Prima pagină » Știri externe » Casa Albă anunță eforturi diplomatice intense pentru a obține eliberarea ostaticilor israelieni /UE cere armistițiu umanitar în Fâșia Gaza

Casa Albă anunță eforturi diplomatice intense pentru a obține eliberarea ostaticilor israelieni /UE cere armistițiu umanitar în Fâșia Gaza

Casa Albă anunță eforturi diplomatice intense pentru a obține eliberarea ostaticilor israelieni /UE cere armistițiu umanitar în Fâșia Gaza

Administrația de la Washington a anunțat, marți seară, că depune eforturi intense, prin intermediul Qatarului, pentru obținerea unui nou acord între Israel și grupul islamist palestinian Hamas în scopul eliberării ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza, în timp ce Uniunea Europeană a cerut instituirea imediată a unui armistițiu umanitar.

John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, a declarat că Washingtonul pregătește suplimentarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza, în contextul reducerii intensității ofensivei militare israeliene.

”Pe plan militar, aș vrea să evidențiez că, așa cum a transmis Ministerul israelian al Apărării, Israelul a trecut la o etapă de intensitate redusă a operațiunilor în nordul Fâșiei Gaza și va face acest lucru și în sud, în curând. (…) În contextul acestei tranziții, noi pregătim intensificarea asistenței umanitare”, a declarat John Kirby într-o conferință de presă, precizând că Washingtonul poartă discuții cu Guvernul israelian în acest sens, inclusiv pentru a permite revenirea populației civile în nordul Fâșiei Gaza.

De asemenea, John Kirby a anunțat eforturi diplomatice intense, prin intermediul Qatarului, pentru a obține eliberarea ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza.

”Referitor la un nou acord pentru eliberarea ostaticilor, pot spune că depunem eforturi foarte intense, de aceea am trimis un emisar la Doha săptămâna aceasta. Nu vreau să mă pronunț anticipat, dar purtăm discuții destul de serioase și intense în Qatar despre posibilitatea unui nou acord. Sunt precaut, nu vreau să spun prea multe lucruri în timpul negocierilor, dar suntem optimiști că vom putea avea rezultate în curând”, a subliniat John Kirby.

Grupurile militante palestiniene Hamas și Jihadul Islamic dețin aproximativ 130 de ostatici israelieni. Peste 100 de ostatici au fost eliberați în cursul unui armistițiu anterior, în schimbul unor militanți islamiști care erau în penitenciare din Israel.

Uniunea Europeană cere armistițiu umanitar imediat în Fâșia Gaza

Janez Lenarcic, comisarul UE pentru Asistență Umanitară și Gestionarea Crizelor, a avertizat, marți, că situația din Fâșia Gaza este extrem de gravă și a cerut instituirea unui nou armistițiu, îndemnând armata israeliană să respecte dreptul internațional.

”Este necesară o nouă pauză umanitară în confruntări, în acest moment. Situația din Fâșia Gaza este tragică. Numărul morților și ponderea copiilor în bilanțul general sunt inacceptabile. Protejarea civililor are o importanță foarte mare, iar Israelul trebuie să dea dovadă de reținere. Respectarea normelor dreptului internațional umanitar este imperativă și nu poate fi negociată. Iar grupul Hamas trebuie să elibereze toți ostaticii”, a declarat Janez Lenarcic, în Parlamentul European, conform site-ului Tagesschau.de.

Bilanțul bombardamentelor israeliene este de cel puțin 23.968 de morți și peste 60.000 de răniți în Fâșia Gaza. Armata israeliană a lansat ofensiva pe teritoriul palestinian ca ripostă la atacurile comise de combatanți ai grupurilor Hamas și Jihadul Islamic pe 7 octombrie 2023 în comunități din sudul Israelului, soldate cu aproximativ 1.200 de morți și peste 5.400 de răniți.

În cursul confruntărilor din Fâșia Gaza au fost uciși 189 de militari israelieni, potrivit postului i24News.

Foto: Profimedia

Citește și:

Premierul Li Qiang a încercat, la Davos, să promoveze mediul economic din China și a denunțat linia protecționistă a SUA

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Planul de debarcare a lui Bolojan confirmat de PSD
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
21 aprilie 2026: Ziua în care vreme o ia razna în București. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi dormit
Mediafax
Presa maghiară: Alegerile din Ungaria sunt oglinda în care se privește o Românie care stagnează
Click
Șoc la Disneyland Paris! Cozi infinite, copii plângând și o atracție celebră blocată: „Am fugit pe ușa de urgență!” Ce vedete s-au întors dezamăgite de acolo
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Americanii au lansat cea mai „parșivă” dronă. Inspirată de „peștele vampir” care urmărește ținta înainte de atac
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Cum de unele stele din centrul galactic supraviețuiesc, iar altele sunt distruse?