Prima pagină » Știri externe » Cât timp vor mai putea circula liber românii prin Marea Britanie, după Brexit

Cât timp vor mai putea circula liber românii prin Marea Britanie, după Brexit

Cât timp vor mai putea circula liber românii prin Marea Britanie, după Brexit
Libertatea de circulație a cetățenilor UE în Marea Britanie va continua să fie garantată timp de cel puțin doi ani, ca parte a unui acord tranzițional, potrivit presei britanice, informează site-ul agenției de știri Reuters. Surse citate de Guardian susțin că periaoada ar putea fi de patru ani.

Prima rundă a discuțiilor privind separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană s-a încheiat joi, însă până în acest moment nu au fost oferite informații concrete despre viitorul cetățenilor expatriați.

Marea Britanie este programată să părăsească Uniunea Europeană la finalul lunii martie 2019.

Unii membri ai Cabinetului Theresa May, inclusiv ministrul de Finanțe, Philip Hammond, susțin că ar fi necesar o perioadă de tranziție care să protejeze economia.

Potrivit planurilor lui Hammond, cetățenii UE ar avea garantată libertatea de circulație în Marea Britanie pe o perioadă de până la doi ani după Brexit, relatează cotidianul The Times. 

Pe de altă parte, o sursă guvernamentală de rang înalt citată de cotidianul The Guardian a declarat că libertatea de circulație ar putea fi garantată pe o perioadă de până la patru ani.

Reprezentanții Guvernului Marii Britanii nu au comentat momentan în mod oficial aceste informații.

Durata perioadei de tranziție este un subiect intens discutat în cadrul Guvernului, Hammond fiind de părere că aceasta ar trebui să dureze „mai mulți ani”. Pe de altă parte, Liam Fox, ministrul britanc al Comerțului, a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că ar fi „foarte fericit” cu o perioadă de tranziție de doar „câteva luni”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Terapiile de conversie pentru persoanele LGBT+ ar putea fi interzise în Anglia și Țara Galilor