pericolul imediat la care sunt expuși oamenii”, spune Prabha Sankaranarayan, când o întrebăm de soluții.

„Nu există o soluție simplă de gestionare a problemei. Cred că Donald Tusk a fost cel care a spus că suntem în căutarea unor soluții rapide. Nu mă pot gândi la o soluție rapidă când avem de-a face cu conflicte istorice”, adaugă ea. Orice soluții, spune, trebuie să îi includă în primul rând pe cei afectați: „Noi credem că oamenii afectați de decizii, cei care sunt cel mai aproape de conflict sunt cei care au răspunsurile. Oamenii care sunt cel mai aproape de conflict au răspunsurile cu privire la soluții. Dacă noi, care locuim la mii, zeci de mii de kilometri distanță suntem implicați într-un proces decizional care nu îi include pe oamenii care trăiesc cu moștenirea unei istorii profund divizate, cât de stabilă, cât de sustenabilă poate fi acea soluție? La câte situații te poți gândi în care oamenii afectați au fost implicați în găsirea unei soluții și în transformările ulterioare?”

De asemenea, nu putem vorbi de soluții dacă nu sunt și pe termen lung: „Firește, siguranța primează. Dar dacă ne oprim aici și nu facem nimic ca să vedem ce i-a pus în pericol din capul locului… Asta înseamnă o discuție mai lungă și, mai presus de discuții, un angajament că vom rămâne implicați mai mult de cele două secunde în care oamenii sunt atenți la ceea ce văd la televizor. Liderii politici au o responabilitate de a rămâne implicați pe o perioadă mai lungă decât cea în care ne uităm la titlurile din ziare. Nu poate fi totul despre titluri. Iar titlurile nu pot fi doar despre ce îți atrage atenția azi”.

„Ce ați lăsat în urma voastră e mult mai rău”

Cele mai multe dintre trupurile care au ajuns fără suflare în Mediterană și cei mai mulți dintre cei care, din fericire, au reușit să ajungă pe țărm vin din Libia, țara în care spunem că am intervenit militar cu foarte mult succes în 2011. Succesul este real dacă am considera că misiunea noastră, a Aliaților, a fost să îl îndepărtăm de la putere pe Muammar Gaddafi. Ce spune însă despre viziunea noastră pe termen lung alăturarea acestui succes cu imaginile cu bărcile de pe Mediterană? „Ce spune? Spune că nu am fost atenți la ce trebuia să facem pe termen lung”, răspunde Prabha. „Am avut o femeie din Libia, pe nume Nadjat. A venit la International Training Institute și încă îi aud vocea în mintea mea. Spunea: ‘ce ați lăsat în urma voastră e mult mai rău, pentru că acum toată lumea e pe străzi, cu arme în mână. Plus, ați plecat prea devreme. Ați plecat prea devreme”. Așadar, când decidem să intervenim într-o țară și spunem că știm ce e mai bine, acționând uneori, dar nu întotdeauna, cu oameni din acea țară, cred că avem responsabilitatea de a duce la bun sfârșit ce am început și să facem asta într-o manieră care să îi includă și pe oamenii afectați”.

Când lupta pentru democrație devine un război pentru o anumită democrație: „Nu sunt sigură că suntem mereu toleranți cu alegerile altor oameni”

Este o discuție pe care o auzim foarte des, referitor la mai toate țările în care am fost implicați militar, fie Afganistan, Irak, Libia sau alte state.

„Aici cred că trebuie să existe o schimbare, la felul în care decidem când, cine și cum intervine. Când mă gândeam la Afganistan, spuneam că dacă o modalitate prin care am putea avea un impact uriaș ar fi să folosim toți banii pe care îi cheltuim pe arme pentru a construi școli. În 25 de ani, într-o singură generație, am schimba la față această țară. Dacă ne întoarcem la Libia și ne întrebăm ce am mai putea face, ce aud eu cel mai des din partea libienilor este ‘ați plecat prea repede”. Asta mă duce cu gândul la toate celelalte țări în care acțiunile noastre punctuale cer și un angajament pe termen lung. Nu este suficient să pui punct unei situații provocate de un regim opresor”, spune președinte Mediators Beyond Borders.

