Prima pagină » Știri externe » Cel puțin cinci morți în violențele din apropiere de Donețk

Cel puțin cinci morți în violențele din apropiere de Donețk

Cel puțin cinci morți în violențele din apropiere de Donețk
Cel puțin cinci persoane au murit în luptele dintre militarii ucraineni și separatiști în apropiere de Donețk, în estul Ucrainei, relatează AFP.

Luptele au avut loc în apropiere de satul Karlivka, la nord-vest de Donețk. Patru persoane ucise par a fi separatiști, iar a cincea unul dintre voluntarii care luptă alături de armata ucraineană în est, potrivit unui fotograf al AFP.

Cu o zi înainte, regiunile separatiste Lugansk și Donețk, care și-au proclamat suveranitatea după un referendum privind independența, au fost teatrul unor confruntări sângeroase între forțele loiale Kievului și insurgenții proruși, de la declanșarea operațiunii militare prin care autoritățile ucrainene urmăresc să preia controlul în est.

Armata ucraineană a suferit cele mai grele pierderi de la 13 aprilie, cu moartea a cel puțin 18 militari în două atacuri comise de insurgenți cu grenade, mortiere și arme automate.

Aceste atacuri au loc cu 48 de ore înaintea unor alegeri prezidențiale cruciale pentru viitorul Ucrainei, după șase luni de criză politică ce au adus țara în pragul unui război civil și al secesiunii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cât de mult influențează meseria părinților rezultatele școlare ale copilului?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!