CALUL TROIAN: Camioanele lui Putin sunt la 20 de kilometri de granița cu Ucraina. Ce e în ele? UPDATE

Publicat: 15/08/2014, 11:05

De marți dimineață, când un convoi de aproximativ 280 de camioane militare rusești a plecat de la o bază de lângă Moscova cu direcția Ucraina, marea întrebare care domină în comunitatea internațională este: ce a ascuns Putin sub prelatele acelor camioane proaspăt vopsite în alb și sfințite de preot? Dacă nu a pus armament pentru separatiștii proruși din estul Ucrainei și a trimis, cu adevărat, ajutor umanitar, ce urmărește prin această mișcare?

Putin spune că este ajutor umanitar, șoferii camioanelor, că este o mână de ajutor pentru „frații slavi”. Ucrainenii, în schimb, văd o invazie rusească – metoda invaziei cu ajutor umanitar a mai fost folosită de Rusia în istoria recentă (a se vedea, de exemplu, invazia Cehoslovaciei, în 1968).

Aflat în vizită la Kiev, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a avertizat și el asupra riscului unui intervenții militare rusești în estul Ucrainei „deghizate” în ajutor umanitar. Unii analiști occidentali privesc convoiul de camioane albe drept „calul troian” al lui Putin, în care s-ar ascunde fie armament pentru separatiști, fie un plan al lui Putin pentru a destabiliza și mai mult Ucraina.

În fine, experții români contactați de gândul descriu cele „trei kilometri de ajutoare umanitare” (titlu în Rossiiskaia Gazeta) drept o mișcare propagandistică a lui Putin. O posibilă explicație ar fi aceea că, potrivit unui sondaj independent realizat de Levada Center, susținerea rușilor pentru o intervenție militară în estul Ucrainei a scăzut, luna trecută, la 26%, față de 40% cât era în iunie. Prin comarație, sprijinul pentru acordarea unui ajutor umanitar este constant, de 90%, un nivel de consens pe care Kremlinul nu obișnuiește să îl ignore, spune directorul Levada Center, Lev Gudkov, citat de Time.

FOTO: capturi video BBC News

UPDATE 11.02: Poliția de frontieră ucraineană a trecut granița în Rusia pentru a începe inspectarea ajutorului umanitar destinat populației din estul Ucrainei, a declarat un purtător de cuvânt al acesteia pentru Reuters. „Polițiștii de frontieră ucraineni sunt acolo în număr mare”, a afirmat Andrii Demcenko, citat de Reuters.

Vineri dimineață, pe 15 august, agenția oficială Ukrinform face anunțul: convoiul cu ajutor umanitar trimis de Kiev joi a ajuns deja în estul Ucrainei, în contextul în care o caravană umanitară rusă de aproape 300 de camioane a ajuns în regiunea Rostov, la frontiera cu Ucraina.

Cum a evoluat situația în cursul nopții și al zilei de joi:

UPDATE 17:30 EuroMaidan PR anunță oprirea convoiului la 20 de kilometri de granița cu Ucraina. Nu se știe dacă șoferii vor mai înainta astăzi.

UPDATE 15:50 Convoiul este la 40 de kilometri de graniță, dar camioanele au oprit în câmp. Se crede că este doar o pauză pentru șoferi, după care se va repune în mișcare, planul fiind să treacă printr-un punct de frontieră controlat de rebeli, potrivit The Guardian. Ucraina, care a trimis azi propriul convoi cu ajutor umanitar, susține în continuare că nu va permite intrarea în țară a camioanelor.

UPDATE 12:40 Un reprezentant al Moscovei citat de AFP a anunțat că întregul convoi se află în regiunea de frontieră Rostov, în sudul Rusiei. Totuși, autoritățile locale din Rostov au refuzat să confirme sau să infirme această informație.

UPDATE 11:45 Kievul reacționează și anunță că trimite azi propriul convoi umanitar în estul țării. Conviul este format din 15 camioane, care transportă 240 de tone de ajutoare. „Joi, 14 august, la ora 11.00, va fi trimis, din trei orașe ucrainene, Kiev, Dnipropetrovsk și Harkov, un convoi de camioane cu ajutoare pentru locuitorii din Lugansk și Donețk. Crucea Roșie va distribui acest ajutor populației civile din regiunile Donețk și Lugansk”, a informat serviciul de presă al președinției, într-un comunicat citat de Mediafax.