Localnicii trebuie pregătiți pentru tranziție, pentru a se guverna, așa cum vor ei, nu cum vrem noi. Toate acestea sunt, din nou, slăbiciuni ale noastre: „Nu sunt sigură că suntem mereu toleranți cu alegerile altor oameni. Așa că, dacă noi credem cu adevărat în suveranitate, dacă o țară decide că drumul spre democrație este pe o anumită cale, iar alta spune că e pe o altă cale, suntem noi, cei care intervenim, toleranți cu căile pe care aleg să meargă? Sau le spunem ‘nu, dacă vreți democrație, faceți-o cum zicem noi”.

Rutele migratorii// FOTO: Frontex, OIM, via BBC

„Băieți și fete de 10-15 ani. Li s-a pus o armă în mână și li s-a zis să lupte. Oamenii nu au mereu de ales când fac ceva”

În anii în care a lucrat în Africa, a întâlnit mulți oameni care, odată ce situația din țările din care au plecat s-a stabilizat, i-au cerut ajutorul pentru a se întoarce și a ajuta la eforturile de pace. În acest punct al discuției noastre, Prabha Sankaranarayan ne spune o poveste, una din multele istorisiri pe care le plimbă cu ea prin lume:

„Când am început să lucrăm în Liberia, după lungul război civil, am primit un telefon. Au fost oameni care au plecat din țară, oameni puși să facă lucruri cumplite în timpul războiului. Am primit un telefon, deci. Eram o organizație foarte tânără atunci și am primit un e-mail adresat fondatorului organizației din partea unui refugiat aflat într-o tabără, care spunea următorul lucru: ‘Suntem în punctul în care ne-am luptat unul cu altul timp de 30 de ani. Acum, că războiul s-a încheiat, vrem să ne întoarcem, dar avem nevoie aptitudinile pentru a ne întoarce’. Așadar, sunt oameni care au trăit mult timp în aceste condiții și, în ciuda acestui lucru, au fost motivați să facă ceva. Acesta este un exemplu post-conflict. Dar sunt și femeile cu care lucrez în Siria și care trăiesc în continuare în asemenea condiții”.

În acest punct al poveștii ei, își amintește că am întrebat-o de ce s-ar urca cineva într-un container ca să traverseze o mare, într-un fel de ruletă rusească pe apă: „M-ați întrebat ce îi determină pe acești oameni să plece. Oamenii din tabăra din Liberia, de exemplu, foști combatanți care au luptat pentru armata de copii soldați a lui Charles Taylor, au fost înrolați cu forța, luați din casele lor, din biserici, din tot felul de locuri. Băieți și fete de 10-15 ani. Li s-a pus o armă în mână și li s-a zis să lupte. Oamenii nu au mereu de ales când fac ceva. Așa că au luptat și au luptat. La sfârșitul războiului, au ajuns într-o tabără de refugiați și au fost conștienți că dacă se întorc fără să știe cum să facă pace, nu își vor ajuta țara, ci îi vor face rău. Așa că ne-au chemat și ne-au rugat să îi ajutăm să învețe să facă pace. Am ajuns în tabără. Acești oameni nu știu mereu de unde le va veni următoarea masă, unde vor dormi, dar au venit zi de zi să le povestim despre cum se construiește pacea. Acesta este tipul de dăruire pe care îl vedem în toate țările acestea”.

„Am lucrat timp de șapte ani cu acești foști combatanți și le văd mereu fețele în fața ochilor”

Chiar dacă, într-un moment, fug de situațiile în care sunt, când pot face ceva, mulți dintre acești oameni vor să se întoarcă și să ajute. „Am lucrat timp de șapte ani cu acești foști combatanți și le văd mereu fețele în fața ochilor. Am încercat să îi ajutăm să construiască comunități, să se dezvolte. Sunt oameni care și-au pierdut copilăria. Acești tineri și-au pierdut copilăria, pentru că, de la 12 și până la circa 22 de ani, au trăit într-o tabără de refugiați. Am lucrat în parteneriat cu programe psiho-sociale, vocaționale și s-au întors în acele comunități în care făcuseră atât de mult rău și au putut să se integreze în acele comunități într-o manieră care pentru mine este o dovadă a calității spiritului uman”.

