Prima pagină » Știri externe » Barack Obama promite că va învinge Statul Islamic, dar efortul „va lua timp”

Barack Obama promite că va învinge Statul Islamic, dar efortul „va lua timp”

Barack Obama promite că va învinge Statul Islamic, dar efortul „va lua timp
Statele Unite și aliații săi vor învinge organizația Stat Islamic (SI), dar lupta va dura mult timp, a declarat marți seara președintele american Barack Obama, potrivit unor fragmente din discursul său despre Starea Națiunii făcute publice de Casa Albă, relatează AFP.

„Acest efort va lua timp. (…) Dar vom reuși”, urmează să declare președintele Statelor Unite, țară care conduce o coaliție internațională formată din aproximativ 60 de state angajate într-o intervenție militară împotriva SI în Siria și în Irak.

În cele două țări, „leadershipul american, în special puterea noastră militară, este pe cale de a stopa avansul SI”, a reafirmat Barack Obama, care le va cere oficial aleșilor americani să aprobe intervenția militară împotriva SI.

„În loc de a fi prinși într-un nou război terestru în Orientul Mijlociu, vom conduce o coaliție largă, care va cuprinde țări arabe, pentru a slăbi și, în cele din urmă, pentru a distruge această grupare teroristă”, a repetat Obama, care a exclus, după retragerile de trupe din Irak și din Afganistan, posibilitatea de a implica forțele terestre americane într-un nou conflict regional.

„În această seară, îndemn Congresul să arate lumii că suntem uniți în această misiune, adoptând o rezoluție care autorizează folosirea forței împotriva SI”, a încheiat președintele Statelor Unite.

La ora actuală, Washingtonul conduce acțiunea armată din Siria și din Irak în baza unor texte adoptate sub George W. Bush, imediat după atentatele din 11 septembrie 2001.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cât de mult influențează meseria părinților rezultatele școlare ale copilului?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!