Prima pagină » Știri externe » Cel mai ciudat președinte din lume: a arătat semne obscene parlamentarilor UE

Cel mai ciudat președinte din lume: a arătat semne obscene parlamentarilor UE

Cel mai ciudat președinte din lume: a arătat semne obscene parlamentarilor UE
Noul lider al filipinezilor nu are nicio jenă atunci când vine vorba de limbaj vulgar sau gesturi obscene la adresa oficialilor altor state. El a șocat de câteva ori folosind o expresie vulgară și batjocoritoare la adresa președintelui Obama, dar și a Papei Francisc.

De curând, în timpul unui discurs pe care îl susținea în fața directorilor executivi locali din Davao City, orașul său natal, a fost surprins făcând un semn obscen, adresându-se parlamentarilor Uniunii Europene. De curând, parlamentarii UE i-au sugerat lui Duterte să înceteze cu omorurile în masă a suspecților consumatori de droguri. Conform Drepturilor Omului, numărul celor care au fost omorâți din această cauză s-ar ridica la 2.400 de persoane.  Iar în mijlocul ședinței, Duterte a lăsat de înțeles că nu îi pasă absolut deloc de propunerile acestora și, mai mult, i-a înjurat de două ori, vorbele sale fiind însoțite de semne obscene. Iar în urma acestui discurs instigator, audiența a aplaudat.

Duterte a declarat public că nu va urmări penal ofițerii legii și cetățenii care ucid traficanți de droguri ce opun rezistență arestării. Războiul contra drogurilor a lui Duterte a declanșat un val de crime extrajudiciare cu efecte devastatoare aspura țării. Victimele recente includ și doi copii, în vârstă de patru, respectiv cinci ani. Duterte a promis eradicarea acestei probleme prin orice mijloace posibile – jurând că la nevoie va ucide chiar și 100.000 de infractori în primele șase luni de la birou.

Citește în continuare pe bm.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi