Prima pagină » Știri externe » Barnier: Uniunea Europeană își va intensifica eforturile pentru a ajunge la un acord cu Marea Britanie

Barnier: Uniunea Europeană își va intensifica eforturile pentru a ajunge la un acord cu Marea Britanie

Barnier: Uniunea Europeană își va intensifica eforturile pentru a ajunge la un acord cu Marea Britanie

Negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat luni că Blocul comunitar își intensifică eforturile pentru a ajunge la un acord cu Regatul Unit în ceea ce privește relațiile comerciale după 1 ianuarie.

Totodată, oficialul a prezentat și trei condiții în această privință, după cum informează site-ul agenției de presă Agerpres.

Barnier a postat pe Twitter că un eventual acord privind viitoarele relații comerciale dintre Londra și Bruxelles trebuie să respecte autonomia Blocului comunitar și a Regatului Unit și să ofere modalități de aplicare a deciziilor asupra cărora s-a ajuns deja la un consens.

Totodată, oficialul mai susține că eventualul acord va trebui să ofere „garanţii robuste pentru un comerţ liber şi corect şi pentru concurenţă loială pe baza unor standarde comune ridicate”, iar acestea să evolueze în timp în mod coerent.

De asemenea, cea de-a treia condiție este aceea că cele două părți trebuie să ajungă la un acord referitor la accesul stabil și reciproc la piețe și la oportunitățile de pescuit, a explicat Barnier.

Negocierile dintre Bruxelles și Londra sunt în continuare în impas

Discuțiile privind un eventual acord comercial au fost blocate, ca urmare a unor disensiuni referitoare la legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

Ultima dispută dintre cele două părți este cea referitoare la statutul Irlandei de Nord, care are graniță terestră cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Potrivit Acordului de la Belfast, cunoscut și sub numele de Acordul din Vinerea Mare, semnat în 1998, între Irlanda de Nord și Republica Irlanda nu trebuie să existe o graniță.

Pentru a asigura respectarea acestei prevederi, Acordul Brexit prevede ca Irlanda de Nord să continue să aplice unele dintre regulile comunitare. Dar proiectul de lege prezentat săptămâna aceasta de Marea Britanie ar permite Londrei să ignore aceste reguli comunitare, ceea ce ar însemna că Regatul Unit ar încălca legislația internațională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Toți vecinii cresc, România SCADE. Noua prognoză economică
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cercetătorii tocmai au confirmat prima dovadă a dinozaurilor în Antarctica