UPDATE 11:00 O parte din convoi a repornit la drum la primele ore ale dimineții, informează BBC. CNN notează, citând surse ucrainene, că șirul de camioane militare și-a schimbat brusc ruta și că nu se știe încotro se îndreaptă. BBC mai notează că, aparent, convoiul s-ar îndrepta spre regiunea Rostov. Nu se știe unde este cealaltă parte a convoiului. Ucrainenii i-au acuzat pe ruși că au încercat să introducă în Harkov „forțe de menținere a păcii”. „Astăzi (în noaptea de marți spre miercuri), a fost dejucată o încercare a «forțelor de menținere a păcii» de a pătrunde în regiunea Harkov”, a anunțat adjunctul șefului administrației prezidențiale de la Kiev, Valeri Cealîi, citat de agenția RIA Novosti și preluat de Mediafax.

UPDATE 02:20 Situația convoiului rus este neclară în acest moment, existând numeroase informații contradictorii în mediile ucrainene și în presa internațională. Singura certitudine pare să fie deocamdată că aceste camioane nu au trecut granița. BBC News informează că cel puțin o parte din cele 280 de camioane înnoptează în zona Voronej (spre granița cu Ucraina, la aproximativ 400 de kilometri de Harkov). O altă parte a convoiului ar fi luat o rută mai spre sud, posibil pe direcția Luhansk. EuromaidanPR citează localnici din Voronej care confirmă că cel puțin 100 de camioane albe sunt acolo.

Context

Rusia a propus, în 8 august, la Consiliul de Securitate al ONU, acordarea unui ajutor umanitar populației din estul Ucrainei, devastat de un război civil care a forțat sute de mii de oameni să își părăsească locuințele – cei care au rămas au acum probleme cu aprovizionarea cu mâncare, dar și cu energie electrică. Statele Unite au avertizat Rusia că, dacă operațiunea aceasta de asistență umanitară va fi unilaterală, poate fi considerată o invazie. La rândul lui, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a avertizat luni, într-un interviu pentru Reuters acordat în contextul vizitei sale la Kiev, că există o „probabilitate ridicată” a unei intervenții militare rusești sub forma unui ajutor umanitar. Tot luni, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, dădea asigurări că Rusia nu va ajuta cu forța Ucraina, conform The Guardian. Totodată, Crucea Roșie a cerut Rusiei mai multe informații și garanții de securitate pentru a asista la această misiune umanitară.

FOTO: Facebook, Hala Gorani/CNN

Marți dimineață, un număr de camioane militare estimat a fi între 250 și 300 (cel mai frecvent număr vehiculat în mediul politic este 280) era pregătit de drum. Camerele televiziunilor rusești au filmat cum camioanele, proaspăt vopsite în alb, erau sfințite de un preot. Pe urmă, cadre cu șoferii, toți îmbrăcați să arate – în descriererea TIME – precum niște poștași, încărcau saci și cutii în care s-ar fi aflat alimente. Kremlinul a informat că ajutorul umanitar constă în apă, alimente, medicamente, saci de dormit și generatoare. Tot Kremlinul susținea că există un acord cu Kievul privind asistența umanitară. În Ucraina și în numeroase cancelarii occidentale, lucrurile arătau diferit. Guvernul ucrainean a dat asigurări repetate că acel convoi nu va trece granița.

Mai mult, nici nu au apucat camioanele să pornească la drum, că Statele Unite și alți aliați europeni au și avertizat că acest convoi e „un lup deghizat în oaie”. Alte voci au vorbit despre acest convoi ca fiind „calul troian” al lui Putin. Indiferent de etichetă, cert este că acest convoi ar urma să ajungă miercuri seară la punctul de trecere a frontierei de la Șebekino-Pletnevka. Astăzi, Moscova a dat asigurări că, „după ce va traversa frontiera, convoiul își va continua drumul sub egida Crucii Roșii”. „Nu considerăm posibilă deplasarea convoaielor rusești pe teritoriul Ucrainei. Această încărcătură ar putea traversa un post de frontieră ucrainean pentru a fi reîncărcată apoi în vehicule ale Comitetului Internațional al Crucii Roșii”, a anunțat Valeri Cealîi, adjunctul șefului administrației prezidențiale ucrainene, citat de Mediafax.

Astfel, întrebările care stau în fundalul acestui subiect – dincolo de ce obiecte sau planuri a pus Putin în camioane – este următoarea: au devenit Ucraina și puterile occidentale paranoice când vine vorba de Rusia?

