Prima pagină » Știri externe » Barack Obama cere aprobarea Congresului pentru a ataca Siria: „Am decis că SUA ar trebui să acționeze militar împotriva unor ținte ale regimului sirian”

Barack Obama cere aprobarea Congresului pentru a ataca Siria: „Am decis că SUA ar trebui să acționeze militar împotriva unor ținte ale regimului sirian”

Președintele Statelor Unite Barack Obama va vorbi despre criza din Siria sâmbătă la ora locală 13.15 (20.15, ora României), a anunțat Casa Albă, relatează AFP. "Președintele va face o declarație despre Siria în Grădina cu trandafiri", la reședința executivă, a anunțat președinția într-o actualizarea programului zilnic al lui Obama.

Președintele american a declarat că SUA sunt pregătite în orice moment să atace Siria, însă a decis să obțină aprobarea Congresului înainte de a da ordinul de atac. „Am decis că Statele Unite ar trebui să acționeze militar împotriva unor ținte ale regimului sirian. Șeful Marelui Stat Major m-a informat că suntem pregătiți să atacăm în orice moment am alege”, a spus Obama.

Atacul asupra Siriei nu va implica o intervenție terestră, va fi unul bine țintit și cu scop limitat. Obama a mai spus că ordinul de atac poate veni „mâine, săptămâna viitoare sau peste o lună”.

Președintele american mai spune că a discutat deja cu cei mai importanți lideri din Congres pentru a stabili rapid calendarul unui vot asupra acestei decizii. Cu toate acestea, el nu a anunțat o convocare extraordinară a Congresului, așteptând revenirea onișnuită la muncă a legiuitorilor din Washington, care are loc abia pe 9 septembrie.

Obama a mai spus că atacul cu arme chimice de la Damasc, de care oficialii Casei Albe sunt siguri că a avut loc și că a fost coordonat de regimul lui Bashar al Assad, este o amenințare pentru morală, pentru națiunea americană și pentru aliații săi precum Iordania sau Turcia. În plus, inacțiunea implică decredibilizarea totală a interdicțiilor internaționale privind folosirea armelor chimice.

Premierul britanic David Cameron a declarat, pe Twitter, că „înțelege și susține decizia lui Barack Obama”. O rezoluție de atac asupra Siriei, înaintată de Cameron, a fost respinsă joi de Parlamentul britanic.

Decizia, după 9 septembrie

Dezbaterea din Congres privind o eventuală intervenție militară americană în Siria, solicitată de Barack Obama, va începe luni, 9 septembrie, au anunțat sâmbătă responsabili americani ai Camerei Reprezentanților, citați de AFP.

„Conform Constituției, responsabilitatea de a declara război revine Congresului. Suntem mulțumiți că președintele a cerut autorizația pentru o intervenție militară în Siria, ca răspuns la problemele grave și substanțiale pe care aceasta le ridică”, au declarat John Boehner, președintele Camerei, și ceilalți lideri republicani într-un comunicat. „Consultându-ne cu președintele, ne așteptăm ca începând cu 9 septembrie Camera să examineze această măsură”.

Congresul, aflat în prezent în vacanța de vară, se va întoarce la Washington luni, 9 septembrie, iar liderii Camerei nu au susținut revenirea parlamentarilor mai devreme. Aleșii se întorc de obicei din circumscripțiile lor luni după-amiază.

„Aceasta îi va acorda președintelui timp să își prezinte planul în fața Congresului și americanilor”, au scris liderii.

Cele două Camere ale Congresului, Camera Reprezentaților și Senatul, sunt egale în Statele Unite și trebuie astfel să voteze un text în aceiași termeni pentru a deveni lege. Democrații dispun de majoritatea în Senat și republicanii cotrolează Camera din ianuarie 2011.

UPDATE 20.45 Președintele american a întârziat jumătate de oră față de ora anunțată pentru declarație. Surse AP susțin că președintele american ar solicita aprobarea Congresului pentru o acțiune militară asupra Siriei.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Președintele Statelor Unite Barack Obama va vorbi despre criza din Siria sâmbătă la ora locală 13.15 (20.15, ora României), a anunțat Casa Albă, relatează AFP. „Președintele va face o declarație despre Siria în Grădina cu trandafiri”, la reședința executivă, a anunțat președinția într-o actualizarea programului zilnic al lui Obama.

Un oficial de la Casa Albă a declarat pentru AFP că Obama nu va anunța un atac militar iminent, ci va detalia procesul de decizie cu privire la un eventual atac asupra Siriei și cum plănuiește să acționeze în continuare.

Această intervenție publică are loc în contextul în care Washingtonul reflectează la reacția pe care să o aibă față de un atac chimic sângeros împotriva unor civili în apropiere de Damasc pe 21 august și în contextul în care Obama a evocat un „atac de avertisment”.

Vladimir Putin a cerut SUA dovezi că Siria a folosit arme chimice

Președintele rus Vladimir Putin a calificat sâmbătă drept o „absurditate totală” acuzațiile privind utilizarea armelor chimice de către Siria și a cerut Statelor Unite să prezinte proba unei eventuale implicări a regimului sirian, relatează AFP.

„Forțele siriene sunt în ofensivă și încercuiesc opoziția în mai multe regiuni. În aceste condiții, oferirea unui pretext celor care îndeamnă la o intervenție armată ar fi o absurditate totală”, le-a spus Putin unor jurnaliști la Vladivastok, răspunzând unei întrebări despre presupusa folosire a armelor chimice de către regimul sirian.

Președintele rus a îndemnat Washingtonul să prezinte probele, subliniind că „interceptarea unor conversații oarecare nu poate să servească ca bază pentru luarea unor decizii fundamentale ca recurgerea la forță împotriva unui stat suveran”.

„Cu privire la poziția prietenilor noștri americani, care afirmă că trupe guvernamentale (siriene) au folosit (…) arme chimice și spun că au probe, ei, bine, să le arate anchetatorilor ONU și Consiliului de Securitate”, a spus Putin. „Dacă nu o fac, înseamnă că nu există”, a adăugat el.

Aceasta este prima reacție publică a lui Putin față de raportul serviciilor americane de informații care acuză regimul președintelui Bashar al-Assad că a folosit arme chimice într-un atac comis în suburbiile Damascului pe 21 august, provocând moartea câtorva sute de persoane.

Siria se așteaptă „în orice moment” la un atac

Siria se așteaptă la o acțiune occidentală împotriva teritoriului său „în orice moment”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor siriene de securitate pentru AFP.

„Ne așteptăm la o agresiune în orice moment și suntem pregătiți să ripostăm tot în orice moment”, a subliniat acest oficial, după ce experți ONU însărcinați să ancheteze acuzații cu privire la atacuri chimice au părărsit Siria sâmbătă dimineața.

„Ne vom apăra poporul și patria cu toate capacitățile”, a adăugat el, afirmând că „această agresiune (occidentală) nejustificată nu (va avea loc) fără o ripostă”.

„Opinia publică este împotriva” Statelor Unite și țărilor occidentale care vor să efectueze un atac militar împotriva Siriei, a continuat el.

Susținătorii atacului străin apără „o cauză rea, care nu are nimic a face nici cu morala și nci cu dreptul internațional. Este vorba despre o agresiune internațională nejustificată”, a continuat sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O terapie surprinzătoare îi ajută pe oameni să nu se mai teamă de eșec