Acum, acești oameni ale căror fețe spune că le vede mereu în fața ochilor au o nouă problemă, provocată de epidemia de Ebola, care a afectat grav Liberia. Este îngrijorată pentru ei, mărturisește. „Prietenii și colegii noștri au fost afectați de Ebola. Știți ce fac? Ne spun: ‘ne-ați învățat să promovăm dialogul în aceste comunități, să mediem și să îi apropiem pe oameni. Acum, ne ocupăm de stigmatul pe care îl aduce Ebola și încercăm să refacem aceste comunități””.

Am accepta tragedia din Africa dacă nu i-am vedea efectele în Europa?

Întorcându-ne cu discuția pe malurile Mediteranei, o întrebăm pe Prabha Sankaranarayan dacă crede că am fi resemnați cu dimensiunea acestei tragedii umanitare care are loc în Africa atâta vreme cât nu i-am vedea pe acești oameni murindu-ne în prag? „Putem dezbate că, dacă i-am ține pe oameni la distanță, dacă nu am avea imaginile… Dar, pe de-o parte, spuneți că poate dacă nu am avea imaginile, ar fi mai ușor să ignorăm totul, însă, pentru că sunt în ușa noastră, trebuie să facem ceva. Ce mi-ar plăcea să văd se referă la partea de dinainte ca ei să ajungă la ușa noastră, când sunt pe malurile noastre, cum se întâmplă acum. Poate că nu am acorda la fel de multă atenție dacă ei nu ar veni așa cum vin.”, admite ea, dar ne spune că sunt și țări, și organizații care acordă atenția cuvenită evenimentelor din Africa și care acționează pentru a împiedica aceste tragedii.

„Dacă spunem ‘pentru că se întâmplă atât de departe de noi, nu ne interesează”, ignorăm faptul că suntem conectați la nivel global. Ce se întâmplă cu cineva în Sri Lanka afectează pe cineva din Canada. Ce se întâmplă în Ucraina nu afectează doar România, ci și alte părți ale lumii. Ne afectează pentru că suntem conectați global. Mi-ar plăcea să cred că nu trebuie să ne trezim cu ei la ușă pentru a fi atenți la ce li se întâmplă, motiv pentru care ne ducem conferințele în multe țări”, încheie președinte MBB, în interviul acordat gândul.

Dincolo de criza migrației din zona Mediteranei, gândul a mai abordat în interviul cu Prabha Sankaranarayan alte două subiecte mari. Pentru că tocmai se întorsese din Kenya la momentul masacrului al-Shabab de la Universitatea din Garissa, și pentru că printre victime se numără și copiii unor cunoscți de-ai săi, am discutat și despre cum se vede la fața locului impactul unor grupări teroriste precum al-Shabab și Boko Haram. De asemenea, am vorbit cu președinta MBB despre ceea ce gândul a denumit generic „morții fără hashtag”, respectiv despre acoperirea disproporționată a tragediilor din Africa față de cele care se întâmplă în Europa sau SUA – vezi masacrul din Baran Baga, Nigeria, soldat cu 2.000 de morți vs. atentatul de la Charlie Hebdo și magazinul evreiesc din Paris.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis

Oroare! Celebra prezentatoare TV a ţării, abuzată sexual în scara blocului. Atacatorul i-a pus cuţitul...
Doliu uriaș în România! Este prima vedetă mare ucisă de COVID
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
Tratamentul secret pe care îl iau medicii pentru a se imuniza. Medicamentele banale pe care...
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
„Hunter-Gate”: Un partener al lui fiului lui Biden va preda FBI înregistrările afacerilor sale. România,...
Ultimul mesaj al cântărețului român aflat la Terapie Intensivă, în stare gravă: 'În cele din...
Are 72 de ani, dar e cuplat cu o studentă. Declarații din dormitorul lor: Să...
Mărturisirile INCENDIARE ale adevăratei Liudmila Ignatenko, femeia care a SUPRAVIEŢUIT Cernobîlului. ''Este o ÎNŞELĂTORIE''
Organul din gât care ar putea să vindece cancerul. Descoperirea istorică, făcută din greșeală
Cuvintele lui Iisus, descoperirea care zguduie creștinismul. A fost însurat sau nu mântuitorul?
Sărbătoare mare vineri în calendarul ortodox: Ce nu ai voie să faci pe 23 octombrie...
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care...
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...
Inchide