Prima pagină » Știri externe » Comercianții din Bulgaria sunt OBLIGAȚI, începând de astăzi, să afișeze prețurile atât în leva, cât și în euro

Comercianții din Bulgaria sunt OBLIGAȚI, începând de astăzi, să afișeze prețurile atât în leva, cât și în euro

Comercianții din Bulgaria sunt OBLIGAȚI, începând de astăzi, să afișeze prețurile atât în leva, cât și în euro

Începând de vineri, 8 august, toți comercianții cu amănuntul din Bulgaria sunt obligați să afișeze prețurile bunurilor și serviciilor atât în moneda națională, leva, cât și în euro.

Această cerință face parte din pregătirile Bulgariei pentru aderarea la Zona euro și va rămâne în vigoare până la 8 august 2026, informează Novinite.

De asemenea, măsurile antispeculative care vizează limitarea creșterilor incorecte de prețuri în legătură cu introducerea monedei euro vor fi în vigoare până la 8 august 2026 și nu până la sfârșitul anului 2025, așa cum a propus inițial Consiliul de Miniștri, mai transmite sursa citată.

Pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor, ambele prețuri trebuie să apară unul lângă altul pe etichete, cu font, culoare și dimensiune identice. Ofertele promoționale, dacă există, trebuie marcate separat și clar distinse de prețurile standard. Se face excepție pentru taxiuri, stații de alimentare cu combustibil și vânzările de țigări, unde nu este necesară o dublă stabilire a prețurilor, se mai arată în document.

Bulgaria anunță măsuri dure înainte de trecerea la euro

Retailerii au o perioadă de grație de două luni pentru a-și actualiza softurile pentru îndeplinirea reglementărilor (până în 8 octombrie 2025). Rata oficială de conversie trebuie să fie exact 1,95583 leva pentru un euro.

Experții au avertizat deja că unii retaileri ar putea utiliza scheme diferite de culori, afișând de exemplu prețurile în euro cu font roșu, ceea ce ar da o falsă impresie de discount. Deși legea nu prevede ce monedă trebuie afișată prima, un format neadecvat poate provoca confuzie sau dezinforma clienții.

O clauză separată interzice majorările de prețuri până la finalul lui 2025 dacă nu sunt justificate de motive obiective economice. Dacă sunt observate majorări de prețuri nejustificate, Guvernul poate acționa fără aprobarea prealabilă a Parlamentului. Firmele mari, cu o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane de leva, au acum noi obligații. Până la 07:00 AM din ultima zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, ele trebuie să publice prețurile finale cu amănuntul la bunurile de consum de bază, cum ar fi alimente, băuturi, tutun și medicamente, pe site-urile lor. Companiile s-au opus acestei reglementări, spunând că sporesc povara asupra lor și sunt restrictive.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Micii antreprenori din Bulgaria, îngrijorați de trecerea la moneda EURO: „Ceea ce ne sperie e sărăcirea populației. Riscăm falimentul”

Comisia Europeană și BCE au decis că BULGARIA îndeplinește criteriile pentru admiterea în zona euro

Sursa foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