Ce scrie presa americană de stânga despre înfrângerea lui Orban: „Poporul maghiar nu a câștigat. A schimbat un set de oligarhi cu altul”

Înfrângerea lui Viktor Orban în fața lui Peter Magyar este prezentată în mai multe publicații occidentale drept o victorie a democrației și un nou început pentru Ungaria. Presa americană de stânga respinge însă această interpretare și vorbește despre o simplă schimbare de fațadă.

Ce scrie presa americană de stânga despre înfrângerea lui Orban

Publicația CounterPunch susține că rezultatul alegerilor nu reprezintă o victorie reală a populației, ci o „transferare a puterii de la o facțiune a elitei la alta”.

„Comentatorii liberali internaționali sărbătoresc din nou. Viktor Orbán, puternicul lider de dreapta care a condus Ungaria timp de mulți ani, a fost învins în alegerile din aprilie 2026 de către Péter Magyar, un lider al opoziției iscusit și fotogenic, care a ajuns la putere într-un interval de doar cîteva luni. Titlurile urlă „democrația a câștigat”, „orbánismul s-a încheiat” și „zori noi pentru Europa”. Nu credeți niciun cuvânt”, avertizează într-o analiză, azi, publicația americană de stânga CounterPunch, citată de inpolitics.ro.

FLASH NEWS Traian Băsescu: „Magyar este o copie aproape fidelă a lui Orban numai că este puțin mai tânăr”

20:25

EMISIUNI „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 15 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Marius Tucă

20:24

Peter Magyar, prezentat ca om al sistemului

Analiza îl descrie pe Peter Magyar nu ca pe un outsider, ci ca pe un fost insider al puterii, apropiat de cercurile lui Orban și produs al aceluia sistem politic.

Autorii susțin că ascensiunea sa rapidă a fost alimentată de scandaluri și conflicte interne, nu de o mișcare populară autentică, iar imaginea de „salvator” ar fi un rezultat al unui PR eficient.

Un alt element central în pierderea puterii de către Viktor Orban ar fi fost un scandal major din sistemul de protecție a minorilor, care a expus abuzuri grave și mușamalizări la nivel înalt.

”Aceasta nu este o victorie pentru stânga, pentru oamenii muncii sau pentru vreo forță progresistă autentică. A fost o lovitură de palat sordidă în interiorul elitei politice corupte a Ungariei – o transferare a puterii de la o facțiune a clasei conducătoare la alta, îmbrăcată în straie de revoltă populară eroică. Poporul maghiar nu a câștigat. Pur și simplu a schimbat un set de oligarhi cu altul.

Péter Magyar nu este niciun salvator. El este un fost insider din cercul apropiat al lui Orbán, un playboy provenit dintr-una dintre cele mai puternice familii ale Ungariei, a cărui ascensiune rapidă pare desprinsă dintr-o telenovelă de proastă calitate: aventuri sordide, un divorț cu scandal de soția sa (care se întâmpla să fie Ministrul Justiției al lui Orbán la acea vreme), șantaj, extorcare și înțelegeri de culise. El nu a învins sistemul – a fost vomitat de el. Campania sa a fost alimentată de scandaluri sexuale, răzbunări personale și genul de PR lustruit pe care media liberală îl adoră. Acum, mulți se prefac că asta reprezintă o schimbare semnificativă”.

Diferențe de stil, nu de fond

Presa americană de stânga susține că diferențele dintre cei doi lideri sunt mai degrabă de abordare decât de substanță. Dacă Orban a fost în conflict cu Bruxelles-ul și a adoptat o poziție mai independentă, Magyar este văzut ca fiind mai dispus să se alinieze direcției dominante din Uniunea Europeană, inclusiv în privința relației cu Rusia și a politicilor de securitate.

„Orbán a fost notoriu de antagonist față de Bruxelles și establishment-ul UE, intrînd frecvent în conflict cu ei pe teme precum migrația, statul de drept și poziția sa relativ mai blândă față de Rusia. Magyar, în schimb, a lucrat în Ministerul de Externe sub Orbán și a reprezentat interesele Ungariei la Bruxelles. El este văzut ca fiind mult mai dispus să se alinieze cu poziția dominantă anti-rusă a UE, susținând războiul nesfârșit împotriva lui Putin și o integrare mai profundă în mașinăria de război atlantistă. În timp ce Orbán a personificat un anumit tip de sfidare naționalistă împotriva „Europei liberale” și a poziționării anti-UE a lui Trump, Magyar pare pregătit să netezească reintrarea Ungariei în consensul neoliberal mainstream – mai multe cheltuieli militare, mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, cu o supunere continuă față de Washington și o abordare mai cooperantă față de Bruxelles”.

Analiza subliniază că marile direcții de politică externă nu se vor schimba semnificativ, inclusiv relația apropiată cu Benjamin Netanyahu și parteneriatele strategice existente.

Ungaria este descrisă ca un sistem în care puterea politică și cea economică sunt profund interconectate, iar schimbarea liderului nu ar afecta aceste structuri.

„Capcana” interpretării occidentale

Autorii critică reacția Occidentului, pe care o consideră superficială: orice înfrângere a unui lider populist este prezentată automat ca o victorie a democrației, chiar dacă sistemul rămâne neschimbat.

În acest context, victoria lui Magyar este văzută ca o versiune „mai lustruită” a acelorași politici, mai bine aliniată cu Uniunea Europeană și cu interesele occidentale.

„Alegerile din Ungaria expun falimentul așa-zisei opoziții „democratice”. Victoria lui Magyar nu oferă nicio alternativă reală la modelul autoritar al lui Orbán. Promite pur și simplu o versiune mai lustruită și mai prietenoasă cu UE a acelorași politici neoliberale: supunere continuă față de Washington, mai multe cheltuieli cu armele, mai multă austeritate pentru muncitori și tăcere sau complicitate continuă față de războaiele genocidare conduse de SUA și Israel în Gaza, Liban și războiul ilegal împotriva Iranului.

În toată Europa, fluxul nesfârșit de fonduri către Ucraina, presiunea de a crește cheltuielile militare și costul tot mai mare al vieții, provocat de explozia prețurilor la energie și inflație, au lăsat muncitorii să plătească prețul pentru jocuri geopolitice la care nu au consimțit niciodată. Nici capitalismul clientelar autoritar al lui Orbán, nici versiunea mai abilă și aliniată cu UE a lui Magyar nu oferă vreo alinare – ambele servesc, în ultimă instanță, acelorași interese ale capitalului transnațional și imperialismului care țin salariile mici, serviciile distruse și clasa muncitoare strivită”.

Aceeași structură de putere

În final, se concluzionează că nici modelul autoritar asociat cu Orban, nici varianta mai pro-europeană reprezentată de Magyar nu oferă soluții reale pentru populație.

„Rezistența reală nu poate fi construită pe fanteziile liberale sau pe false coaliții „democratice”. Ea necesită punerea degetului pe rană, respingerea războaielor nesfârșite, oprirea reînarmării Europei și ruperea cu proiectul sionist și cu susținătorii săi. Necesită o politică socialistă și anti-imperialistă reală, care pune oamenii muncii și pe cei oprimați – de la Budapesta la Gaza și Teheran – în centru.
Poporul maghiar merită mai mult decât un nou capitol în acest spectacol nesfârșit de marionete ale elitei. La fel și noi, ceilalți”.