Scenarii

1. Convoiul este de fapt o invazie rusească – Argument pro: tactica invaziei prin „ajutor umanitar” nu este străină de istoria Rusiei, după cum o arată și o analiză RFE/RL citată de Mediafax. Un exemplu din trecut este invazia Cehoslovaciei, în 1968. În plus, odată intrat în țară convoiul, Putin va găsi cu siguranță pretextul salvării oamenilor din camioane. Argument contra: măsura nu ar avea sens. Rusia are efective de zeci de mii de soldați la granița cu Ucraina, înarmați și pregătiți de luptă în momentul în care primesc ordin în această direcție.

2. În camioane este armament pentru separatiștii proruși din estul Ucrainei – Argument pro: rebelii au suferit înfrângeri semnificative în ultimele săptămâni. Se poate considera că au nevoie de ajutor. Argument contra: rușii ar putea furniza armament la fel ca până acum, în secret sau, cel puțin, fără camerele televiziunilor din Federație.

3. Convoiul chiar reprezintă ajutor umanitar – Argument pro: potrivit unui sondaj independent realizat de Levada Center, susținerea rușilor pentru o intervenție militară în estul Ucrainei a scăzut, luna trecută, la 26%, față de 40% cât era în iunie. Prin comarație, sprijinul pentru acordarea unui ajutor umanitar este constant, de 90%, un nivel de consens pe care Kremlinul nu obișnuiește să îl ignore, spune directorul Levada Center, Lev Gudkov, citat de Time. Argument contra: ajutoarele puteau fi înmânate direct Crucii Roșii, pentru a se evita toată această controversă.

4. În „calul troian” se află în realitate „cacealmeaua lui Putin” (sursa: Time) – Argument pro: Vladimir Putin are toate motivele pentru a încerca una dintre loviturile lui de imagine la adresa Occidentului „paranoic” care îl lovește cu sancțiuni economice. Argument contra: Nu este cel mai fericit moment pentru a alimenta tensiunile cu Ucraina și cu aliații ei cu privire la implicarea Rusiei în țara vecină.

FOTO: capturi video BBC News

Ce a băgat Putin în camioane, variantele experților

gândul a contactat trei experți români cu o activitate bogată în domeniul securității și al relațiilor Rusia-Ucraina. Este vorba despre Cristian Ghinea, directorul Centrului Român pentru Politici Europene (CRPE), Radu Magdin (membru al Grupului Liderilor Emergenți NATO) și Octavian Milewski (expert, Center for Eastern Studies). Punctele comune ale teoriilor lor se referă la o miză propagandistică a acestor convoaie, care distrag atenția de la operațiunile militare din estul Ucrainei, în care oamenii susținuți de Rusia pierd tot mai mult, și a focaliza atenția la ajutorul umanitar, unde Rusia încearcă să fie „personajul pozitiv”. De asemenea, spun ei, conținutul acestor camioane este, indiferent cum am privi-o, un „cadou otrăvit”.

Mai jos, pe larg, părerile experților contactați de gândul:

Ghinea, CRPE: „Câtă vreme câștigau partida oamenii ei, Rusia trimitea arme și rachete, nu cereale si zahar. Când sunt pe cale să piardă războiul, Rusia trimite zahăr. E grețos”

„Miza (acestui convoi, n.red.) e una propagandistică. Rusia nu a oferit niște ajutoare care puteau fi donate Crucii Roșii sau Națiunilor Unite și distribuite de acestea. Rusia face reality-show cu acest convoi. Pleacă de la Moscova un șir de camioane militare revopsite și cu mesaje propagandistice scrise pe ele, televiziunile îl urmăresc pe parcurs și transmit în direct non-știrea că niște camioane se mișcă, etc. Rusia se joacă cu nervii oamenilor și probabil își va folosi propriile trompete și idioți utili din Europa ca să se prezinte ca salvatoarea civililor. Dacă chiar ii pasa de civili, făcea o donație, nu trimitea camioane.

În estul Ucrainei, are loc o agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Insurgenții sunt operativi ruși, conduși de ofițeri ruși. Cea mai simplă măsură umanitară pe care o poate lua Rusia este să-și cheme oamenii acasă și să încheie războiul. De altfel, câtă vreme câștigau partida oamenii ei, Rusia trimitea arme și rachete, nu cereale si zahar. Când sunt pe cale să piardă războiul, Rusia trimite zahăr. E grețos. Cu alte cuvinte, Rusia ajută la rezolvarea problemei pe care Rusia a creat-o în Ucraina. Aș sugera să trimită niște ajutoare celor din Siria, asediați de prietenul Assad.

