Prima pagină » Știri externe » Barack Obama, avertisment DUR pentru Putin

Barack Obama, avertisment DUR pentru Putin

Barack Obama, avertisment DUR pentru Putin
Barack Obama, avertisment DUR pentru Putin

Președintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a avertizat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, să nu intervină în războiul civil din Siria, părând să facă referire la eșecul invaziei sovietice în Afganistan.

„Cred că domnul Vladimir Putin înțelege, având în memorie situația din Afganistan, că o implicare într-un război civil fără soluție și haotic nu este rezultatul pe care îl caută”, a declarat Obama la finalul vizitei în Paris, unde a participat la deschiderea Conferinței ONU pe tema Climei (COP21).

Președintele SUA a declarat că nu a avut disensiuni cu Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit luni, asupra necesității găsirii unei soluții politice la conflictul din Siria. Dar a admis că rămân diferențele de opinie privind viitorul Administrației Bashar al-Assad. Statele Unite cer retragerea de la putere a regimului sirian, iar Rusia se opune.

„Cred că este posibil ca în următoarele luni să asistăm la o schimbare a calculelor Rusiei și la o încercare de a pune capăt războiului civil din Siria. Acest lucru nu va fi ușor”, a atras atenția liderul american, potrivit CNN.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre delegația României la Washington: „Prezența noastră clarifică relația bilaterală după dubiile din 2024”
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
E oficial! Cătălin Măruță a dat LOVITURA. A semnat noul contract, după ce a fost dat afară de Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
„Care activitate? Că aia de judecată, sigur nu”. Șefa Inspecției Judiciare răspunde după ce mai mulți magistrați s-au plâns că nu mai au acces la alte dosare decât cele în care lucrează. Cum au, de fapt, acces procurorii la dosare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Un aliat al lui Putin amenință puterile europene cu represalii dacă vor confisca nave din „flota fantomă” a Rusiei
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Fenomen ciudat în galaxia vecină Andromeda: O stea colapsată nu a mai trecut prin faza de supernovă