Prima pagină » Știri externe » Ce s-a întâmplat cu o adolescentă din SUA, care s-a izbit cu avionul de versantul unui munte

Ce s-a întâmplat cu o adolescentă din SUA, care s-a izbit cu avionul de versantul unui munte

O adolescentă al cărei avion s-a prăbușit la sfârșitul săptămânii trecute în statul american Washington a fost găsită teafără luni, au anunțat autoritățile, citate de CNN.

Autumn Veatch, în vârstă de 16 ani, călătorea cu bunicii ei sâmbătă, la bordul unui mic avion privat. Aeronava a decolat din Montana dar nu a mai ajuns la destinație, în Lynden, statul Washington.

„Autumn a afirmat că au ieșit din nori și s-au izbit de versantul unui munte. Ea a putut ieși (din avion) și și-a petrecut noaptea lângă un râu, după care a mers până la autostradă, de unde a fost salvată”, a declarat Frank Rogers, șeriful din comitatul Okanogan.

Ea a fost transportată la un magazin din Mazama, Washington, apoi a fost dusă la un spital, de unde urma să fie luată de tatăl ei, potrivit șerifului.

„Autumn nu ne-a spus despre starea bunicilor ei, dar nu sună bine. Nu pare să fi rezistat”, a precizat Rogers.

Bellingham Herald a relatat că tatăl adolescentei, David Veatch, se îndreaptă spre spitalul Three Rivers din Brewster. El a precizat că fiica sa a încercat să-și ajute bunicii, Leland și Sharon Bowman, să iasă din avion dar nu a putut. Ea a așteptat echipele de salvare lângă epava avionului aproximativ o zi, plângând. Echipajele caută în continuare avionul și pe bunicii fetei, căutările fiind îngreunate de terenul greu accesibil.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Cele mai bune două orașe din lume sunt din aceeași țară