Ajutoarele respective sunt o nimica toata față de ce presupune o intervenție umanitară. Par multe pentru că le-au înșirat în camioane, multe și mici. Da, cred ca scopul e pur propagandistic, să focalizeze atenție de la operațiunile militare pe care Rusia le pierde la problemele umanitare unde Rusia se face că ajută. Din păcate, sunt foarte buni la manipulare și mulți vor gusta reality-show-ul despre intervenția umanitară”.

Magdin, Grupul Liderilor Emergenți NATO: „Presupusul ajutor umanitar are parfum mai degrabă militar (…), o invazie mascată în ajutor”

„Chestiunea convoiului umanitar trebuie privită atât din perspectiva strategică, cât și de PR. Din unghi strategic, e un pas rusesc spre aparenta calmare a situației, Rusia fiind în defensivă de când cu doborarea avionului malaysian și încercând să găsească o soluție care să întrunească două condiții: să nu o facă să arate slăbiciune, respectiv să nu escaladeze prea mult situația punând-o în inferioritate de resurse, în pachetul de sancțiuni reciproce. În plus, presupusul ajutor umanitar are parfum mai degrabă militar, fiind un pas relativ previzibil spre o încercare de transnistrializare a Estului Ucrainei: o invazie mascată în ajutor. Din perspectiva de PR, este un gest menit a ajuta narativul prezentat opiniei publice interne ruse, de preocuparea pentru vorbitorii de limbă rusă din Ucraina și ‘apărarea’ lor împotriva autorității, de altfel legitime, de la Kiev”.

Milewski, Center for Eastern Studies: „Putin a trebuit să își adapteze planurile de invazie a Ucrainei (…). Ajutorul umanitar al Rusiei este un ‘cadou otrăvit””

„În perioada iulie-august, Putin a avut și încă are la dispoziție cea mai favorabilă perioadă pentru invazia Ucrainei. Daca nu ar fi avut loc doborârea avionului malaezian MH 17 din greșeală și consecințele sancțiunilor impuse de Vest, atunci invazia s-ar fi produs deja. Pornind de la această realitate, Putin a trebuit să își adapteze planurile de invazie a Ucrainei. Cel mai probabil, propunerea ajutorului umanitar face parte dintr-un plan mai ambițios decât improvizația de la prima vedere. Ajutorul umanitar al Rusiei este un ‘cadou otrăvit” in orice situație.

Una din consecințele negative ale acestei ‘oferte” este însuși faptul că Putin a declanșat dezbaterea unui subiect fals în media internațională. Mimarea ajutorului umanitar este de fapt încercarea de a se erija într-un actor ‘benevolent” care vrea sa ajute ‘frații slavi” din Ucraina. Principalul consumator al acestui show va fi cetățeanul rus care va putea urmări 24/24 ce se întâmplă cu convoiul umanitar, care va fi plimbat de-a lungul frontierei ruso-ucrainene până va fi introdus pe teritoriul controlat iîncă de separatiștii din est. Această campanie este necesară și pentru a diminua efectele media ale auto-embargoului alimentar la care s-a condamnat Rusia. În același timp, încercând să explice propriilor cetățeni, dar și comunității internaționale de ce respinge oferta pentru ajutor umanitar, Kievul pierde timp foarte prețios înaintea ofensivei pentru eliberarea Donețkului.

Pe de altă parte, după ce i s-a refuzat tranzitul prin teritoriile ucrainene ne-afectate de război (Harkiv în special), Rusia poate folosi acest refuz (făcând referire și la iraționalitatea Kievului) drept pretext pentru a introduce ajutorul umanitar prin regiunea Rostov, adică porțiunile de frontieră necontrolate de Kiev. Ulterior, dupa ce va fi introdus convoiul umanitar care ar fi format de în jur de 1.500 de trupe deghizate în uniforme de ‘poștași” sau scouts, Putin va avea scuza perfecta pentru a interveni în apărarea convoiului care cu siguranță va fi atacat neîntarziat. Practic, obiectivul principal al Kremlinului este legitimarea intervenției deschise și masive a ‘armatei de pacificatori” ai Rusiei”.

Mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...