Prima pagină » Știri externe » Ce au în comun Barack Obama și Vladimir Putin

Ce au în comun Barack Obama și Vladimir Putin

Ce au în comun Barack Obama și Vladimir Putin
Președintele american Barack Obama, liderul rus Vladimir Putin, premierii Benjamin Netanyahu (Israel) sau Tony Abbott (Australia) sunt printre liderii politici cu cea mai bună condiție fizică, potrivit unui top realizat de echipa revistei Health Fitness Revolution și de fondatorul acesteia, Samir Becic, câștigător (de 4 ori) al distincției "No. 1 Fitness Trainer in the world", scrie Agerpres.

Potrivit realizatorilor listei care cuprinde 13 șefi de stat și 7 premieri, liderii selectați nu duc doar o viață sănătoasă, ci promovează în mod direct în activitățile lor un astfel de stil de viață. Liderii au fost evaluați în funcție de forma lor fizică, de obiceiurile nutriționale, de vârstă, de problemele lor medicale și de felul în care acestea sunt tratate, dar și de modul în care promovează un mod de viață sănătos în țara lor.

Președintele Barack Obama, de exemplu, are o alimentație sănătoasă, joacă baschet regulat și își face timp, patru zile pe săptămână, pentru a ridica greutăți. Liderul de la Casa Albă și-a susținut cu fermitate opinia că exercițiile sunt cea mai bună metodă pentru a ajunge la o bună armonie între minte și trup.

La rândul său, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, duce și promovează un stil de viață sănătos. Președintele rus practică judo-ul și a concurat în competițiile sportive din 1996. De asemenea, președintelui îi place să călărească, să schieze, să joace hochei și bedminton și să pescuiască.

Premierul israelian este și el un împătimit al alimentației sănătoase și a slăbit 5 kilograme cu ajutorul unei diete care a pus accent pe fructe și legume. Netanyahu și-a încurajat și miniștrii să slăbească, cerându-le „să pună capăt mâncatului în exces și să înceapă exercițiile”. De altfel, în timpul ședințelor de guvern, premierul poate fi văzut servind gustări pe bază de salată verde și morcovi, iar în timpul liber preferă să meargă mult pe jos și de două pe săptămână să alerge pe bandă.

Un alt lider cunoscut pentru forma sa fizică de invidiat este premierul australian Tony Abbot. Abbot a concurat la Iron Man (o probă pe distanțe mari din cadrul triatlonului) și face în mod regulat tururi cu bicicleta dimineața pe dealurile din apropierea Parlamentului. De asemenea, în fiecare dimineață, după ce răspunde întrebărilor presei, premierul petrece circa 40 de minute în sala de sport.

Pe lista liderilor cu cea mai bună condiție fizică figurează și președintele turc Recep Tayyip Erdogan, șefa cabinetului jamaican, Portia Simpson Miller, președintele Mexicului, Enrique PeÅ„a Nieto, regele Spaniei, Felipe al VI-lea, Henri, marele duce de Luxembourg, președintele Botswanei, Ian Khama, actualul rege al Bhutanului, Jigme Khesar Namgyel Wangchuck, premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, vicepreședintele SUA, Joe Biden, premierul rus, Dmitri Medvedev, prințul Charles al Marii Britanii, președinta sud-coreeană Park Geun-Hye, premierul Noii Zeelande, John Key, președintele Taiwanului, Ma Ying-jeou și președintele din Burkina Faso, Blaise Compaoré.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...