Prima pagină » Știri externe » Cel mai puternic cutremur din ultimii 36 de ani din Italia

Cel mai puternic cutremur din ultimii 36 de ani din Italia

UPDATE. Zeci de persoane au fost rănite în urma cutremurului de 6,5 grade produs duminică dimineață în centrul Italiei, anunță surse citate de ziarul La Repubblica.

Conform bilanțului provizoriu, cel puțin șapte persoane au fost rănite în localitățile Amatrice și Rieti (regiunea Lazio), două fiind în stare gravă. Trei persoane sunt rănite după ce au fost scoase de sub dărâmături în orășelul Tolentino, situat în regiunea Marche. Numeroase persoane au fost rănite în localitățile Ussita, Castelsantangelo sul Nera (regiunea Marche), Norcia și Preci (Umbria).

Numeroase clădiri s-au prăbușit în urma cutremurului de 6,5 grade care a avut loc duminică dimineață în zona Norcia, provincia Perugia. Mișcarea telurică a fost simțită puternic inclusiv la Roma, Florența și Bolzano, provocând scene de panică.

Cutremurul de 6,5 grade pe scara Richer care a avut loc duminică dimineață în regiunea italiană Umbria este cea mai puternică mișcare telurică produsă în Italia în ultimii 36 de ani, afirmă experți citați de cotidianul La Repubblica.

Cutremurul produs duminică la ora 7.40 (8.40, ora României) a avut loc la adâncime de doar 10 kilometri și a fost urmat până în acest moment de 50 de replici cu magnitudini între 2,5 și 4,7 grade. Sute de clădiri s-au prăbușit sau au suferit daune semnificative în centrul Italiei. În ultimele trei zile și jumătate, în centrul Italiei au avut loc 900 de seisme, de la cele de miercuri seară, cu magnitudini de 5,6 și 6,0 grade, până la zecile de replici ale cutremurului de duminică.

Seismul de duminică este cel mai puternic produs în Italia după anul 1980, fiind mai intens decât cel din provincia L’Aquila (aprilie 2009, 5,9 grade, 309 morți) și decât cel din Accumoli (august 2016, 6,2 grade, 298 morți).

Cel puțin două persoane sunt în stare gravă în orășelul Amatrice în urma cutremurului produs la ora 7.40 (8.40, ora României) la adâncimea de doar 10 kilometri. Ințial, Institutul american de geofizică (USGS) a anunțat o magnitudine de 7,1, revizuită ulterior la 6,5. Institutul italian de geofizică și vulcanologie a anunțat o magnitudine inițială de 6,1, revizuită ulterior la 6,5.

Conform unor surse citate de Corriere della Sera, în localitatea Tolentino (regiunea Marche) s-a prăbușit o biserică în timpul slujbei de duminică. Nu este clar dacă vreo persoană a rămas blocată sub dărâmături. La Amatrice, localitate afectată grav de cutremurul din august, s-a prăbușit o biserică și un sediu al administrației locale, două persoane fiind scoase de sub dărâmături. În orășelul Norcia s-a prăbușit Basilica San Benedict. „S-a prăbușit totul, se văd nori de fum, este un dezastru”, a transmis primarul orășelului Ussita, afectat grav de cutremurele produse zilele trecute. În Rieti, Podul Roman a fost închis din rațiuni de precauție, dar nu au fost semnalate daune sau răniți.

Prăbușiri de clădiri au fost înregistrate și în localitățile Castelsantangelo sul Nera și Preci.

Un segment al Autostrăzii Salaria a fost închis din nou din cauza riscului de prăbușire. O măsură similară fusese luată după seismele produse acum câteva zile. Tot ca măsură de precauție, la Roma au fost închise catedralele San Paolo și San Lorenzo.

FOTO: Basilica Sfântul Benedict din Norcia, distrusă de cutremurul de duminică dimineața.

MAE: Până acum niciun român din Italia nu a solicitat asistență consulară după cutremur

Ambasada României la Roma a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații cu privire la urmările cutremurului din centrul Italiei și la existența unor cetățeni români afectați de acesta, până acum nefiind înregistrată nicio solicitare de asistență consulară.

„Referitor la cutremurul care a avut loc în data de 30 octombrie 2016 în centrul Republicii Italiane, între Norcia, Preci și Castel Sant”Angelo sul Nera (Umbria), Ambasada României la Roma a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații cu privire la urmările acestuia, precum și cu privire la existența unor persoane de cetățenie română afectate de acestea”, precizează, duminică, Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au existat solicitări de asistență consulară. Ambasada României la Roma continuă monitorizarea situației, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în caz de necesitate.

Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, (0039) 06 835 233 52; (0039) 06 835 233 44 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice (0039) 345.147.39.35.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Cum este influențată calitatea somnului de cartierul în care locuiești?