Prima pagină » Știri externe » Călăul francezului decapitat în Algeria, identificat

Călăul francezului decapitat în Algeria, identificat

Călăul francezului decapitat în Algeria, identificat
Bachir Kherza, prezentat ca "muftiul" jihadiștilor algerieni din cadrul Jund Al-Khilafa, a fost identificat ca fiind călăul lui Hervé Gourdel, francezul răpit și decapitat în septembrie de această grupare care a jurat credință organizației Statul Islamic (SI), potrivit El Watan, citat de AFP.

Potrivit ediției de sâmbătă a cotidianului francofon algerian, care nu citează sursele ce i-au permis să-l identifice pe autorul decapitării ghidului montan din Nisa, executat la vârsta de 55 de ani, Bachir Kherza are la activ numeroase asasinate și atentate teroriste.

În vârstă de aproximativ 50 de ani și orignar din cartierul Bab El-Oued din Alger, Kherza este un veteran al grupărilor armate islamiste active în timpul războiului civil din anii ’90, soldat cu aproximativ 200.000 de morți în decurs de un deceniu.

El Watan scria încă de joi că armata algeriană a identificat cinci persoane care au participat la execuția lui Hervé Gourdel, inclusiv călăul, dar fără să-i dea numele.

Armata algeriană anunța în aceeași zi că a distrus tabăra care a „servit ca adăpost” grupării Jund Al-Khilafa (soldații califatului) „al execuției abjecte”, în cadrul unei „vaste operațiuni de căutare” efectuate în masivul Djurdjura, la aproximativ 150 de kilometri sud-est de Alger, în Kabilia.

În cursul acestei razii, militarii algerieni au reperat, de asemenea, locul în care a fost filmat videoclipul în care Jund Al-Khilafa și-a proclamat credința în Abu Bakr al-Baghdadi, liderul SI.

El Watan scria sâmbătă că, potrivit surselor sale, nu există nicio legătură între această „grupare și Daech (acronimul arab al SI)” și că jurarea credinței a fost doar „o trambulină pentru a apărea pe scena mediatică”.

Autoritățile algeriene continuau cercetările în vederea găsirii cadavrului lui Hervé Gourdel și prinderii celor care se fac vinovați de răpirea și asasinarea sa, inclusiv liderul grupării, Abdelmalek Gouri, alias Khaled Abou Souleimane, în vârstă de 34 de ani.

De la distrugerea taberei jihadiștilor, armata algeriană a mai anunțat că a ucis opt islamiști înarmați, în zone situate la sud de Lakhdaria, nu departe de masivul Djurdjura.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!